ICCJ. Decizia nr. 5923/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5923/2010
Dosar nr. 3834/118/2006
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2006, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamanţii G.I., O.E., C.P., C.M. şi H.E. au contestat dispoziţia de respingere a notificării din 12 noiembrie 2001 emisă de Primarul Comunei Corbu.
Prin Sentinţa civilă nr. 1594 din 28 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, s-a admis contestaţia, s-a anulat Dispoziţia din 14 august 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu şi a fost obligat pârâtul să restituie în natură reclamanţilor imobilul - teren în suprafaţă de 2.000 mp situat în comuna Corbu, jud. Constanţa, delimitat prin patrulaterul ABCD în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de ing. S.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că imobilul care a aparţinut în proprietate autorului reclamanţilor a fost preluat de stat fără titlu, situaţie dedusă din faptul ocupării terenului de către terţul B.I. şi inexistenţa unui act de desistare a autorului reclamanţilor de imobil, preluare care se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Analizând modalitatea concretă de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, prima instanţă a reţinut că numitul B.I. nu deţine terenul în baza unui titlu şi, în lipsa dovezilor privind legalitatea edificării celor două construcţii aflate pe teren, se impune restituirea în natură a imobilului reclamanţilor în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul comunei Corbu.
Prin Decizia civilă nr. 197/C din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtului Primarul comunei Corbu să acorde reclamanţilor în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru terenul în suprafaţă de 2.000 mp din comuna Corbu, judeţul Constanţa. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Imobilul solicitat de reclamanţi, respectiv terenul în suprafaţă de 2.000 mp situat în comuna Corbu, judeţul Constanţa, a fost proprietatea autoarei reclamanţilor, M.B., fiind dobândit prin colonizare în anul 1948.
În sistemul Legii nr. 10/2001, ţinând seama de perioada îndelungată care s-a scurs de la data preluării abuzive a imobilelor solicitate, legiuitorul a instituit un regim probator mai facil decât cel reglementat de dreptul comun (C. civ.) pentru apărarea dreptului de proprietate, stabilind în art. 23, că sunt acte doveditoare care justifică, atât calitatea de persoană îndreptăţită, cât şi dreptul de proprietate, "orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită, orice act emanând de la o autoritate şi care atestă în mod direct sau indirect că bunul aparţinea persoanei respective, inclusiv extrase din registrul agricol".
În speţă, exigenţa impusă de art. 23 cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu a fost îndeplinită, prin adeverinţa din 29 august 1991 emisă de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, fiind atestată împroprietărirea prin colonizare a doamnei B.M., căreia i s-a atribuit un loc de casă în suprafaţă de 2.000 mp teren. Din acest act nu rezultă nici că în speţă s-a realizat o vânzare a locului de casă şi nici eventualele clauze sau pacte ce ar fi afectat convenţia părţilor. În aceste condiţii, susţinerile apelantului pârât cu privire la condiţiile impuse coloniştilor prin actele de vânzare-cumpărare sunt simple speculaţii, nedovedite în privinţa dobândirii proprietăţii de către autoarea reclamanţilor sub condiţia plăţii preţului ori a dezvoltării unei gospodării ţărăneşti, iar din evidenţele administrative furnizate de către Primăria Corbu nu rezultă că o instanţă judecătorească ar fi dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat autoarei reclamanţilor.
Rezultă din cele ce preced, că pierderea proprietăţii de către B.M. nu s-a făcut în modul arătat de către apelant, situaţie în care, nu se poate trage concluzia că imobilul a fost exclus din categoria celor pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde măsuri reparatorii, cum greşit susţine apelantul.
Instanţa nu a reţinut nici susţinerea din apel, potrivit căreia, în lipsa actului normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, reclamanţii nu pot dovedi existenţa şi întinderea dreptului de proprietate. S-a arătat anterior, că dovada dreptului de proprietate s-a făcut de către reclamanţi în condiţiile pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (care explicitează art. 23 din lege), adeverinţa nr. x/1991 atestând în mod direct existenţa, cât şi întinderea dreptului de proprietate asupra terenului. Pe de altă parte, existenţa bunului în patrimoniul localităţii Corbu şi în posesia unei terţe persoane, în condiţiile în care niciun act translativ de proprietate întocmit de către autoarea reclamanţilor nu a fost evidenţiat în registrele administrative sau agricole ale localităţii, prezumă preluarea abuzivă a imobilului.
Prin urmare, apreciind că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, iar preluarea la stat s-a făcut în mod abuziv, fără niciun titlu, instanţa de fond a stabilit corect în cauză incidenţa prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, reţinând întemeiat dreptul reclamanţilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială.
Sub aspectul modalităţii de restituire a bunului, se reţine, însă, că tribunalul a pronunţat o soluţie nelegală atunci când a dispus restituirea în natură a terenului.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile". Din interpretarea "per a contrario" a textului citat, rezultă că nu pot fi restituite în natură terenurile pe care sunt construcţii definitive edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, legiuitorul dorind să protejeze constructorii de bună-credinţă, persoane fizice sau persoane juridice care nu au întâmpinat opoziţia proprietarului aparent al terenului la data edificării.
În speţă, conform raportului de expertiză - S.T., terenul în litigiu este ocupat de construcţiile cu destinaţia de locuinţă aparţinând numitului B.I., terenul fiind ocupat încă din anul 1955 de tatăl acestuia, B.M. Constatând că potrivit registrului agricol, B.M. a figurat cu construcţii pe terenul în suprafaţă de 20 ari încă din anul 1955, succesorul său, B.I., beneficiază de protecţia legiuitorului, acesta fiind constructor de bună-credinţă.
Dispunând restituirea în natură a terenului pe care terţul B.I. construise 2 corpuri de casă, cu motivarea că acesta nu deţine un titlu de proprietate asupra terenului şi nici autorizaţie de construcţie pentru clădire, prima instanţă a aplicat greşit prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la restituirea în natură a imobilelor, nesocotind dispoziţiile art. 10 alin. (3) din lege. Soluţia de restituire în natură a terenului pe care se află construcţiile edificate de autorul lui B.I. nu ţine seama nici de dreptul de proprietate pe care îl conferă "ope legis", art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, deţinătorului construcţiei, fost cooperator, fiindu-i recunoscut un drept de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti.
Prin urmare, reţinând că terenul aparţinând autoarei reclamanţilor este ocupat de terţe persoane, care pot opune un drept de proprietate, iar restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, s-a stabilit că în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamanţilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii.
Principala critică adusă hotărârii recurate se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, în conformitate cu care, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia cui se află.
În speţă, împrejurarea că terenul în suprafaţă de 2.000 mp, situat în comuna Corbu, judeţul Constanţa, se află în posesia de fapt a unei terţe persoane, care a achitat impozitele aferente acestui imobil, fără ca această posesie să aibă la bază un titlu juridic, nu este de natură să conducă la înlăturarea principiului prevalenţei restituirii în natură, câtă vreme nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de legiuitor, care să fundamenteze înlocuirea măsurii de restituire în natură cu aceea de acordare a măsurilor echivalente.
În consecinţă, în mod greşit curtea de apel a admis apelul pârâtei, considerând că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului.
Examinând recursul prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit aceste dispoziţii legale, prin aceea că nu a dat eficienţă principiului prevalenţei restituirii în natură a imobilului litigios.
În speţă, instanţele anterioare au stabilit în mod corect, că recurenţii-reclamanţi au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 2.000 mp, situat în comuna Corbu, judeţul Constanţa, că preluarea la stat a imobilului s-a făcut în mod abuziv, fără niciun titlu, reţinându-se întemeiat dreptul recurenţilor-reclamanţi de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată.
În ceea ce priveşte modalitatea de restituire a bunului, în mod corect curtea de apel a reţinut din probe, că terenul în litigiu nu este liber, fiind ocupat de două construcţii definitive, cu destinaţia de locuinţă, aparţinând numitului B.I., edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, respectiv, încă din anul 1955, de către tatăl acestuia - B.M.
În această situaţie, când terenul aparţinând autoarei recurenţilor reclamanţi este ocupat de o terţă persoană care poate opune un drept de proprietate asupra acestuia, devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care, se restituie în natură doar "terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile".
"Per a contrario", atunci când pe terenul solicitat există construcţii definitive ridicate anterior datei de 1 ianuarie 1990, pentru care, rezultă că s-au achitat taxele şi impozitele locale, aferente, în perioada 1951 - 2007, conform adeverinţei din 15 mai 2007, eliberată de Primăria comunei Corbu, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă.
În acest context, având în vedere prevederile art. 10 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Faţă de aceste considerente, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legii speciale de reparaţie la situaţia de fapt reţinută în speţă, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de modificare a hotărârii reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii H.E., C.P.G., C.M.G., O.E., G.V., G.I., C.M., G.A.A., G.I.V. împotriva Deciziei nr. 197/C din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5892/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5924/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
