ICCJ. Decizia nr. 5662/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5662/2010
Dosar nr. 2420/112/2007
Şedinţa publică din 29 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 137/F din 13 martie 2008, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis în parte acţiunea extinsă, formulată de reclamanţii M.V., V.M. şi P.L. împotriva pârâţilor Municipiul Bistriţa, prin primar, şi Primarul Municipiului Bistriţa şi, în consecinţă:
- a anulat în parte dispoziţia nr. 1736 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Bistriţa, în ceea ce priveşte imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 şi 7566/3 de pe raza municipiului Bistriţa;
- a obligat pe pârâţi să înainteze notificările formulate şi documentaţia aferentă acestora către Comisia municipală Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în vederea soluţionării;
- a menţinut dispoziţia în ceea ce priveşte respingerea notificării pentru imobilele cu nr. top. 1757, 1758, 1790, 6624 şi 6625;
- a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele.
Prin notificarea nr. 424 din 30 iulie 2001, adresată iniţial Prefecturii judeţului Bistriţa-Năsăud şi înregistrată ulterior la Primăria Municipiului Bistriţa sub nr. 25426 din 08 noiembrie 2001, reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren înscris în C.F. 3670 Bistriţa, nr. top 1757, 1758, 1790, 6624, 6625, 7564, 7565, 7566, 7566/1, 7566/2, 7566/3, 7564/a, 7564/A/l, teren ce a aparţinut defuncţilor B.I. şi M.N., intabulaţi în anul 1924.
Prin nodficarea nr. 422 din 30 iulie 2001, formulată către SC T. SA Bistriţa, înregistrată ulterior la Primăria Municipiului Bistriţa sub nr. 24977 din 5 noiembrie 2001, reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafaţă de 28.692 mp, înscris în C.F. 7677, nr. top 7564/A/2 şi 7564/A/15, fostă proprietate a defuncţilor B.I. şi M.N.
Prin notificarea nr. 423 din 30 iulie 2001, formulată către SC E. Cluj, înregistrată ulterior la Primăria Municipiului Bistriţa sub nr. 22868 din 12 decembrie 2002, reclamanţii au solicitat despăgubiri pentru imobilul-teren în suprafaţă de 5.500 mp, înscris în C.F. 3670 Bistriţa nr. top. 7564/B, proprietatea defuncţilor B.I. şi M.N.
Având în vedere că prin cele trei notificări reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilele teren corespunzătoare unor numere topografice dezmembrate din C.F. 3670 Bistriţa, cererile având acelaşi obiect, nodficărilc au fost conexate de Primăria Municipiului Bistriţa.
Prin dispoziţia nr. 1736 din 12 septembrie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistriţa, solicitările reclamanţilor au fost respinse, reţinându-se că, în privinţa nr. top 1757, 1758, 1790, 6624 şi 6625, nu s-a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului, în privinţa nr. top 7564 şi 7565 cererea este neîntemeiată, întrucât pentru cota de din teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor funciare, iar pentru cealaltă cotă de ½ nu s-a făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, respecdv moştenitori ai fostei proprietare tabulare a imobilului şi în privinţa nr. top 7566 cererea este neîntemeiată, deoarece s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor funciare.
Această dispoziţie este nelegală şi netemeinică în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cele trei notificări menţionate mai sus, reclamanţii au solicitat, de fapt, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele terenuri care au fost înscrise iniţial în C.F. 3670 Bistriţa sub numerele de ordine A+1-9, în calitate de nepoţi de soră ai defunctei M.N.
Din copia colii funciare amintite rezultă că doar o parte din aceste imobile, respectiv cele de sub A+6, 7 şi 9, identificate cu nr. top. 7564, 7565 şi 7566/1, 7566/2, 7566/3, cu dezmembrările ulterioare, au consdtuit proprietatea numiţilor B.I. şi M.N., în cote egale, aşa cum reiese din înscrierile efectuate sub B 1 şi 2.
Celelalte imobile, identificate cu nr. top. 1757, 1758, 1790, 6624 şi 6625, nu au aparţinut niciodată defuncţilor B.I. şi M.N., aşa cum rezultă din menţiunile cărţii funciare nr. 3670 Bistriţa, fiind transcrise în alte coli funciare anterior notării acestor persoane ca proprietari.
După transcrierea imobilului cu nr. top 7566/1, 7566/2 şi 7566/3 în C.F. 1674 Bistriţa, defuncta M.N. a devenit proprietară exclusivă a acestora.
Toate aceste imobile au fost preluate apoi la stat şi, aşa cum rezultă chiar din cuprinsul dispoziţiei contestate, au făcut obiectul legilor fondului funciar, iar reclamanţii nu au susţinut contrariul.
Astfel, pentru cota de ½ din imobilul cu nr. top. 7564 şi 7565 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moştenitorilor defunctului B.I.Q.), potrivit deciziei nr. 225/13 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 645/112/2006, reţinându-se că, pentru cealaltă cotă de ½, reclamanţii din acel dosar, numiţii B.I., P.A., B.A. şi B.I., nu au îndreptăţire, fiind toţi moştenitori doar ai defunctului B.I., nu şi ai defunctei M.N.
Imobilele ce au figurat iniţial în C.F. 3670 sub A+9, cu nr. top 7566/1, 7566/2 şi 7566/3, au fost transcrise în C.F. 1674 Bistriţa, în proprietatea exclusivă a defunctei M.N., de la care cota parte de 800/6738 din teren s-a transmis la P.V. şi P.M., iar cota parte de 5938/6738 a fost preluată de fostul CAP Bistriţa.
Şi acest teren a făcut obiectul legilor funciare, fiind solicitat atât de numitul P.T., moştenitor al defunctului P.V., cât şi de reclamantul M.V., aşa cum reiese din cuprinsul Hotărârii nr. 457/2006 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Legile reparatorii adoptate ulterior anului 1990 au domenii de aplicare distincte, referindu-se la categorii diferite de imobile, ele neputând fi aplicate concomitent cu privire la acelaşi imobil.
Pentru a delimita obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 de cel al legilor fondului funciar, în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile ...al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000...".
Potrivit art. 8.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. V din Titlul 1 al Legii nr. 247/2005 prevăd la alin. (1) că notificările ncsoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcţii existente, situate în extravilanul localităţilor, aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului, construcţii de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploataţia forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluţionării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar la alin. (2) că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Aşa fiind, în speţă, unitatea deţinătoare avea obligaţia de a transmite notificarea referitoare la imobilele al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991, respectiv Legea nr. 1/2000, respectiv cele cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 şi 7566/3, Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa, în vederea competentei soluţionări.
Nu este admisibil ca două legi distincte, cu proceduri de restituire diferite, cum sunt Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 18/1991, să poată fi aplicabile în acelaşi timp, pentru cote diferite din imobilele terenuri identificate cu nr. top. 7Ş64, 7565, iar în ceea ce priveşte nr. top. 7566, cu dezmembrările ulterioare, reclamantul M.V. a uzat distinct de prevederile art. 33 din Legea nr. 1/2000, aşa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Rezultă că, în mod greşit, pârâţii au soluţionat cererea reclamanţilor referitoare la imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565 şi 7566/1, 7566/2, 7566/3 de pe raza municipiului Bistriţa în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia atacată fiind nelegală şi netemeinică sub acest aspect, aşa încât urmează a fi anulată în parte, iar pârâţii obligaţi să înainteze notificările reclamanţilor şi documentaţia aferentă Comisiei municipale Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor spre competentă soluţionare.
Împotriva sentinţei susmenţionate au declarat apel ambele părţi.
La data de 11 septembrie 2008, SC M.I. SRL Bistriţa, reprezentată prin D.M., a formulat cerere de intervenţie indtulată în interes propriu, cerere precizată ulterior ca fiind accesorie, în interesul pârâţilor, şi care a fost încuviinţată în principiu de instanţă, la termenul din 07 octombrie 2009.
Prin Decizia nr. 272/A din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondate, ambele apeluri, precum şi cererea de intervenţie accesorie.
Pentru a respinge apelul reclamanţilor, curtea a reţinut următoarele:
Reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiei de respingere a notificărilor lor, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistriţa, şi obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii prin care sa li se acorde, în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru imobilele înscrise în C.F. 3670 Bistriţa, nr. top. 1757, 1758, 1790, 6624, 6625, 7564, 7565, 7566, 7566/1, 7566/2, 7566/3, 7564/a, 7564/a/l, în C.F. 7677 Bistriţa, nr. top. 7564/A/2 şi 7564/A/15 şi în C.F. 3670 Bistriţa, nr. top. 7564/B.
Din C.F. 3670 Bistriţa rezultă că proprietarii unora dintre nr. top. revendicate, respecdv 1757, 1758, 1790, 6624 şi 6625, au fost B.I. şi M.N., al căror drept a fost intabulat din anul 1924, în cote egale.
Reclamanţii au revendicat imobilele după proprietara de C.F. M.N., în calitate de nepoţi de soră.
Celelalte numere topografice au fost transcrise în alte cărţi funciare, anterior anului 1924, când B.I. şi M.N. şi-au înscris dreptul de proprietate.
Din C.F. 1674 coroborată cu C.F. 3670 rezultă că nr. top. 7566/1, 7566/2 şi 7566/3 au fost transcrise din C.F. 3670 Bistriţa în C.F. 1674 Bistriţa, M.N. devenind proprietară asupra acestor imobile. Ulterior, respecdv în 1973, asupra cotei părţi de 5988/6738 devenise proprietară CAP Bistriţa, iar asupra cotei părţi de 800/6788 P.V. şi Măria, cu titlu de uzucapiune.
Acest teren din C.F. 1674 Bistriţa a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind solicitat atât de moştenitorii proprietarului de C.F.P., cât şi de reclamantul M.V., fapt dovedit cu Hotărârea Comisiei Judeţene Bistriţa Năsăud.
Prin urmare, în C.F. 3670 Bistriţa au rămas nr. top. 7564, 7565, care au fost preluate cu ddu de comasare de CAP Bistriţa. Pentru cota parte de ½ din nr. top. 7564 şi 7565 s-a dispus restituirea în baza Legii nr. 18/1991, în dosarul nr. 645/112/2006 al Tribunalului Bistriţa.
Prin motivele de apel, reclamanţii au criticat sentinţa de fond doar cu privire la imobilele cu nr. top. 7564 şi 7565 din C.F. 3670 Bistriţa. Aşa cum recunosc chiar reclamanţii, cele două terenuri din numerele topografice au fost cooperativizate, iar ulterior, prin Decizia nr. 267/1975, terenul a fost trecut în proprietatea Statului Român de la C.A.P. Bistriţa, pentru construirea I.J.G.C.L. Bistriţa Năsăud.
Prin Decizia Consiliului Popular al judeţului Bistriţa Năsăud s-a aprobat schimbul de terenuri proprietate de stat cu terenuri proprietatea CAP Bistriţa, astfel că i se atribuie în proprietate C.A.P. Bistriţa o suprafaţă de 20.500 mp în schimbul celei de 20.500 mp trecute în proprietatea statului din proprietatea CAP Bistriţa.
Ulterior, cele două numere topografice au fost dezmembrate, unele nr. top. noi ca 7564/A/1/2, în suprafaţă de 9675 mp, rămânând înscrise pe vechiul proprietar, iar nr. top. 7565, în suprafaţă de 576 mp, fiind ocupat în prezent de pârâul care traversează zona şi aleile aferente acestuia.
O parte din nr. top. 7564/A/1/2 este ocupat de pârâu, podul betonat care traversează pârâul, aleile betonate de pe marginea pârâului, blocuri de locuinţe şi U.P. Bistriţa, fapt constatat prin expertiza tehnică efectuată în cauză.
Aşa se explică faptul ca suprafaţa de teren agricol cu care autorii reclamanţilor au intrat în CAP Bistriţa nu se mai regăseşte fizic în perimetrul acesteia, după operaţiunea de expropriere. Acest lucru nu înseamnă că CAP ui a pierdut suprafaţa de teren, câtă vreme este vorba de un schimb, în locul terenului ce i-a aparţinut CAP-lui primind în schimb alte suprafeţe.
Aşadar, regimul juridic al terenului în litigiu este acela de teren adus în CAP şi trecut ulterior în proprietatea statului, aflat la 1 ianuarie 1990 în proprietatea pârâţilor.
In raport de această situaţie, soluţia instanţei de fond, aceea de anulare în parte a dispoziţiei nr. 1736 din 12 septembrie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistriţa, în ce priveşte imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 şi 7566/3, şi de obligare a pârâţilor să înainteze notificările formulate şi documentaţia aferentă către Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Bistriţa, este legală.
Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi pentru respingerea apelului pârâţilor, cu privire la care curtea a reţinut, în plus, că reclamanţii şi-au dovedit calitatea de moştenitori după proprietara de carte funciară M.N., prin actele de stare civilă aflate la filele 103, 104, sentinţa civilă nr. 4596/2008 a Judecătoriei Bistriţa de la fila 110, certificatul de deces de la fila 130 şi actele privind dezbaterea succesiunii după M.N. de la filele 147, 148 din dosarul de fond.
In ce priveşte cererea de intervenţie accesorie, s-a reţinut că se impune a fi respinsă faţă de respingerea apelului părţilor în favoarea cărora a fost făcută.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţi şi pârâţi.
I. Reclamanţii au înregistrat cererea de recurs la instanţa de apel, la data de 29 decembrie 2009, susţinând că, în mod nelegal, nu le-a fost admis apelul, în condiţiile în care au dovedit că sunt moştenitorii defunctei M.N., proprietară înscrisă în C.F. 3670 Bistriţa la data de 31 iulie 1924, în cotă, sub nr. top. 1757, 1758, 1790, 6624, 6625, 7564, 7565, 7566, cuvenindu-li-se astfel măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele ce au aparţinut defunctei.
II. Pârâţii, care au expediat recursul prin poştă la data de 21 decembrie 2009, au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au arătat ca Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi art. 296 C. proc. civ.
1. Deşi a apreciat corect situaţia imobilelor teren notificate, identificate cu nr. top. 7564, 7565, 756/1, 7566/2 şi 7566/3, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare la speţă a prevederilor legale incidente atunci când a menţinut soluţia fondului.
Instanţa de apel a reţinut corect faptul că imobilul teren transcris din C.F. nr. 3670 Bistriţa în C.F. 1674, având nr. top. 7566/1, 7566/2 şi 7566/3, a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, precum şi faptul că terenul identificat cu nr. top. 7564, 7565 din C.F. nr. 3670 Bistriţa are regimul de teren adus în CAP şi ulterior trecut în proprietatea statului, însă în mod greşit a menţinut soluţia de înaintare a notificărilor către Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra Bistriţa, în vederea soluţionării.
Faţă de această situaţie juridică a imobilelor teren în discuţie, acestora nu le sunt incidente prevederile art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005, cum greşit au reţinut instanţele anterioare.
Raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, soluţia care poate fi adoptată de către unităţile deţinătoare este aceea de respingere a notificărilor formulate, terenurile fiind situate în intravilanul localităţii, Municipiul Bistriţa având calitatea de unitate deţinătoare şi acestea au făcut obiectul legilor fondului funciar sau intră sub incidenţa acestor legi.
2. Deşi a respins ambele apeluri promovate împotriva soluţiei instanţei de fond, în mod greşit instanţa de apel a făcut adăugiri la considerentele sentinţei, statuând ca reclamanţii-apelanţi şi-ar fi dovedit calitatea de moştenitori după proprietara de carte funciară.
Raportat la prevederile art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel poate doar păstra sau modifica soluţia fondului şi nu poate face adăugiri la soluţia păstrată în totalitate.
3. Sub acest din urmă aspect, considerentele reţinute de instanţă sunt eronate, deoarece reclamanţii nu au dovedit în totalitate, cu acte de stare civilă, calitatea de moştenitori faţă de proprietara tabulară M.N., chiar dacă în faţa instanţei de apel au completat probatoriul.
Astfel, la dosar nu au fost depuse integral actele de stare civilă pentru toate persoanele menţionate în arborele genealogic şi nu a fost depus un certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor.
De asemenea, între datele şi numele menţionate în actele de stare civilă depuse există diferenţe, ncanalizate de către instanţa de apel, diferenţe care arată faptul ca nu este vorba de unele şi aceleaşi persoane.
In acest sens, este de observat că potrivit extrasului de naştere depus la dosar pentru numita M.M., aceasta este fiica lui M.T. şi S. şi s-a născut în anul 1976, însă potrivit extrasului de căsătorie depus pentru această persoană, tatăl era T. şi T.C. şi în anul 1891 avea 18 ani, rezultând că s-ar fi născut în anul 1973, iar potrivit certificatului de deces, mama acesteia a fost L.S. şi nu M. şi a fost născută în anul 1879.
Faţă de aceste documente, aceeaşi persoană născută M.M., căsătorită F. nu putea avea părinţi având nume diferite şi nu putea să fie născută şi în anul 1873 şi în anul 1876 şi în anul 1879.
Pentru cealaltă antecesoarc, numita M.P., care s-ar fi căsătorit C., nu a fost depus certificatul de naştere şi de căsătorie, iar potrivit certificatului de deces, antecesorii săi au fost M.T. şi S.S., persoane diferite faţă de cele menţionate în arborele genealogic depus la dosar sau faţă de antecesorii numitelor M.N., proprietara tabulară, şi M.M.
In consecinţă, în mod greşit a statuat instanţa de apel că reclamanţii şi-ar fi dovedit calitatea de moştenitori, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Examinând recursurile exercitate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
I. Cu privire la recursul reclamanţilor s-a invocat, din oficiu, de către instanţă, în Şedinţa publică din 29 octombrie 2010, excepţia tardivităţii, care va fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, Decizia recurată a fost comunicată reclamanţilor la data de 09 decembrie 2009, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare de la filele 228, 233 şi respectiv 234 dosar apel, care îndeplinesc toate condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Raportat la data comunicării deciziei atacate şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul), urmează a se reţine că, pentru reclamanţi, termenul de declarare a recursului s-a sfârşit la data de 25 decembrie 2009, respecdv într-o zi de sărbătoare legală, astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ. el s-a prelungit până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, luni, 28 decembrie 2009.
Reclamanţii au declarat, însă, recurs la data de 29 decembrie 2009, conform vizei de înregistrare a cererii lor la Curtea de Apel Cluj (aflată la fila 2 din dosarul Î.C.C.J.), deci peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Întrucât reclamanţii au declarat recurs peste termenul legal, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului acestor părţi ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.
II. Cu privire la recursul pârâţilor:
1. Instanţa de apel a reţinut că regimul juridic al terenurilor pentru care s-a dispus la fond înaintarea notificărilor către Comisia municipală Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, aspect necontestat de către recurenţii-pârâţi.
Recurenţii-pârâţi contestă, însă, raportat la acest regim juridic, aplicabilitatea la speţă a dispoziţiilor art. V din Titlul I al Legii nr. 245/2007, pe temeiul cărora s-a dispus obligarea lor să înainteze notificările reclamanţilor împreună cu documentaţia aferentă Comisiei municipale Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, în vederea soluţionării. Ei susţin că regimul juridic al terenurilor determina incidenţa art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în aplicarea căruia entitatea învestită cu soluţionarea notificărilor trebuia să le respingă.
Dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 exceptează din domeniul de reglementare al acestei legi reparatorii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, ceea ce nu era, însă, de natură să conducă la respingerea notificărilor formulate de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, cum greşit pretind recurenţii-pârâţi.
In ceea ce priveşte modul de soluţionare al notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, care au ca obiect terenuri dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta este stabilit de art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005, după cum corect au reţinut şi instanţele anterioare.
Astfel, art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005 prevede la alin. (1) că notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcţii de orice fel, situate în extravilanul localităţilor, aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului, construcţii de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploataţia forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluţionării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legilor fondului funciar nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, iar la alin. (2) prevede că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Rezultă că, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, notificările cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 10/2001, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legilor fondului funciar nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, sens în care sunt şi prevederile pct. 8.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
In speţă, ambele condiţii ale art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 sunt îndeplinite, respectiv notificările reclamanţilor privesc terenuri prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi acestea nu erau încă soluţionate la data de 25 iulie 2005, când a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 - dispoziţia în soluţionarea notificărilor reclamanţilor a fost emisă de pârâţi la data de 12 septembrie 2007.
În consecinţă, prin confirmarea soluţiei fondului de anulare în parte a dispoziţiei nr. 1736 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Bistriţa, în ce priveşte imobilele identificate cu nr. top. 7564, 7565, 7566/1, 7566/2 şi 7566/3 de pe raza municipiului Bistriţa, şi de obligare a pârâţilor să înainteze notificările formulate de reclamanţi pentru aceste imobile şi documentaţia aferentă către Comisia municipală Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 cu referire la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Criticile vizând interpretarea şi aplicarea greşită la speţă a dispoziţiilor legale evocate sunt aşadar neîntemeiate şi, prin urmare, nu sunt îndeplinite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Nici criticile vizând încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, astfel că nici din acest punct de vedere nu este operant în speţă cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Art. 296 C. proc. civ. reglementează soluţiile posibile în apel, respectiv păstrarea ori schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii apelate.
In speţă, instanţa de apel a respins, ca nefondate, apelurile exercitate de părţi şi a menţinut sentinţa primei instanţe, făcând astfel o aplicare corectă a dispoziţiilor legale susmenţionate.
Faptul că, în motivarea soluţiei date, instanţa de apel a adus un argument suplimentar celor reţinute de prima instanţă în sentinţa apelată nu reprezintă o încălcare a art. 296 C. proc. civ., cum greşit pretind recurenţii-pârâţi, deoarece păstrarea hotărârii atacate nu implică obligaţia instanţei de control judiciar de a se limita la motivele pe care prima instanţă şi-a fundamentat soluţia. Dimpotrivă, în virtutea obligaţiei de motivare a hotărârii pronunţate, prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de control judiciar trebuie să răspundă în fapt şi în drept criticilor formulate, sens în care îşi poate însuşi pur şi simplu faptele şi motivele din hotărârea atacată - ceea ce pentru ea este un drept, iar nu o obligaţie - sau poate aduce argumente noi faţă de acestea.
Argumentul instanţei de apel, potrivit căruia reclamanţii şi-au dovedit calitatea de moştenitori de pe urma proprietarei tabulare M.N., răspunde criticii vizând această chestiune din apelul pârâţilor, fiind un argument pentru respingerea apelului acestor părţi şi păstrarea sentinţei apelate, aşa încât nu se poate susţine că procedând astfel, instanţa de apel ar fi pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
3. Recurenţii contestă calitatea reclamanţilor de moştenitori ai defunctei M.N., susţinând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca dovedită această calitate în raport de probele administrate.
Critica în discuţie nu se încadrează în cazul de modificare indicat de recurenţi - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici în vreun alt caz de nelegalitate dintre cele expres şi Limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Aceasta deoarece, nemulţumirea concretă a recurenţilor se referă la modul în care instanţa de apel a stabilit o anumită situaţie de fapt în urma interpretării probelor administrate pe aspectul calităţii de moştenitori a reclamanţilor, or reevaluarea stării de fapt prin reaprecicrea probelor, la care tind în realitate recurenţii atunci când invoca aplicarea greşită a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Ca atare, critica vizând starea de fapt legată de calitatea reclamanţilor de moştenitori de pe urma defunctei M.N. fiind una de netemeinicic, iar nu de nelegalitate, ea excede cadrului restrictiv al recursului, astfel cum este el reglementat în prezent de art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care nu poate fi analizată.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul pârâţilor este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii M.V., V.M. şi P.L. împotriva deciziei civile nr. 272/A din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii municipiul Bistriţa, prin primar, şi Primarul Municipiului Bistriţa împotriva deciziei civile nr. 272/A din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5669/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5588/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
