ICCJ. Decizia nr. 5911/2010. Civil. Succesiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5911/2010
Dosar nr. 5777/1/2009
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Caransebeş la 17 ianuarie 2007, reclamanţii F.S.C., F.T.D. şi V.C.E. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Băile Herculane, G.N., F.L., M.G., J.M., R.M., C.G., M.E. şi O.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că imobilul situat în Băile Herculane, înscris în CF Băile Herculane, Vila F. şi terenul de 638 mp au fost trecute abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare din 15 ianuarie 2001, din 1 februarie 2001, din 19 martie 2001, din 13 septembrie 2001, din 9 martie 2004, din 25 octombrie 2004, din 25 octombrie 2004 şi din 15 noiembrie 2004 şi să se restabilească situaţia anterioară.
S-a solicitat, totodată, să se constate că masa succesorală a defunctului F.N.M. se compune din casa de ˝ din imobilul în litigiu, iar masa succesorală a defunctului F.I. din cealaltă cotă de ˝, cât şi calitatea de unică moştenitoare a reclamantei F.S.C. de pe urma defunctului F.N.M., şi a reclamanţilor F.T.D. şi V.C.E., de pe urma defunctului F.I.
S-a solicitat rectificarea CF 63 şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor cu privire la imobil, condiţionată de restituirea actualizată a despăgubirilor încasate.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul a fost preluat abuziv, cu încălcarea prevederilor art. 2 din Decretul nr. 92/1950, întrucât coproprietarii F.I. şi F.N.M. erau exceptaţi de la naţionalizare, primul în calitate de intelectual profesionist, iar cel de-al doilea minor, în vârstă de 15 ani la data aplicării măsurii.
Reclamanţii au precizat că, prin sentinţa civilă nr. 1760/1994 a Judecătoriei Caransebeş s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului, însă această soluţie a fost infirmată prin Decizia civilă nr. 1014/1994 a Tribunalului Caraş Severin, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 497/1996 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a mai învederat de către reclamanţi că au formulat cerere în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru restituire sau acordare de despăgubiri pentru imobil, iar prin Hotărârea nr. 315 din 13 iunie 1997 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 112/1995 s-au stabilit despăgubiri în sumă de 82.009.920 lei, însă numai pentru construcţie, nu şi pentru teren. S-a arătat că, deşi procedurile de restituire nu fuseseră finalizate, pârâtul Consiliul Local Băile Herculane, contrat prevederilor art. 92 alin. (1) din HG nr. 11/1997, a procedat la vânzarea apartamentelor care intră în componenţa imobilului în litigiu, cu toate că nu era proprietar, fapt ce atrage nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâţii persoane fizice.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 C. civ., şi ale art. 1,art. 16, art. 12 şi art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 739 din 11 aprilie 2007, Judecătoria Caransebeş a respins acţiunea reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, apel ce a fost respins prin Decizia civilă nr. 259/12 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, recurs ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 452/R din 5 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a casat Decizia recurată, s-a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 739 din 11 aprilie 2007 a Judecătoriei Caransebeş, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Caraş Severin.
Prin considerentele deciziei de casare s-a reţinut că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în privinţa capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, o asemenea cerere fiind imprescriptibilă când este întemeiată pe dreptul comun.
S-a considerat că a fost în mod eronat reţinută excepţia prescripţiei acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, motiv pentru care celelalte capete de cerere nu au mai fost analizate, astfel că se impune rejudecarea cauzei pe fond, competenţa materială aparţinând Tribunalului Caraş Severin, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., faţă de valoarea imobilului, mai mare de 5 miliarde lei (rol).
Tribunalul Caraş Severin, prin sentinţa civilă nr. 473 din 3 decembrie 2008, a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând, în esenţă, cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, că atât cumpărătorii cât şi Statul vânzător au fost de bună credinţă la încheierea acestora.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că prezumţia de bună credinţă cu care au acţionat pârâţii cumpărători (foştii chiriaşi), conform art. 1899 alin. (2) C. civ., nu a fost răsturnată, probele administrate neconducând la concluzia că aceştia aveau cunoştinţă că imobilul nu aparţine vânzătorului.
În ceea ce priveşte Statul vânzător, prima instanţă a considerat că atitudinea acestuia trebuie analizată prin prisma faptului că, reclamanţii au beneficiat de despăgubirile stabilite în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru construcţii, iar pentru terenul în suprafaţă de 638 mp au solicitat, în temeiul Legii rn.10/2001, prin notificarea înregistrată din 14 februarie 2001, acordarea de despăgubiri.
În consecinţă, s-a reţinut că doar în această situaţie s-a procedat la vânzarea apartamentelor către chiriaşi în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru nesocotirea principiului restituirii în natură, consacrat de dispoziţiilor Legilor nr. 112/1995 şi Legii nr. 10/2001, ale art. 92 din HG nr. 11/1997 şi ale art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În raport de dispoziţiile art. 966 – art. 968 C. civ. vizând ilicitatea cauzei şi cu interdicţia de înstrăinare impusă statului, s-a invocat irelevanţa bunei credinţe a dobânditorilor imobilului.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 119 din 18 mai 2009, a respins apelul reclamanţilor ca nefondat şi i-a obligat pe aceştia la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul F.L.
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că buna credinţă a cumpărătorilor la momentul încheierii contractelor în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost înlăturată şi că reclamanţii au obţinut despăgubiri pentru construcţie în baza Hotărârii nr. 315/1997, ce nu a fost atacată, iar pentru teren şi-au exercitat, în contextul Legii nr. 10/2001, drepturile la obţinerea măsurilor reparatorii, prin notificarea depusă.
S-a considerat că invocarea HG nr. 11/1997 nu este de natură să afecteze valabilitatea actelor juridice în cauză, întrucât efectele acestui act normativ nu sunt retroactive şi nu pot afecta situaţiile juridice consumate integral în trecut, efecte reglate de legea în vigoare la data producerii lor, Legea nr. 112/1995.
Instanţa de apel a mai reţinut că se impune respectarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţie, în privinţa dreptului de proprietate al pârâţilor cumpărători, în caz contrar fiind afectat principiului stabilităţii raporturilor juridice.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii F.S.C., F.T.D. şi V.C.E. criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că hotărârile instanţelor de fond şi apel sunt nelegale, fiind rezultatul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare, ca şi a reglementărilor conţinute în celelalte acte normative adoptate în materia proprietăţii.
Cu privire la efectele notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 asupra valabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare, s-a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a concentrat controlul judiciar asupra cererii de despăgubire depuse după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995, fără a avea în vedere că prin notificarea înregistrată din 9 noiembrie 2001, adresată Primăriei Băile Herculane, au făcut o nouă solicitare de restituire a imobilului în litigiu sau de acordare de despăgubiri.
În acest context, s-a invocat încălcarea principiului prevalenţei restituirii în natură, consacrat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu pct. 7.1 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 498/2003.
De asemenea, s-a susţinut că, prin neanalizarea efectelor nefinalizării procedurii administrativ – jurisdicţionale declanşate în baza notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, s-au încălcat şi dispoziţiile suspensive ale art. 92 alin. (1) din HG nr. 11/1997.
Recurenţii reclamanţi au învederat că imobilul a fost indisponibilizat ca efect al dispoziţiilor art. 44 din OUG nr. 40/1999, din această perspectivă, încheierea actelor de înstrăinare a spaţiilor locative ce compun imobilul în litigiu, fiind sancţionată cu nulitatea absolută pentru încălcarea dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din HG nr. 11/1997.
S-a susţinut că legislaţia specială în materia retrocedărilor, respectiv art. 17,19 şi 42 din Legea nr. 10/2001, precum art. 14 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 18 – art. 21 din OUG nr. 40/1999 nu a prevăzut decât un drept de preemţiune al chiriaşului la cumpărarea locuinţei, iar nu de vânzare către acesta a imobilului, anterior finalizării procedurilor administrativ – jurisdicţionale.
În acest context, recurenţii au arătat că, în mod eronat, instanţa de apel a atribuit autoritate de lucru judecat efectelor Hotărârii nr. 315 din 13 iunie 1997 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, pe considerentul că aceasta nu a fost atacată, deşi o altă soluţie nu era posibilă din punct de vedere legal, în condiţiile în care imobilul era ocupat de chiriaşi.
S-a susţinut că se putea pretinde restituirea imobilului, chiar dacă s-au încasat despăgubirile prevăzute de Legea nr. 112/1995, în condiţiile în care restituirea este condiţionată, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de rambursarea valorii despăgubirii primite.
Criticile formulate prin ultimul motiv de recurs au vizat, în sinteză, faptul că neconstituirea unui titlu valid de către vânzătorul Statul Român se repercutează şi asupra actelor de înstrăinare încheiate cu pârâţii, cumpărătorii fiind obligaţi să depună diligenţele necesare pentru a se convinge că vânzătorul era adevăratul proprietar, omisiunea acestora constituindu-se într-o gravă neglijenţă, vecină cu dolul, ceea se semnifică rea-credinţă.
Intimaţii Consiliul Local al Oraşului Băile Herculane, reprezentat prin primar, şi pârâţii, G.N., F.L., M.G., J.M., R.M., C.G., M.E., O.I., au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile invocate de reclamanţii recurenţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Anterior formulării acţiunii introductive ce face obiectul dosarului de faţă, reclamanţii recurenţi au formulat cerere pentru restituire în natură sau despăgubiri pentru imobilul în litigiu, naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin Hotărârea nr. 315/13 iunie 1997 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 s-au acordat reclamanţilor despăgubiri în sumă de 82.009.920 lei, despăgubiri încasate după rămânerea definitivă a hotărârii, necontestate de beneficiari.
Soluţia adoptată prin hotărârea menţionată era singura posibilă având în vedere că apartamentele erau închiriate, împrejurare ce nu se contestă de recurenţi, care justifică astfel neatacarea hotărârii.
La 9 noiembrie 2001, prin notificarea înaintată Primăriei Băile Herculane, în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat acordarea despăgubirilor băneşti pentru terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 638 mp, menţionând expres că pentru clădire au încasat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.
Reluând argumentele expuse în cuprinsul acţiunii şi în motivele de apel, recurenţii au invocat încălcarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, principiu consacrat de Legea nr. 112/1995 şi Legea nr. 10/2001.
Ceea ce se omite însă, de către recurenţi este faptul că, urmare a rămânerii definitive a hotărârii de acordare de despăgubiri emise în temeiul Legii nr. 112/1995, aceasta şi-a produs efectele, bunul rămânând în proprietatea statului, care a putut dispune în mod valabil de el, procedând la vânzarea apartamentelor către chiriaşi (în temeiul Legii nr. 112/1995).
Cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu statul de către pârâţii persoane fizice, Curtea va reţine că instanţa de apel a apreciat corect că acest capăt de cerere este neîntemeiat, întrucât vânzarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, la data încheierii contractelor proprietarul apartamentelor în litigiu fiind Statul Român.
Susţinerea potrivit căreia contractele de vânzare-cumpărare sunt nule întrucât au fost încheiate după apariţia Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, prin notificarea înregistrată sub din 14 februarie 2002 (dosar fond), reclamanţii au solicitat Prefecturii judeţului Caraş Severin şi Primăriei Băile Herculane, în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul de 638 mp din Băile Herculane.
Reclamanţii nu au formulat acţiune în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare în baza art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prezenta acţiune fiind întemeiată, în ce priveşte solicitarea menţionată, pe ilicitatea cauzei, respectiv pe dispoziţiile dreptului comun, art. 948 pct. 4, coroborat cu art. 966 – art. 968 C. civ., astfel cum s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, prin Decizia civilă nr. 452 din 5 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
În acest context, în mod corect instanţa de apel a analizat atitudinea subiectivă a pârâţilor la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, stabilind că nu au fost eludate dispoziţiile Legii nr. 112/1995, de vreme ce statul avea calitatea de proprietar.
Nici chiriaşii cumpărători şi nici statul vânzător nu pot fi consideraţi de rea-credinţă pentru ca atitudinea lor să determine ilicitatea cauzei pentru fraudă la lege, întrucât ambele părţi contractante cunoşteau faptul că pentru clădire reclamanţii au încasat despăgubiri, iar pentru teren a fost solicitată prin notificarea formulată în temeiul Legii rn.10/2001, acordarea de despăgubiri băneşti.
În consecinţă, susţinerea recurenţilor reclamanţi privind încălcarea art. 44 din OUG nr. 40/1999 este nefondată, de vreme ce apartamentele vândute pârâţilor persoane fizice nu au făcut obiectul vreunei încunoştinţări sau notificări din partea foştilor proprietari.
Prin formularea notificării menţionate, nu au fost indisponibilizate apartamentelor ce compun imobilul în litigiu, astfel încât cererea de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare a acestora a fost corect apreciată ca neîntemeiată şi din această perspectivă.
În cauză prezintă relevanţă şi faptul că, potrivit dispoziţiilor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33 din 9 iunie 2008 de recurs în interesul legii, s-a statuat cu privire la acţiunile întemeiate pe dreptul comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, acţiuni formulate după intrarea în vigoare a acestei legi, cum este cazul acţiunii de faţă, că, concursul dintre legea specială şi cea generală, se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului „specialia generalibus derogant", chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Totodată, prin această decizie, obligatorie pentru instanţe, conform dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit că în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată, în cazul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, de măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii sociale.
În speţă, dreptul de proprietate dobândit de foştii chiriaşi prin cumpărarea apartamentelor în litigiu în baza Legii nr. 112/1995 a fost consolidat prin nedesfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispoziţiilor legii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamanţilor este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii F.S.C., F.T.D. şi V.C.E. împotriva deciziei nr. 119 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi persoane fizice.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5940/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5906/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
