ICCJ. Decizia nr. 5817/2010. Civil. Anulare act. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5817/2010

Dosar nr. 1571/1/2010

Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 7962 din 13 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Temeiul juridic al cererii de revizuire fiind cel prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii,. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, învederează faptul că după pronunţarea deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai sus menţionată, au fost descoperite înscrisuri noi doveditoare care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării, ar fi condus la soluţionare de altă manieră a pricinii.

Se arată în continuare, faptul că, în cauză, este vorba despre : Hotărârea Adunării Generale a Fundaţiei F.B.O.R.B. din 1 august 2005; încheierea de autentificare din 5 septembrie 2005 emanând de la BNP D.N.; încheierea din 8 septembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 58/PJ/2005; certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial din 15 septembrie 2005.

Aceste înscrisuri au fost reţinute de partea potrivnică, lucru care a determinat ca acestea să nu poată fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa persoanelor interesate.

Cererea de revizuire este inadmisibilă.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

În înţelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisul doveditor pe baza căruia se poate cere revizuirea unei hotărâri trebuie să fi fost „descoperit" după darea hotărârii, în sensul că el a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar până la acel moment a fost reţinut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Aşa fiind, nu poate fi înscris doveditor, apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire în temeiul textului, actele depuse de care se face vorbire în cuprinsul cererii de revizuire de către revizuient.

Cu alte cuvinte, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus enunţat.

De altfel, în cauză nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prin Decizia civilă nr. 7962 din 13 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nu s-a evocat fondul.

Aşa fiind, se va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 7962 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5817/2010. Civil. Anulare act. Revizuire - Recurs