ICCJ. Decizia nr. 5924/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5924/2010
Dosar nr. 4749/118/2006
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 4 din 6 ianuarie 2009 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis în parte acţiunea înregistrată sub nr. 4749/118/2006, formulată de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâţii Primăria oraşului Eforie, Primarul oraşului Eforie şi SC U. SRL.
A anulat Decizia nr. 750 din 3 noiembrie 2006, emisă de Primarul oraşului Eforie, pe care l-a obligat să emită o dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de 270 mp teren situat în Eforie Nord, str. S.
A respins contestaţia formulată în contradictoriu cu SC U. SRL ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acţiunea înregistrată sub nr. 1870/118/2008.
A obligat pârâta SC U. SRL să emită decizie de restituire în natură a imobilului construcţie P+1 suprafaţă construită de 134,75 mp, situat în Eforie Nord, str. S.
A respins cererea de restituire în natură a terenului, formulată în contradictoriu cu SC U. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta s-a legitimat ca succesoare a defunctului I.S., fostul proprietar al vilei "D.O.", imobil compus din construcţie cu 12 camere şi teren aferent în suprafaţă de 134,75 mp, naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
În prezent, construcţia se află în posesia SC U. SRL iar terenul în posesia Oraşului Eforie.
Tribunalul a mai reţinut că, deoarece terenul nu este afectat de detalii de sistematizare şi este liber de construcţii, iar vila "D.O." se află în administrarea SC U. SRL şi parţial este închiriată unor persoane fizice, este posibilă restituirea în natură a întregului imobil, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 fiind pe deplin aplicabile.
Prin Decizia nr. 272/C din 25 noiembrie 2006 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelurile declarate de Oraşul Eforie, prin primar, Primarul oraşului Eforie şi SC U. SRL împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, imobilul notificat de reclamantă a fost proprietatea numitului S.I., zis S.
În urma decesului lui S.V., care a intervenit la data de 13 ianuarie 1991, s-a emis certificatul de moştenitor din 9 aprilie 1991, rectificat prin Încheierea nr. 1274 din 17 septembrie 2009, emisă de B.N.P. av. "N." Bucureşti.
Conform certificatului de moştenitor, S.V. a dispus printr-un testament olograf de averea deţinută la data decesului, desemnându-i ca legatari cu titlu particular atât pe A.M., în calitate de nepoată de soră, căreia i-a revenit un loc de veci, cât şi pe A.M.R. şi A.R.C., în calitate de nepoţi, cărora le-a revenit un imobil şi bunurile mobile din acesta.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi formulării notificării, A.M. întrunea calitatea de legatar cu titlu particular al defunctei S.V. şi pe aceea de moştenitor legal, în calitate de nepoată de soră, astfel încât are calitatea de persoană îndreptăţită conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a mai reţinut că expertiza tehnică imobiliară a fost încuviinţată şi administrată conform art. 208 din C. proc. civ., iar părţile au fost legal convocate.
Reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului printr-o notificare şi restituirea construcţiei prin altă notificare, cele două notificări făcând obiectul a două dosare diferite, care au fost conexate la termenul din 16 septembrie 2009.
Pârâta SC U. SRL, chemată în judecată ulterior de reclamantă, a luat procedura din stadiul în care se afla şi nu a înţeles să conteste constatările expertizei şi nici nu a solicitat refacerea sau completarea acestei probe.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Primarul oraşului Eforie şi Primăria oraşului Eforie.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece nu a soluţionat apelul declarat de Primăria oraşului Eforie şi a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recurenţii au arătat că apelul declarat de primăria oraşului Eforie nu a fost soluţionat şi că instanţa a soluţionat apelul în contradictoriu cu Oraşul şi Primarul oraşului Eforie, deşi sentinţa a fost pronunţată în contradictoriu cu Primarul şi Primăria oraşului Eforie.
Recurenţii au mai arătat că instanţa de apel "nu a reuşit să menţină o legătură între titularul dreptului de proprietate (..) şi persoanele notificatoare, reclamante în prezenta cauză".
A.M. nu este decât un moştenitor cu titlu particular al V.S. şi nu are vocaţie de moştenitor decât pentru locul de veci lăsat prin legat cu titlu particular.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ. şi sunt doar în parte întemeiate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte criticile referitoare la omisiunea de a cerceta apelul declarat de Primăria oraşului Eforie se constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 20 iulie 2009, au declarat apel Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar.
Prin urmare, susţinerea că apelul declarat de Primăria oraşului Eforie nu a fost soluţionat este total lipsită de fundament, din moment ce aceasta nu a declarat apel în cauză.
Pe cale de consecinţă, este nefondată şi critica referitoare la faptul că instanţa de apel a soluţionat apelul Oraşului Eforie şi nu pe cel declarat de Primăria oraşului Eforie, care a stat în proces în primă instanţă.
În ceea ce priveşte, însă, criticile referitoare la dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, acestea sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar potrivit art. 4 alin. (2), de prevederile legii speciale de reparaţie beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Faţă de dispoziţiile celor două articole, se constată că are calitatea de persoană îndreptăţită doar fostul proprietar al bunului preluat abuziv de stat, de beneficiul măsurilor reparatorii putând profita şi moştenitorii acestuia.
Prin urmare pentru a se determina în ce măsură o persoană fizică are dreptul la măsuri reparatorii în virtutea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se stabili faptul că această persoană este moştenitor al fostului proprietar.
În cauză, este de necontestat că proprietatea imobilului a cărui restituire se solicită a aparţinut numitului S.I., care a decedat la data de 14 februarie 1984.
De pe urma decesului acestuia, conform certificatului de moştenitor din 19 iulie 1984, a rămas drept unica succesoare legală şi testamentară soţia acestuia, S.V.
S.V. a decedat şi ea, la data de 13 ianuarie 1991, iar conform certificatului de moştenitor din 9 aprilie 1991, a lăsat ca moştenitori pe reclamanta A.M., în calitate de nepoată de soră şi legatar cu titlu particular, A.R.M. şi A.R.C., în calitate de strănepoţi şi legatari cu titlu particular.
Pentru ca reclamanta să beneficieze de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este necesar ca aceasta să fie moştenitor al persoanei îndreptăţite, respectiv al defunctului S.I.
Este adevărat că reclamanta A.M. are atât calitatea de legatar cu titlu particular cât şi pe aceea de moştenitor legal al defunctei S.V., dar aceasta nu-i conferă vocaţie succesorală legală la moştenirea lui S.I.
Aşa cum s-a arătat, textul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se referă la dreptul la măsuri reparatorii al moştenitorilor legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, ceea ce înseamnă că reclamanta trebuia să facă dovada rudeniei sale cu S.I. într-un grad care i-ar fi acordat şi vocaţie succesorală.
Or, aşa cum însăşi reclamanta a arătat în mod constant, ea este rudă cu S.V., nu cu S.I.
Faptul că S.V. avea şi calitatea de moştenitor legal şi testamentar al defunctului S.I., de asemenea nu este de natură a conferi reclamantei calitatea de persoană îndreptăţită, deoarece, cerinţa legii este ca cel ce pretinde măsuri reparatorii să fie moştenitor al persoanei îndreptăţite, indiferent de transmisiunile succesorale ce au operat ulterior, în timp.
Faţă de cele arătate, făcând şi aplicarea art. 48 din C. proc. civ., recursul declarat de pârâţi, va fi admis, iar decizia atacată va fi modificată, în sensul că se vor admite apelurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei care se va schimba în tot, în sensul că se vor respinge ca neîntemeiate cererile conexe formulate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Primăria oraşului Eforie împotriva Deciziei nr. 272/C din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia, în sensul că admite apelurile declarate de pârâţii Oraşul Eforie, Primarul oraşului Eforie şi SC U. SRL împotriva Sentinţei nr. 4 din 6 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa.
Respinge cererile conexe formulate de reclamanta A.M. ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5923/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5927/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
