ICCJ. Decizia nr. 5821/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5821/2010
Dosar nr. 3380/46/2006
Şedinţa din 3 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă constată:
Prin notificarea din 15 ianuarie 2002, adresată SC B.B. SRL Drăgăşani, N.E. a solicitat retrocedarea imobilului – teren cu sau fără construcţii – situat în localitatea Drăgăşani, parter (bar de zi G.), în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu menţiunea că, potrivit hotărârilor judecătoreşti anexate, pentru parte din terenul de 2.500 mp, anume pentru 1.100 mp, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului.
Prin Decizia nr. 14 din 10 iunie 2002, SC B.B. SRL Drăgăşani a respins notificarea, motivat de faptul că a dobândit în proprietate imobilul - construcţie şi teren în suprafaţă de 162 mp - în baza contractelor de vânzare – cumpărare din încheiate cu SC S. SA Drăgăşani, sens în care şi-a intabulat dreptul de proprietate în CF Drăgăşani.
S-a mai reţinut şi că notificatoarea nu a dovedit că autorii invocaţi ar fi deţinut în proprietate imobilele în litigiu.
Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2002, astfel cum a fost precizată la data de 1 iunie 2006, reclamanta N.E. a solicitat anularea dispoziţiei şi obligarea pârâtei SC B.B. SRL Drăgăşani să îi restituie în natură suprafaţa de 166,10 mp, identificată în schiţa de la dosar „suprafaţă ce reprezintă materializat suprafaţa de 35,86 mp, cotă parte indiviză cumpărată de pârâtă" prin contractul de vânzare cumpărare din 1996 de la SC S. SA, contract a cărei nulitate s-a constatat pe cale judecătorească.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că autoarea sa, M.N.P.I. i-a donat o casă şi un teren în suprafaţă de 2.500 mp şi că în anul 1990 a acţionat în judecată pe SC S. SA Drăgăşani, care deţinea construcţia şi 1.372,30 mp teren -, acţiunea în revendicare fiindu-i admisă pentru casă şi circa 1.100 mp teren.
Reclamanta a mai susţinut că terenul în suprafaţă de 272,30 mp nu i-a mai putut fi restituit motivat de faptul că, pe parcursul procesului, SC S. SA Drăgăşani l-a înstrăinat către SC B.B. SRL, prin două contracte de vânzare – cumpărare, a căror nulitate a solicitat-o şi obţinut-o în justiţie.
În aceste împrejurări, reclamanta a arătat că pentru terenul înstrăinat a declanşat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pârâta SC B.B. SRL fiind obligată, în dosarul nr. 2392/2001 al Tribunalului Vâlcea, să emită dispoziţie de soluţionare a notificării.
Aşa fiind, cum dreptul său la măsuri reparatorii este consfinţit de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi cum a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei mai sus arătate.
La dosarul cauzei au fost depuse mai multe hotărâri judecătoreşti prin care s-au finalizat alte procese derulate în legătură cu imobilele în litigiu şi anume:
-sentinţa civilă nr. 2606 din 21 octombrie 1999, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 octombrie 1999, prin care Judecătoria Drăgăşani a admis cererea formulată de SC B.B. SRL şi a constatat că această societate a cumpărat de la SC S. SA Drăgăşani terenul în suprafaţă de 162 mp situat în Drăgăşani.
-sentinţa civilă nr. 2357 din 20 octombrie 2000, prin care Judecătoria Drăgăşani a respins cererea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare din 30 decembrie 1996 (având ca obiect suprafaţa de 162 mp teren) formulată de reclamanta N.E., motivat de faptul că nu face dovada dreptului de proprietate cu privire la acest teren, cu menţiunea că imobilele preluate de stat din patrimoniul autoarei sale - casă şi 1.100 mp– i-au fost restituite prin sentinţa civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992 a Judecătoriei Drăgăşani.
Sentinţa menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a anulării, ca netimbrat, a apelului, prin Decizia civilă nr. 481 din 22 februarie 2001 a Tribunalului Vâlcea şi respingerii recursului, prin Decizia civilă nr. 1465 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
-sentinţa civilă nr. 391/30 iunie 2003, prin care Tribunalul Vâlcea a admis cererea formulată de reclamanta N.E. şi a constatat, referitor la terenuri, nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare din 30 decembrie 2006 (având ca obiect un spaţiu comercial şi terenul în cotă parte indiviză aferent spaţiului, în suprafaţă de 35,86 mp) şi din 30 decembrie 1996 (având ca obiect terenul în suprafaţă de 162 mp), intervenite între SC S. SA Drăgăşani şi SC B.B. SRL Drăgăşani, menţinând doar dispoziţia de înstrăinare a construcţiei Bar G., cuprinsă în contractul din 1996.
În motivarea sentinţei tribunalul a reţinut că suprafaţa de 166,10 mp teren, aferentă spaţiului comercial Bar G., a făcut parte din fosta proprietate a autoarei reclamantei şi că soluţia de anulare se impune în raport de prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi autorităţii de lucru judecat în raport de menţiunile sentinţei nr. 3058/1999 a Judecătoriei Drăgăşani.
Sentinţa mai sus arătată a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 152/A din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti şi prin Decizia civilă nr. 8759 din 3 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
-sentinţa civilă nr. 30 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalul Vâlcea, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 77/A din 4 mai 2006 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanta N.E., s-a anulat Decizia nr. 27 din 9 mai 2002 emisă de SC S. SA Drăgăşani şi s-a dispus obligarea acesteia să restituie în natură suprafaţa de 161,90 mp teren situat în Drăgăşani, identificat în schiţa de la dosar, folosit ca terasă de vară, motivat de faptul că actul de înstrăinare a acestui teren, pentru care reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate, a fost anulat, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Hotărârile menţionate au rămas irevocabile ca urmare a respingerii recursului declarat de pârâta SC S. SA, prin Decizia nr. 791/30 ianuarie 2007 a I.C.C.J.
Prin sentinţa civilă nr. 388/5 iunie 2006, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta N.E., a anulat, în parte, Decizia nr. 14/10 iunie 2002 (art. 1) şi a obligat pe pârâta SC B.B. SRL să emită decizie cuprinzând o ofertă de restituire în echivalent pentru suprafaţa de 35,86 mp - cota parte indiviză din terenul aferent blocului, identificată şi reprezentată grafic în schiţa de plan anexă la raportul de expertiză judiciară întocmit de ing. A.M. şi D.M.F. (dosar – verso), în suprafaţa de 166,10 mp (haşurată), situată în Drăgăşani, la parterul blocului G, sub spaţiul comercial deţinut de societatea pârâtă, denumit Bar G., în condiţiile şi cu procedura instituită de dispoziţiile art. 26 raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că soluţia de respingere a notificării de către pârâtă este contrară dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, cât timp reclamanta a probat că autoarea sa a fost proprietara terenului şi cât timp actul de înstrăinare a acestui teren, intervenit între SC S. SA şi SC B.B. SRL a fost anulat.
Ca atare, cum terenul în suprafaţă de 35,86 mp, la care face trimitere şi Decizia definitivă nr. 77/A din 4 mai 2006 a Curţii de Apel Piteşti este afectat de construcţia blocului G, la parterul căruia se află situat spaţiul comercial deţinut de pârâtă şi nu poate fi restituit în natură, instanţa a apreciat, în raport de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că reclamanta este îndreptăţită la o ofertă de restituire prin echivalent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
În motivarea apelului reclamanta a susţinut că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, atâta timp cât a reţinut că actele de înstrăinare ale terenurilor încheiate de SC S. SA cu pârâta SC B.B. SRL au fost anulate, în raport de dispoziţiile legale menţionate, se impunea concluzia potrivit căreia este îndreptăţită la restituirea în natură a acestor terenuri, în care se include ŞI cel în litigiu, întrucât au redevenit proprietatea sa, şi nu la măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea apelului pârâta a reiterat apărarea potrivit căreia autoarea reclamantei a deţinut în proprietate o suprafaţă de 1.200 mp şi nu de 2.500 mp, cum greşit a reţinut prima instanţă, caz în care aceasta nu are vocaţia de a obţine măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 35 mp.
Pârâta a mai susţinut că măsurile reparatorii, în cazul în care se aprecia că reclamanta era îndreptăţită să le primească, erau în sarcina Statului Român, care a edificat pe teren un bloc de locuinţe, cu menţiunea că este inexplicabilă poziţia procesuală a reclamantei de a solicita măsuri reparatorii doar pentru cota parte indiviză din terenul aferent spaţiului comercial pe care îl deţine la parterul blocului de locuinţe, nu şi pentru cotele părţi indivize din terenul aferent deţinute de proprietarii apartamentelor situate în acelaşi bloc.
Prin Decizia civilă nr. 122/A din 28 martie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de pârâta SC B.B. SRL şi a schimbat, în tot, sentinţa, în sensul că a respins cererea formulată de reclamantă.
Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de reclamantă.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că nu poate primi critica formulată de reclamantă, întrucât dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt clare, în sensul că prevăd explicit că persoanele îndreptăţite pot obţine doar măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenurile ocupate cu construcţii autorizate, astfel cum este şi cazul terenului în litigiu, care este ocupat de construcţia unui bloc de locuinţe.
Referitor la apelul pârâtei, instanţa a reţinut că este întemeiat, întrucât reclamantei i s-a făcut o ofertă de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în litigiu, prin Decizia nr. 1015 din 22 septembrie 2006 emisă de Primăria Drăgăşani.
Instanţa a constatat, totodată, că reclamanta a obţinut măsuri reparatorii pentru întregul teren preluat de stat, anume pentru suprafaţa de 1.184 mp teren, prin sentinţa 3414/1992 a Judecătoriei Drăgăşani, pentru suprafaţa de 231 mp, prin dispoziţia nr. 1426 din 16 decembrie 2005 a Primăriei Drăgăşani, iar pentru suprafaţa de 897 mp, prin dispoziţia nr. 1015/2006 a Primăriei Drăgăşani.
În concluzie, reţinând că terenul în litigiu în prezenta cauză, de 35,86 mp, face parte din terenul de 166 mp, aferent blocului de locuinţe G, nefiind posibilă restituirea sa în natură şi că acesta se include în suprafaţa de 897 mp pentru care reclamantei i s-a făcut ofertă de măsuri reparatorii în echivalent, instanţa a statuat că noua solicitare de restituire în natură dedusă judecăţii se dovedeşte a fi nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, fără a indica motivele de recurs.
În motivarea recursului reclamanta susţine că în mod eronat, prin mai multe hotărâri judecătoreşti, inclusiv cea recurată, instanţele au statuat că terenul autoarei sale măsura doar 2500 mp deşi, potrivit menţiunilor registrului agricol din anii 1948 – 1950, acest teren măsura 2.600 mp.
Reclamanta susţine că, până în prezent, din cei 2500 mp i s-au restituit 2471,23 mp (- 1184,64 mp, în natură – prin sentinţa nr. 3414/1992 a Judecătoriei Drăgăşani; - 161,89 mp, în natură – prin sentinţa civilă nr. 30 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Vâlcea; - 231 mp, în natură – prin dispoziţia nr. 1426/2005 a Primăriei Drăgăşani şi – 896,70 mp – sub formă de despăgubiri, prin dispoziţia 1015/2006 a Primăriei Drăgăşani.
Aşa fiind, reclamanta consideră că îi poate fi restituită în natură şi suprafaţa de 35,86 mp, în litigiu, cu care ar totaliza 2.507,09 mp, cu menţiunea că diferenţa s-ar putea justifica prin faptul că în anul 1931 terenurile se măsurau cu instrumente rudimentare, fiind permisă o marjă de eroare de 0,20 %.
Reclamanta susţine, totodată, că instanţele de fond au statuat greşit că terenul de 35,86 mp s-ar include în suprafaţa de 166 mp care se află situată sub blocul G, în realitate acest teren, de 35.86 mp, cumpărat fraudulos de pârâtă, fiind deţinută exclusiv de aceasta şi nu în indiviziune cu ceilalţi proprietari ai apartamentelor.
Reclamanta afirmă şi că s-a statuat în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 391 din 30 iunie 2003 că acest teren, de 35,86 mp este proprietatea sa şi ca atare, afirmă că instanţele de fond nu puteau dispune împroprietărirea pârâtei SC B.B. SRL cu acest teren.
De asemenea, reclamanta susţine că suprafaţa de 166 mp teren aferent blocului de locuinţe nu se include în terenul de 897 mp, întrucât nu se justifica ca acelaşi teren să aparţină şi Primăriei Drăgăşani şi SC S. SA Drăgăşani.
În cursul judecăţii recursului, reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr. 246/223/2008, a solicitat în justiţie revocarea contractului de vânzare cumpărare autentificat din 3 decembrie 2007, având ca obiect spaţiul comercial şi terenul în suprafaţă de 166,10 mp, imobil ce se identifică sub nr. cadastral în CF Drăgăşani, intervenit între SC B.B. SRL şi B.D.
Judecata recursului a fost suspendată la data de 23 ianuarie 2007, până la soluţionarea litigiului mai sus arătat, cauza fiind repusă pe rol la data de 23 iunie 2010, cu menţiunea că acţiunea în revocare a fost respinsă, în mod definitiv şi irevocabil.
Reclamanta N.E. a decedat la data de 18 iulie 2009, procesul fiind continuat de moştenitorul acesteia, N.I.
Analizând criticile formulate de reclamantă, prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în toate cazurile, judecătorii putând hotărî numai asupra obiectului cererii dedusă judecăţii.
Cu alte cuvinte, în materie civilă, părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii şi prin libertatea de a pune capăt procesului mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre, dar tot ele determină însuşi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces.
În speţa supusă analizei, se constată că prin cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată la data de 1 iunie 2006 (dosar primă instanţă) reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei emisă de pârâta SC B.B. SRL Drăgăşani şi obligarea acesteia „să îi restituie în natură suprafaţa de 166,10 mp, conform schiţei, teren cuprins între punctele: 55, 56, 7, 2, 3, 4 şi 6, suprafaţă ce reprezintă materializat suprafaţa de 35,86 mp, cotă parte indiviză cumpărată de pârâtă de la SC S. SA Drăgăşani, cu contractul de vânzare cumpărare din 1996, a cărui nulitate absolută s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 391 din 30 decembrie 1996".
Potrivit schiţei aflate la fila 129 dosar, suprafaţa de 166,10 mp, cuprinsă între punctele: 55, 56, 7, 2, 3, 4 şi 6 este aferentă blocului de locuinţe G., care are un spaţiu comercial la sc. A, la parter.
Fiind aferent unui bloc de locuinţe, acest teren este deţinut în indiviziune forţată, pe durata existenţei construcţiei, de proprietarii apartamentelor şi de proprietarul spaţiului comercial amplasat la parterul blocului - pârâta SC B.B. SRL, cotele părţi de proprietate sau de folosinţă din terenul aferent construcţiei, cuvenite acestora, fiind ideale şi diferenţiate în funcţie de întinderea suprafeţelor construite deţinute de aceştia.
Aşa fiind, nu poate fi primită critica formulată de reclamantă prin recurs, în sensul că terenul care a făcut obiectul judecăţii în prezenta cauză nu s-ar identifica, în parte, cu suprafaţa de 166,10 mp teren aferentă blocului de locuinţe G.
De altminteri, în această calitate, de proprietar al unui spaţiu construit – cu destinaţie de spaţiu comercial, situat într-o clădire cu mai multe spaţii comune, s-a înstrăinat în favoarea pârâtei SC B.B. SRL, prin contractul din 1996, cota parte indiviză din terenul aferent clădirii, estimată a reprezenta 35,86 mp, teren care însă nu poate fi identificat distinct în cuprinsul suprafeţei de 166,10 mp aferentă întregii clădiri, mai înainte de sistarea stării de indiviziune forţată (astfel cu s-a statuat prin expertizele efectuate în proces), cotă parte indiviză pe care pârâta o deţine, ca urmare a anulării contractului menţionat, doar în folosinţă.
Totodată, se constată că instanţele de fond nu au ignorat dispoziţiile sentinţei civile nr. 391 din 30 iunie 2003, prin care s-a anulat, parţial, contractul de vânzare cumpărare intervenit între SC SC S. SA şi SC B.B. SRL, cu privire la cota parte indiviză din terenul aferent spaţiului comercial situat în blocul de locuinţe.
Dimpotrivă, luând act de faptul anulării contractului, instanţele de fond au verificat situaţia terenului, au constatat imposibilitatea restituirii în natură, dat fiind că este aferent unui bloc de locuinţe, clădire edificată după preluarea terenului de stat (situaţie de fapt necontestată de reclamantă la judecata în fond a cauzei), şi au statuat că, pentru acest teren, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea, stabilind că reclamantei, în fapt, pentru terenul aferent blocului de locuinţe, i s-a făcut o astfel de ofertă, de masuri reparatorii prin echivalent, prin dispoziţia nr. 1015/2006 emisă de Primăria Drăgăşani, în mod corect instanţa de apel a statuat că nu poate dispune o astfel de măsură şi în prezentul litigiu.
Împrejurarea de fapt invocată de reclamantă pentru prima oară în recurs, anume că terenul în litigiu nu ar fi inclus în suprafaţa de 896,70 mp, pentru care i s-a făcut ofertă de despăgubire prin dispoziţia 1015/2006 a Primăriei Drăgăşani, se constată că nu poate face obiectul analizei acestei instanţe întrucât vizează aspecte de fapt ale litigiului.
Această critică, ca, de altminteri şi cele relative la eventuale erori de măsurătoare şi de calcul a suprafeţei de teren preluate de stat şi a celei pentru care a obţinut măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001, determinate de calitatea instrumentelor de măsurătoare, se constată că nu se constituie în critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât presupun efectuarea de verificări de fapt şi o reapreciere a probatoriilor, în scopul stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele de fond, ceea ce nu este permis în recurs.
Aceasta, întrucât, dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit cărora partea interesată poate cere casarea „când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate", au fost abrogate prin OUG nr. 138 din 14 septembrie 2000, caz în care criticile aduse modalităţii de apreciere a probatoriilor administrate la judecata în fond, inclusiv a concluziilor rapoartelor de expertiză, scapă controlului instanţei de recurs.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecăţii ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., reclamanta urmează a fi obligată să plătească pârâtei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată avansate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.E. şi continuat de moştenitor N.I. împotriva deciziei nr. 122/A din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la 800 lei cheltuieli de judecată către intimata – pârâtă SC B.B. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5817/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5848/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
