ICCJ. Decizia nr. 5906/2010. Civil. Expropriere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5906/2010
Dosar nr. 8234/101/2008
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 296 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Mehedinţi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii G.C. şi G.E. şi a fost obligată pârâta C.N.D.A.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, la plata sumei de 82.301 lei reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 709 mp, situat în extravilanul comunei Şimian şi pentru depozitul de mărfuri edificat pe teren, expropriate pentru cauză de utilitate publică.
Apelul declarat de pârâta C.N.D.A.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca tardiv formulat prin Decizia civilă nr. 47 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.D.A.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, invocând ca temei juridic dispoziţiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta arată că Decizia Curţii de Apel Craiova este „neîntemeiată", fără să formuleze, în concret, critici privind soluţia instanţei de apel, care să poată face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., limitându-se doar la prezentarea situaţiei de fapt.
Înalta Curte, fiind investită cu soluţionarea recursului, constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.
Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. arată că cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.
Instanţa investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Din dezvoltarea criticilor formulate de recurentă, astfel cum sunt expuse, se constată că acestea vizează istoricul litigiului şi netemeinicia soluţiilor date de instanţe, fără însă a evoca motive de nelegalitate, în sensul textului procedural amintit.
Astfel, întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi nefiind constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, împotriva deciziei nr. 47 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, împotriva deciziei nr. 47 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5911/2010. Civil. Succesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5905/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|