ICCJ. Decizia nr. 5939/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5939/2010
Dosar nr. 5836/62/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea în repetiţiune înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 1 septembrie 2008, G.Y.P. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 993-997 C. civ. şi în contradictoriu cu T.C. şi T.V., obligarea pârâţilor la plata sumei de 195.000 Euro şi la plata dobânzilor pentru respectiva sumă.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 141/S din 4 mai 2009, a respins acţiunea civilă formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că după cum rezultă din actul denumit „Attestation" din 11 aprilie 2008, emis de C.R.C.A.M.P.G., precum şi din relaţiile furnizate de B.R.D. – G.S.C., la data de 2 septembrie 2005 a fost transferată suma de 190.000 Euro din contul al cărui titular este reclamantul în contul al cărei titular este pârâta T.C.
S-a constatat de către tribunal că reclamantul şi pârâţii T.C. şi T.V. sunt asociaţi, împreună cu cetăţeanul francez G.J.P.P., în cadrul SC A.F. SRL, după cum rezultă din actul constitutiv al respectivei societăţi.
Reclamantul a susţinut că a virat suma de bani a cărei restituire o pretinde fără a exista o cauză juridică a acestui fapt, în timp ce apărarea pârâţilor a vizat existenţa unor raporturi juridice complexe între părţi, care nu dau loc acţiunii în repetiţiune.
Pornind de la condiţiile de admisibilitate ale unei astfel de acţiuni, care trebuie îndeplinite cumulativ, tribunalul a reţinut că acestea nu sunt respectate în totalitate.
Astfel, având în vedere acţiunea civilă înregistrată iniţial sub nr. 815/88/2008 pe rolul Tribunalului Tulcea, precum şi motivarea căii de atac declarate de către reclamant împotriva sentinţei Judecătoriei Babadag, învestită cu soluţionarea după declinare, Tribunalul Braşov a constatat că G.Y.P. a recunoscut că a virat în contul pârâtei T.C. suma de 190.000 Euro pentru ca aceasta să plătească preţul unei ferme achiziţionată în numele său în calitate de mandatară, iar pârâta a achitat vânzătoarei, din acelaşi cont, acest preţ.
Faţă de această recunoaştere a reclamantului care constituie o veritabilă mărturisire judiciară, având valoare probatorie deplină şi în raport de identitatea cu suma şi data care face obiectul prezentului dosar, tribunalul a constatat că posibilitatea ca în data de 1 septembrie 2005 să se fi efectuat un alt virament în valoare de 190.000 Euro este practic nulă.
In condiţiile în care reclamantul însuşi a pretins că între el şi pârâtă a fost încheiat un contract de mandat, chiar şi în formă verbală, rezultă că acesta a recunoscut în mod explicit existenţa unui temei contractual al raporturilor juridice dintre ei, în baza căruia a fost virată suma de bani a cărei restituire o pretinde prin prezenta acţiune, acesta fiind contractul de mandat încheiat în vederea reprezentării reclamantului la vânzarea-cumpărarea imobilului pentru care a recunoscut că a împuternicit-o pe pârâtă.
Starea de fapt privitoare la recunoaşterea existenţei convenţiei de mandat este producătoare de efecte juridice chiar dacă Judecătoria Babadag a respins acţiunea, cu atât mai mult cu cât aceasta a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada existenţei mandatului în condiţiile art. 1533 alin. (2) C. civ., ceea ce nu înseamnă că actul nu există, ci că existenţa acestuia nu a fost dovedită în condiţiile legii.
Mai mult, tribunalul a considerat că prezenta acţiune nu ar putea fi primită în condiţiile în care cererea adresată Judecătoriei Babadag ar fi irevocabil respinsă, întrucât odată recunoscută existenţa convenţiei ce a stat la baza actului juridic al plăţii efectuate pârâtei, reclamantul nu mai are deschisă calea acţiunii în repetiţiune.
Faţă de acestea, tribunalul a constatat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a acţiunii în repetiţiune, respectiv aceea vizând inexistenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea prejudiciului încercat, determinat de caracterul subsidiar al acestui tip de acţiune în raport de cea izvorâtă din contract.
Art. 993 alin. (1) C. civ., invocat de reclamant ca temei al cererii de chemare în judecată, nu este aplicabil, întrucât suma de bani nu a fost virată din eroare ci în temeiul unui act juridic, respectiv în baza contractului de mandat a cărui existenţă a fost recunoscută în mod explicit şi neîndoielnic.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă si pentru cauze cu minori si de familie, de conflicte de muncă si asigurări sociale, prin decima nr. 136/AP din 10 noiembrie 2009, prin care s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.
Instanţa de apel a constatat ca fiind corecte considerentele tribunalului, reţinând că raporturile juridice dintre reclamant şi pârâtă sunt complexe, ambii fiind asociaţi ai SC A.F. SRL, înfiinţată pentru desfăşurarea de activităţi specifice în agricultură.
Primul motiv de apel nu a făcut decât să confirme aceste considerente, iar faptul că actul de vânzare-cumpărare al unei ferme, autentificat sub nr. 3026 din 5 septembrie 2005 de BNP A.O., s-a încheiat de pârâtă în nume propriu nu exclude fundamentul contractual, întrucât tocmai aspectul persoanei cumpărătorului este contestat în faţa Tribunalului Tulcea, reclamantul dorind a fi substituit pârâtei în respectivul act juridic.
Nu a fost primit nici cel de-al doilea motiv de apel, întrucât existenţa raporturilor de mandat a fost cerută a fi constatată în procesul pendinte privind recunoaşterea calităţii reclamantului de cumpărător al fermei din localitatea Ceamurdia, judeţul Tulcea şi nu face decât să reflecte complexitatea raporturilor contractuale dintre părţi.
Împotriva acestei ultime decizi a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond admiterea cererii, aşa cum a fost formulată.
A arătat că multitudinea şi complexitatea raporturilor juridice dintre părţi nu influenţează existenţa sau inexistenţa raportului juridic care conduce către promovarea unei acţiuni privind îmbogăţirea fără justă cauză sau a oricărei acţiuni în pretenţii, instanţele având îndatorirea de a stabili care este raportul juridic în baza căruia a fost virată suma de 190.000 Euro.
A precizat că achiziţionarea respectivei ferme de către SC A.F. SRL putea fi făcută doar în baza unei hotărâri AGA, care să stipuleze intenţia de cumpărare, iar dacă suma ar fi fost virată în baza acestui raport juridic, trebuia ca reclamantul, în baza hotărârii AGA, să îşi asume obligaţia de virare a sumei. Astfel, suma de 190.000 Euro nu ar fi fost virată în contul persoanei fizice T.C. ci în contul societăţii comerciale.
Raportul juridic care s-ar fi născut din existenţa unui contract de mandat tacit ar conduce spre concluzia că recurentul ar beneficia de o îmbogăţire fără justă cauză. întrucât contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat între T.C. şi D.L. demonstrează faptul că respectivul contract de mandat nu a fost executat de mandatar, iar având în vedere dispoziţiile art. 1533 C. civ., existenţa acestuia nefiind dovedită, acesta nu există.
Neexistând dovada încheierii contractului de mandat nu poate fi acceptată constatarea instanţelor că ar exista un raport juridic în baza căruia a fost virată respectiva sumă. înlăturarea acestui raport juridic născut în baza presupusului contract de mandat demonstrează că la baza măririi patrimoniului pârâtei şi micşorării patrimoniului propriu nu stă nici un raport juridic, ceea ce determină temeinicia cererii de chemare în judecată. Dacă încheierea contractului de mandat nu poate fi dovedită, raporturile dintre părţi urmează a fi soluţionate potrivit regulii gestiunii de afaceri sau a îmbogăţirii fără just temei.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Se reţine că acţiunea în restituire, bazată pe îmbogăţirea tară justă cauză are un caracter subsidiar, în sensul că ea nu poate fi primită când se constată existenţa unei alte acţiuni în realizarea dreptului, putând fi uzitată doar în absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care şi-a micşorat patrimoniul a pierderii suferite.
Promovarea unei asemenea acţiuni este subordonată îndeplinirii a două grupe de condiţii cumulative, respectiv: condiţii materiale şi anume să existe o îmbogăţire a pârâtului, iar sărăcirea reclamantului să aibă o legătură sau corelaţie directă cu îmbogăţirea pârâtului, precum şi condiţii juridice şi anume îmbogăţirea şi sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice, îmbogăţitul să fie de bună-credinţă, aceasta fiind prezumată şi sărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului.
Prin urmare, pretenţiile izvorând dintr-un contract de mandat, exclud posibilitatea utilizării acţiunii în repetiţiune (adio de in reni).
Or, în speţă, în anul 2007, recurentul a solicitat printr-o acţiune în justiţie (fila 62 dosar fond) să se constate existenţa contractului de mandat încheiat cu pârâta T.C., cu privire la cumpărarea de către aceasta, în calitate de mandatar, a bunului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3026 din 5 septembrie 2005 autentificat de către Biroul Notarului Public A.O.
Referitor la aspectul reţinut de Judecătoria Babadag, învestită cu soluţionarea cererii despre care s-a făcut menţiune, potrivit căruia în cauză nu există mandat pentru că acesta trebuia să îmbrace forma autentică a actului în vederea încheierii căruia fusese dat, se reţine că neexistenţa contractului de mandat în formă autentică nu înseamnă în mod cert că partea nu ar fi încheiat o convenţie în baza căreia s-a virat respectiva sumă de bani, potrivit unor raporturi juridice nefinalizate (având în vedere că mandatul este, de regulă, un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi supus vreunei forme speciale).
Se reţine totodată că în afară de fapta voluntară licită, act de planificare, act juridic civil, adică contract sau act juridic unilateral şi fapta juridică voluntară licită, în înţeles restrâns, cum este de exemplu gestiunea de afaceri - un alt izvor de obligaţii este şi fapta ilicită.
Principiile şi regulile răspunderii civile delictuale sunt aplicabile în toate situaţiile în care unei persoane i s-a cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilicită extracontractuală.
Fapta ilicită extracontractuală este acea conduită prin care se încalcă obligaţia de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte persoane, cât şi neexecutarea lato sensu a obligaţiilor născute dintr-o faptă licită şi dintr-un act juridic unilateral.
In speţă, pretinzându-se de către reclamant transferarea unei sume de bani către pârâţii - intimaţi, pe care, fără temei, aceştia refuză să o restituie, rezultă că ceea ce se invocă este ilicitul extracontractual.
Or, angajarea răspunderii (în măsura în care se demonstrează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege) pe temeiul ilicitului extracontractual este prioritară şi face să se menţină caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză (mijloc juridic la îndemâna părţii pentru valorificarea pretenţiilor, în situaţia, de excepţie, în care nu există o altă cale de sancţionare a dreptului subiectiv pretins încălcat).
In aceste condiţii, se constată că nu este îndeplinită una dintre condiţiile juridice de admisibilitate ale acţiunii în repetiţiune, respectiv aceea a inexistenţei oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea sumei.
In raport de cele reţinute, nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia nu există o hotărâre AGA privind plata respectivei sume pentru achiziţionarea menţionatului bun, întrucât o astfel de susţinere nu prezintă relevanţă în speţă.
Pentru cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii - pârâţi T.C. şi T.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.Y.P. împotriva deciziei nr. 136/Ap din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurent la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi T.C. şi T.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5961/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5937/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
