ICCJ. Decizia nr. 5940/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5940/2010
Dosar nr. 1385/59/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Constată că prin Decizia civilă nr. 78/R din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de V.I. şi V.M. împotriva deciziei nr. 1216 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit deciziei a cărei revizuire s-a cerut, urmare a admiterii recursului declarat de reclamanţii B.I. şi B.E. a fost admisă acţiunea acestora împotriva pârâţilor T.E., V.I., V.M., P.I. şi P.M. În consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii T.E. şi V.I., cu restabilirea situaţiei de carte funciară. Au fost validate, succesiv, promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate între antecesorul pârâtei T.E., N.N. şi pârâţii P., respectiv, între pârâţii P.I., P.M. şi reclamanţii B.I., B.E., stabilindu-se că hotărârea va ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A apreciat tribunalul, în justificarea soluţiei, că promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de autorul reclamantei trebuie validată, împrejurarea că acesta a decedat înainte de perfectarea convenţiei neputând fi considerată un impediment, întrucât obligaţia încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-a transmis moştenitoarei acestuia.
Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată cu referire la litigiul anterior, obiect al dosarului nr. 7485/2005 al Judecătoriei Timişoara a fost apreciată neîntemeiată, în condiţiile în care excepţia fusese invocată şi soluţionată prin hotărârea care a finalizat primul ciclu procesual (de către judecătorie), fără a face obiect al criticilor în calea de atac, astfel încât soluţia pe acest aspect s-a definitivat, fără posibilitatea de a mai fi pusă în discuţie.
Revizuirea îndreptată împotriva deciziei nr. 1216 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiş s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinându-se că vine în contradicţie cu sentinţa nr. 2064 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Timişoara (pronunţată în dosarul nr. 7485/2005).
Apreciind asupra inadmisibilităţii cererii de revizuire formulate, Curtea de Apel a constatat că în cauză nu se regăsesc cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a face posibilă anularea hotărârii împotriva căreia s-a îndreptat calea de atac.
Aceasta, întrucât în dosarul finalizat prin Decizia ce constituie obiect al revizuirii, s-a pus în discuţie şi s-a analizat, încă de la prima instanţă, care a respins-o, excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 2064/2006 a Judecătoriei Timişoara.
Tribunalul Timiş, în recurs, a menţinut soluţia de respingere a excepţiei, cu substituirea motivării.
S-a concluzionat că una din condiţiile de admisibilitate a revizuirii bazate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceea să nu se fi invocat şi dezbătut excepţia autorităţii de lucru judecat, nu este îndeplinită în speţă, ceea ce impune şi soluţia de respingere în sensul inadmisibilităţii căii de atac.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii, care au susţinut următoarele critici:
- Instanţa a apreciat greşit că excepţia autorităţii de lucru judecat şi-a găsit dezlegare în procesul anterior, în condiţiile în care aceasta a fost invocată de către parte cu privire la cauza ilicită, fraudarea legii şi legalitatea contractului de vânzare-cumpărare (încheiat între T.E. şi V.I., V.M.), aspecte care n-au fost analizate de instanţă.
În realitate, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat pe motiv că pârâţii P.I. şi P.M. n-au fost părţi în dosarul nr. 7485/2005, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2064 din 2 martie 2006, în raport de care s-a invocat autoritatea.
Aceasta înseamnă că a fost avut în vedere şi analizat un motiv neinvocat de către recurenţi şi că nici judecătoria şi nici tribunalul nu s-au pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat cu privire la cauza ilicită şi fraudarea legii.
Or, în situaţia în care instanţa omite să se pronunţe asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa autorităţii de lucru judecat într-o hotărâre, atunci există posibilitatea de a cere revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
De altminteri, Tribunalul Timiş a ajuns la o concluzie eronată cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, când reţine că a făcut obiectul judecăţii în primul ciclu procesual şi că, nefiind atacată soluţionarea excepţiei, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat. Întrucât recurenţii-revizuenţi primiseră în acea cauză o soluţie favorabilă, n-aveau interesul să o atace.
Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, nefiind întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care revizuenţii au invocat atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de recurs, excepţia autorităţii de lucru judecat, care le-a fost respinsă.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul lor nefondat în sensul următoarelor considerente:
- Dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care au constituit temei juridic al cererii de revizuire promovate reprezintă remediul procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.
Aceasta înseamnă ca cea de-a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.
Prin ipoteză, este necesar ca autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri să nu fi fost invocată, pentru că în situaţia contrară, dacă părţile s-au prevalat de rezultatul primei hotărâri iar instanţa a doua oară învestită a considerat că nu funcţionează excepţia autorităţii de lucru judecat, nu mai poate fi vorba de cazul de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta întrucât hotărârea instanţei care a statuat asupra inexistenţei excepţiei autorităţii de lucru judecat, realizând o evaluare proprie în acest sens, se bucură ea însăşi de putere de lucru judecat.
De aceea, despre o asemenea hotărâre nu se poate pretinde pe calea revizuirii că este potrivnică unei hotărâri, în legătură cu ale cărei efecte – sub acest aspect, al autorităţii de lucru judecat – s-a pronunţat cu ocazia judecăţii.
În speţă, instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de hotărârea (sentinţa civilă nr. 2064 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Timişoara) în raport de care s-a pretins existenţa stării de contrarietate.
Împrejurarea că excepţia a fost respinsă luându-se în considerare inexistenţa elementului de identitate referitor la părţi (fără a se observa, cum pretind recurenţii, că excepţia a fost invocată cu referire la cauza ilicită şi fraudarea legii) nu înseamnă, cum greşit se susţine, nepronunţarea asupra acestui aspect.
Recurenţii ignoră faptul că pentru a fi oprită a doua judecată a aceluiaşi litigiu (non bis in idem) este necesar să se regăsească, în mod cumulativ, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (părţi, obiect, cauză).
Ca atare, în absenţa oricăruia dintre ele, nu există impedimentul dedus din efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în mod greşit susţinându-se că această excepţie nu a fost analizată şi din perspectiva cauzei juridice a acţiunii.
În realitate, conform criticilor formulate, recurenţii sunt nemulţumiţi de modalitatea în care instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat prin hotărârea supusă revizuirii, tinzând la obţinerea unui control de legalitate asupra acesteia.
Or, aşa cum în mod corect a constatat instanţa de revizuire, prin intermediul acestei căi de atac nu se exercită un veritabil control judiciar asupra hotărârii supuse revizuirii (din punct de vedere al legalităţii soluţiei), ci doar se verifică dacă s-a nesocotit puterea de lucru judecat rezultată dintr-o hotărâre anterioară.
Cum, potrivit considerentelor expuse anterior, cu ocazia celei de-a doua judecăţi s-a invocat şi soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat, calea revizuirii împotriva hotărârii pronunţate în aceste condiţii nu este deschisă deoarece se opune însăşi puterea de lucru judecat dedusă din rezolvarea acestei excepţii prin hotărâre irevocabilă.
De aceea, soluţia asupra inadmisibilităţii revizuirii este corectă, iar criticile împotriva acesteia nefondate, astfel încât recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii V.I. şi V.M. împotriva deciziei nr. 78/R din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5922/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5911/2010. Civil. Succesiune. Recurs → |
|---|
