ICCJ. Decizia nr. 5827/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5827/2010
Dosar nr. 1569/109/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2009 la Tribunalul Argeş, secţia civilă, contestatorii M.V., M.M. şi D.C. au chemat în judecată pe pârâtul primarul Municipiului Piteşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 625 din 13 martie 2009.
In motivarea contestaţiei, s-a arătat că, în calitate de moştenitori legali ai defunctului D.M., au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare prin care au solicitat retrocedarea unor bunuri.
Cererea acestora a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 777 din 15 martie 2006 a Primăriei Municipiului Piteşti, prin care, la art. 2, s-a dispus să se acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 600 m.p. (100 + 500) şi construcţii în suprafaţă de 81,64 m.p.
La data de 13 martie 2009, primarul Municipiului Piteşti a emis Dispoziţia nr. 625/2009, care modifica parţial Dispoziţia nr. 777/2006, în sensul că acorda măsuri reparatorii doar pentru 100 m.p., şi construcţii în suprafaţă de 81,64 m.p.
Apreciind că această modificare din oficiu este nelegală, întrucât, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 340/2004, prefectul nu a exercitat vreo acţiune împotriva primei dispoziţii emise de primar, au solicitat admiterea contestaţiei şi anularea Dispoziţiei nr. 625/2009.
Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia decăderii contestatorilor din dreptul de a formula contestaţie, susţinând că dispoziţia contestată le-a fost comunicată acestora la 19 martie 2009, iar contestaţia a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv pe 4 mai 2009.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că petenţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu act încheiat în formă autentică pentru terenul în suprafaţă de 500 m.
Prin cererea înregistrată la data de 17aprilie 2009, contestatorul M.D. a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 625/2009 emisă de primarul Municipiului Piteşti, pentru aceleaşi motive invocate de către ceilalţi contestatori.
La termenul de judecată din 5 octombrie 2009, instanţa a pus în discuţie părţilor excepţia de conexare a dosarului nr. 1573/109/2009 la prezentul dosar, iar în temeiul art. 164 C. proc. civ. s-a dispus conexarea celor două cauze.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Argeş a admis contestaţia formulată de reclamanţii M.V., M.M., M.D. şi D.C. şi a dispus anularea Dispoziţiei nr. 625 din 13 martie 2009 emisă de primarul Municipiului Piteşti, reţinând că, din cuprinsul certificatului de moştenitor din 1984 (dosar), rezultă că petenţii au dobândit, prin moştenire legală, de la autorul lor, D.M., suprafaţa de 600 m.p. din care 100 m.p. curţi-construcţii şi 500 m.p. teren arabil, situată în Piteşti, că, din cuprinsul certificatului emis de Administraţia Financiară în anul 1998, s-a reţinut că moştenitorii defunctului D.M., la foaia matricolă de clădiri şi terenuri pe anul 1987, au figurat cu suprafaţa de 600 m.p.; că, din cuprinsul adeverinţei din 20 martie 1998, rezultă că întreaga suprafaţă de teren a fost expropriată, respectiv suprafaţa de 500 m.p. prin Decretul din 4 martie 1987, iar suprafaţa de 500 m.p. prin Decretul din 7 decembrie 1987; că, din cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare autentificate la 13 martie 1944, rezultă că autorii petenţilor au cumpărat suprafaţa de 100 m.p. teren de la numitul I.T.P., iar din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată din 5 septembrie 1963 s-a reţinut că autoarea petenţilor a mai cumpărat suprafaţa de 542 m.p. teren şi că, deşi acest din urmă act nu este întocmit în formă autentică, din actele de preluare, Decretele de expropriere din 4 martie 1987 şi din 7 decembrie 1997, rezultă că petenţii au fost expropriaţi cu întreaga suprafaţă, respectiv 100 m.p. + 500 m.p.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa sau după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive şi s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Potrivit art. 2 din acelaşi text de lege, în aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă a deţine imobilul sub nume de proprietar.
Aşadar, în raport de probatoriul mai sus analizat şi în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus enunţate, tribunalul a constatat că petenţii au făcut pe deplin dovada că suprafaţa totală expropriată este de 600 m.p. şi nu doar de 100 m.p., suprafaţă pe care aceştia au deţinut-o sub nume de proprietar şi că Dispoziţia nr. 625/2009, prin care s-a modificat Dispoziţia nr. 777 din 15 martie 2006, este nelegală.
Prin Decizia civilă nr. 12/A din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamantul M.D.; a schimbat sentinţa, în parte, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant; a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul primarul Municipiului Piteşti, împotriva aceleiaşi sentinţe; a obligat pe apelantul-pârât să plătească intimaţilor-reclamanţi M.V., M.M. şi D.C. suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de reclamantul M.D., prin care a fost criticată sentinţa în sensul neacordării cheltuielilor de judecată efectuate, se constată a fi întemeiat.
Prin sentinţa atacată a fost admisă contestaţia formulată de către acesta şi a fost anulată dispoziţia emisă de primar, astfel că erau incidente în cauză dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., care arată că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
In speţă, apelantul a solicitat, prin concluziile scrise, cheltuieli de judecată în cuantum de 800 ron, dovedite cu chitanţa anexată din 10 septembrie 2009, reprezentând onorariu de avocat, astfel că se impunea admiterea cererii formulate de către acesta.
Apelul formulat de către primarul Municipiului Piteşti, prin care se critica soluţia pronunţată de instanţa de fond, a fost apreciat ca nefondat şi a fost respins în consecinţă, constatându-se că prima instanţă a făcut o analiză corespunzătoare a actelor din dosar şi a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte Dispoziţia din 13 martie 2009 emisă de primarul Municipiului Piteşti, reţinând că aceasta este nelegală.
Prin această dispoziţie s-a dispus anularea parţială a Dispoziţiei din 15 martie 2006, dată în concordanţă cu Legea nr. 10/2001, deşi revocarea ulterioară a unei dispoziţii similare nu mai era posibilă pe cale administrativă.
S-a reţinut, că prima instanţă a avut în vedere motivele invocate în apărare de către intimat şi anume faptul că ulterior anului 2006 Legea nr. 10/2001 a fost modificată în parte, dar acest argument nu justifică măsura revenirii asupra actului de dispoziţie emisă în anul 2006, în acord cu prevederile legale în vigoare la acea dată.
Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar, în speţă, din actul de expropriere şi anexele acestuia rezultă că a fost recunoscută întinderea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată de către reclamanţi prin notificare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Primăria Municipiului Piteşti şi primarul Municipiului Piteşti, care, fără să indice vreun motiv de recurs, aşa cum sunt prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., au arătat că intimaţii-contestatori nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu înscrisuri sub formă autentică pentru suprafaţa de teren în litigiu, având în vedere că, pentru suprafaţa de 500 m.p. teren, aceştia au prezentat un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 5 septembrie 1963.
Prin urmare, reclamanţii nu pot fi consideraţi persoane îndreptăţite cu privire la terenul în suprafaţă de 500 m.p. în accepţiunea Legii nr. 10/2001, pe considerentul că nu au făcut dovada dreptului de proprietate în condiţiile impuse de actul normativ menţionate mai sus.
S-a mai arătat, că trebuie avute în vede şi prevederile art. 23.1 lit. a) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora actele sub semnătură privată pot constitui dovada dreptului de proprietate dacă s-au încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950, privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţii.
Prin concluziile orale, formulate cu ocazia dezbaterilor, apărătorul intimatului-reclamant M.D. a invocat excepţia nulităţii recursului, deoarece criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Examinând recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Piteşti şi primarul Municipiului Piteşti, se constată că Decizia recurată este criticată ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate şi, prin urmare, a calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii a intimaţilor-reclamanţi, ceea ce permite încadrarea acestora în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-pârâţi, deoarece criticile formulate nu ar face posibilă încadrarea în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., invocată de apărătorul intimatului-reclamant, este nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Analizând recursul declarat de pârâţi, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele.
Arătând că Decizia recurată este nelegală, deoarece reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 500 m.p., cu act autentic, actul sub semnătură privată depus la dosar neputând face dovada dreptului de proprietate în condiţiile art. 23.1 lit. a) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nefiind încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950, şi, implicit, a calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor de a li se acorda măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, recurenţii-pârâţi susţin că Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 24 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Această critică este nefondată, deoarece, legal, au constatat instanţele de fond şi apel că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate, a întinderii acestuia, şi, implicit, a calităţii lor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condiţiile art. 24 din acest act normativ.
Potrivit acestui text de lege, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoanele individualizate în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive sunt presupuse că deţin imobilul sub nume de proprietar.
Or, în speţă, terenul în suprafaţă de 500 m.p. a fost expropriat prin Decretul din 7 decembrie 1987 de la intimaţi, dosar fond, astfel că aceştia au făcut dovada dreptului de proprietate, a întinderii acestuia, cât şi a calităţii lor de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborat cu art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Piteşti şi primarul Municipiului Piteşti.
Constatând culpa procesuală a recurenţilor-pârâţi, instanţa, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acestora la 992 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant M.D. şi la 1.000 lei cheltuieli de judecată către ceilalţi intimaţi-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant M.D.
Respinge recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Piteşti şi primarul Municipiului Piteşti împotriva deciziei 12A din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 992 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant M.D. şi la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi M.V., M.M. şi M.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5831/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5817/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... → |
|---|
