ICCJ. Decizia nr. 5832/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5832/2010

Dosar nr. 9950/300/2007

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea de şedinţă de la 31 martie 2010, în majoritate, a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenta-reclamantă V.N.A. cu privire la dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 32/1954 şi art. 34 alin. (2) C. proc. civ.; în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 a dispus suspendarea soluţionării recursului şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 34 alin. (1) C. proc. civ. ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii a declarat recurs intimatul pârât N.S.A., criticând-o pentru nelegalitate deoarece excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Decretul nr. 32/1954 este inadmisibilă.

Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac exercitată de intimatul pârât.

Legea de organizare şi funcţionare a instanţei constituţionale nr. 47/1992 stabileşte la art. 29 procedura de urmat în faţa instanţelor judecătoreşti ori de câte ori se invocă excepţii privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

Conform art. 5 al acestui articol calea extraordinară de atac a recursului este deschisă doar împotriva încheierilor prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întrucât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Din motivarea cererii de recurs rezultă că intimatul-pârât invocă neegalitatea sesizării Curţii Constituţionale întrucât excepţia formulată era inadmisibilă.

Cum legiuitorul a limitat exercitarea căii de atac doar cu privire la încheierile de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recursul declarat împotriva încheierii prin care Curtea Constituţională a fost învestită să decidă asupra excepţiilor invocate este inadmisibilă.

Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul N.S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 31 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul 9950/300/2007.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5832/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs