ICCJ. Decizia nr. 5927/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5927/2010
Dosar nr. 356/54/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 824/2006, pe rolul Tribunalului Olt, reclamanţii I.E., I.G., I.M.L., I.I., I.M.I., I.M.S., I.M.C. şi I.M.A. au contestat Dispoziţia din 31 ianuarie 2006, emisă de Primăria municipiului Slatina, prin care li s-a restituit în natură terenul de 693,68 mp şi li s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţii şi terenul de 4.606,32 mp, solicitând restituirea în natură a terenului de 7.800 mp, aflat în faţa Căminului de bătrâni Slatina, str. T.
Prin Sentinţa civilă nr. 549 din 22 iulie 2006, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a respins ca nefondată, contestaţia.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii şi-au probat dreptul de proprietate numai pentru terenul în suprafaţă de 3.500 mp, din care s-a stabilit posibilitatea restituirii în natură pentru suprafaţa de 693 mp teren aflat pe vechiul amplasament. Pentru diferenţa de 4.606 mp teren, pentru care s-a probat dreptul de proprietate, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, motivat de faptul că terenul este afectat de detalii de sistematizare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamantele I.E. şi I.G.
Prin Decizia civilă nr. 16 din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantelor, a schimbat Sentinţa civilă nr. 549 din 22 iulie 2006, în sensul modificării Dispoziţiei din 31 ianuarie 2006, emisă de Primăria municipiului Slatina, constatând dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, aferente suprafeţei de 7.106,32 mp şi menţinând măsura restituirii în natură a suprafeţei de 693,68 mp teren.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta Primăria municipiului Slatina şi reclamantele I.M.L. şi I.G.
Prin Decizia nr. 5622 din 8 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 11898/54/2006, s-a admis recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei civile nr. 16 din 15 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamante, împotriva aceleiaşi decizii.
În rejudecare, după casare, la Curtea de Apel Craiova s-a format Dosarul nr. 356/54/2009.
Prin Decizia civilă nr. 337 din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelantele reclamante I.E. şi I.G. împotriva Sentinţei civile nr. 549 din 22 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 824/2006; a schimbat sentinţa, în sensul că a admis în parte contestaţia; a modificat Dispoziţia din 31 ianuarie 2006 a Primăriei municipiului Slatina, în sensul că a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 7.106,32 m.p. teren intravilan situat pe raza municipiului Slatina. S-a menţinut dispoziţia atacată, referitor la restituirea în natură a suprafeţei de 693,68 mp teren.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin Dispoziţia din 31 ianuarie 2006 emisă de Primăria municipiului Slatina, prin Primar, s-a dispus restituirea în natură către moştenitoarele autorului I.T., a terenului în suprafaţă de 693,68 mp, iar pentru diferenţa de 4.606,32 mp, s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent, urmând a se deduce valoarea sumei acordate de stat cu titlul de despăgubire, la data deposedării.
S-a reţinut că suprafaţa de teren preluată prin expropriere în baza Decretului nr. 191/1978, de la autorul reclamantelor moştenitoare, a fost de 5.300 mp, astfel încât, reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite în baza Legii nr. 10/2001, numai cu privire la suprafaţa menţionată în decretul de expropriere.
Prin contestaţia formulată la instanţa de judecată, reclamantele au susţinut că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 7.800 mp, nicidecum pentru 5.300 mp teren, aşa cum greşit a reţinut Primăria municipiului Slatina, prin dispoziţia contestată.
Aceeaşi poziţie au avut-o apelantele reclamante în calea de atac a apelului, în primul ciclu procesual, în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi în cadrul apelului de faţă, acestea arătând că suprafaţa preluată de către stat prin Decretul de expropriere nr. 191/1978 a fost mult mai mare, decât cea menţionată în anexa la decret.
Prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, intimata Primăria municipiului Slatina s-a apărat, arătând că terenul preluat de la autorul reclamantelor - I.T., prin expropriere, a avut suprafaţa de 5.300 mp, aşa cum rezultă din anexa la decret.
În rejudecarea cauzei, în apel, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, întocmită de către expertul A.P. Concluziile expertului tehnic au fost în sensul că, terenul în litigiu are suprafaţa de 7.800 mp, fiind amplasat în partea de vest a suprafeţei de 1,32 ha retrocedată în baza Legii nr. 18/1991, moştenitorilor autorului I.T.
Expertul a precizat că operaţiunea de identificare a terenului s-a făcut de comun acord cu reprezentantul Primăriei municipiului Slatina, prezent la data efectuării măsurătorilor, pe baza schiţei terenului în litigiu, avându-se în vedere planul de situaţie al terenului înainte de expropriere, cât şi planul de situaţie actual.
Concluziile expertului au fost însuşite implicit de toate părţile implicate în proces, câtă vreme nu au fost formulate niciun fel de obiecţiuni, raportul de expertiză fiind depus cu respectarea termenului legal de 5 zile, prevăzut de art. 209 C. proc. civ. şi omologat de către instanţă.
Curtea a reţinut, aşadar, că suprafaţa reală preluată prin actul de expropriere a fost de 7.800 mp, şi nu de 5.300 mp, cât s-a menţionat în anexa la Decretul nr. 191/1978, astfel încât, apelantele reclamante sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă preluată de stat.
Având în vedere că reclamantele au primit în natură suprafaţa de 693,68 mp, pentru diferenţa de 7.106,32 mp teren intravilan, acestea urmează să primească măsuri reparatorii în echivalent, conform legii speciale de reparaţie.
Aspectele referitoare la restituirea în natură a suprafeţei menţionate sau atribuirea prin compensare a unui teren echivalent, au fost tranşate în mod irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare, astfel încât, instanţa de trimitere nu le mai poate cenzura.
Faţă de situaţia expusă, apelul formulat de reclamante a fost considerat întemeiat şi admis, dispunându-se în sensul deciziei civile mai sus-menţionate.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declanşat recurs reclamantele I.G. şi I.M.L.
Recurentele-reclamante critică hotărârea atacată prin prisma motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, următoarele:
- Deşi, în cauză, s-a încuviinţat suplimentarea probatoriului cu o expertiză tehnică de specialitate, aceasta a fost efectuată fără ca recurentele-reclamante să fie legal convocate la data efectuării şi fără a avea posibilitatea astfel, să-şi exprime punctul de vedere şi să formuleze obiecţiuni.
- În speţă, contradictorialitatea probelor pe baza cărora s-a dat hotărârea este evidentă, atâta timp cât, expertiza întocmită în apel a fost formală, neavând la bază studiul documentelor de urbanism, care au fost refuzate a fi puse la dispoziţie de către intimata pârâtă.
- Intimata a încercat să inducă în eroare instanţa prin prezentarea unei situaţii neconforme cu realitatea. În acest sens, se solicită a se avea în vedere că "simplul desen arbitrariu depus de intimată, nu poate suplini planul de urbanism şi de amplasament, atât înainte de deposedare, cât şi după".
În consecinţă, se impune restituirea în natură a întregului teren solicitat, acesta nefiind afectat de detalii de sistematizare şi nefiind cuprins în domeniul public al municipiului Slatina.
În recurs, intimata-pârâtă Primăria municipiului Slatina a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că prin Decizia de casare nr. 5622 din 8 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rezolvat problema de drept dedusă judecăţii, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cauză. Unica îndrumare dată instanţei de trimitere a avut în vedere necesitatea de a se stabili suprafaţa reală a terenului solicitat, proprietatea autorului reclamanţilor.
Pe fondul cauzei, susţine că fosta proprietate a autorului reclamanţilor este integral ocupată de detalii de sistematizare respectiv, strada, parcarea, spaţiu verde (parc), blocuri, alei de acces şi garaje, astfel încât, în mod corect a fost respinsă solicitarea reclamanţilor privind restituirea în natură a întregului teren notificat.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constata că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
În primul rând, trebuie menţionat că la termenul la care s-a judecat recursul, Înalta Curte a reţinut cauza spre soluţionare, inclusiv sub aspectul încadrării criticilor formulate, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Sub acest aspect, verificând conţinutul motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate, reiese că vizează, în esenţă, reanalizarea situaţiei de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii atacate, ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ. şi care, în principal, nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.
Din dezvoltarea criticilor formulate se constată, însă, că acestea se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia şi tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că recursul nu poate fi socotit nemotivat şi că aspectele invocate se circumscriu motivelor de nelegalitate, expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ.
În acest context, critica recurentelor-reclamante în sensul că nu au fost legal convocate la efectuarea expertizei tehnice de specialitate, dispusă în apel - după casarea cu trimitere, neavând astfel posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere şi obiecţiunile, critică ce ar atrage incidenţa motivului reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., relativ la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi primită de instanţa de recurs din următoarele considerente:
Potrivit art. 208 C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor.
Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziţii legale trebuie invocată după efectuarea expertizei, respectiv la primul termen după depunerea raportului, aceasta neputând fi invocată direct în calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii pronunţate asupra fondului.
În speţă, din dovezile de convocare a părţilor la efectuarea expertizei, se observă că s-a aprobat înapoierea celei privind pe reclamanţi, pentru expirarea termenului de păstrare.
La primul termen după depunerea raportului de expertiză la dosarul cauzei (cu respectarea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 209 C. proc. civ.), respectiv la 9 decembrie 2009, apelantele reclamante deşi legal citate, nu s-au prezentat şi nu au invocat vreo neregularitate în sensul arătat, intervenind astfel sancţiunea decăderii acestora din dreptul de a mai invoca nulitatea raportului de expertiză.
Chiar dacă prin înapoierea dovezii de convocare la efectuarea expertizei s-ar fi pricinuit părţilor interesate vreo vătămare procesuală, nulitatea care ar afecta actul - dat fiind interesul ocrotit, nu ar putea fi decât relativă; prin urmare, nefiind invocată de către reclamante la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune concluzii în fond, aceasta s-a acoperit conform dispoziţiilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
În consecinţă, reţinând că nulitatea raportului de expertiză ce decurge din nelegalitatea procedurii de convocare a părţilor la efectuarea acestuia (susţinută de recurentele-reclamante), trebuia invocată la primul termen după depunerea raportului şi înainte de a se pune concluzii în fond, Înalta Curte constată că această neregularitate nu poate fi invocată direct în recurs, cu consecinţa respingerii ca nefondate a criticii astfel formulate.
Celelalte critici, privind exclusiv modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt în raport de probele administrate, cu referire la nedepunerea planurilor de amplasament, "originale" existente în arhiva primăriei, atât înainte de expropriere, cât şi după, nu mai pot fi valorificare în calea de atac a recursului, care presupune un veritabil control de nelegalitate asupra hotărârii atacate, ci în nici un caz unul de netemeinicie.
Cât priveşte critica referitoare la stabilirea regimului juridic al terenului liber, ocupat de spaţiu verde, Înalta Curte constată că în primul ciclu procesual, prin Decizia de casare nr. 5622 din 8 octombrie 2008, instanţa supremă a rezolvat problema de drept dedusă judecăţii prin recursul reclamanţilor, statuând cu putere de lucru judecat, că pe suprafaţa de teren liberă de construcţii - se află parcarea şi spaţiul verde ce deserveşte blocul de locuinţe pentru care s-a făcut exproprierea - fiind imposibilă astfel, restituirea în natură. Prin hotărârea instanţei de casare, s-a stabilit că sunt aplicabile speţei dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora, "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil", astfel încât, instanţa de apel nu putea reţine în rejudecare, că respectivele dispoziţii legale nu sunt aplicabile în cauză.
Prin urmare, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de trimitere nu este îndreptăţită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluţionată prin decizia instanţei de recurs. Mai mult, modul în care instanţa de recurs a soluţionat problema de drept pusă în discuţie este obligatoriu pentru instanţa de trimitere.
În consecinţă, apreciind că în rejudecare, după casare, s-au respectat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident în recurs niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., caz în care, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele I.G. şi I.M.L. împotriva Deciziei nr. 337 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5924/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5931/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
