ICCJ. Decizia nr. 5961/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5961/2010
Dosar nr. 64/1/2010
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4639/C din 9 iulie 2002 pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamanţii R.M.G., R.C.A. şi R.A.E. prin mandatar P.M. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria comunei Mihăileni, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura Judeţului Botoşani, solicitând ca aceştia să fie obligaţi să restituie în natură un număr de 2 case cu curţi şi grădinile aferente, situate în satul Rogojesti, comuna Mihăileni, judeţul Botoşani. Au mai solicitat obligarea pârâţilor la restituirea unui nr. de 52 parcele teren arabil, situate în intravilanul satului Rogojesti, comuna Mihăileni, judeţul Botoşani.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că sunt moştenitorii numitului F.G., decedat la 26 aprilie 1976, care a fost în timpul vieţii proprietarul mai multor case situate pe raza comunei Mihăileni, dintre care două mai există la ora actuală, iar trei au fost demolate. Au mai arătat că imobilele au intrat abuziv în proprietatea statului, cei deposedaţi neprimind în schimb nici un fel de despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 427 din 27 mai 2004, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pe pârâta comuna Mihăileni - prin reprezentanţi legali, să restituie în natură acestora o casă compusă din 3 camere şi dependinţe, cu terenul de 648 mp, situate în satul Rogojesti, corn. Mihăileni, jud. Botoşani, în p.c. 468 şi o a doua locuinţă situată în aceeaşi localitate în p.c. nr. 371/1, cu terenul aferent de 2262 mp; a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să-i despăgubească pe reclamanţi, ca măsuri reparatorii prin echivalent, cu titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare totală de 73.146.991 lei, reprezentând contravaloarea unor clădiri şi anexe demolate care nu mai există; a obligat Primăria comunei Mihăileni, prin reprezentanţi legali, să restituie reclamanţilor, în natură, suprafaţa totală de 84.045 mp teren, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. D.F.; a respins acţiunea faţă de Prefectura judeţului Botoşani şi a obligat pârâţii Statul român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria comunei Mihăileni să plătească reclamanţilor suma de 17.300.000 lei cheltuieli de judecată.
După pronunţarea hotărârii reclamanţii au cerut îndreptarea erorii materiale, cererea fiind admisă prin încheierea din 9 iulie 2004 a Tribunalului Botoşani, reţinându-se cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent suma de 4.103.460.000 lei în loc de 73.146.991 lei.
Prin Decizia nr. 123 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr.427 din 27 mai 2004 pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia civilă; a obligat pe pârâta comuna Mihăileni prin Primar să plătească intimaţilor R.M., R.A. şi R.C. prin mandatar P.M. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel şi a obligat pe pârâta comuna Mihăileni prin Primar să plătească în contul expertei V.S. suma de 1500 lei, reprezentând diferenţă onorariu expert rămasă neachitată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Imobilul fost cămin cultural este amplasat pe terenul proprietatea autorului reclamanţilor şi ridicat pe fundaţiile vechi la care s-au făcut consolidări, păstrând dimensiunile în plan şi aceeaşi suprafaţă construită cu locuinţa iniţială.
Imobilul în litigiu fiind demolat parţial şi refăcut pe aceleaşi fundaţii, păstrând dimensiunile şi forma iniţială, este restituibil în natură potrivit legii speciale de reparaţie.
Terenul aferent imobilului, proprietatea autorilor reclamanţilor este liber de construcţii aşa cum rezultă din constatările expertului topo.
Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, ce revine unităţii deţinătoare, nu poate afecta dreptul persoanei interesate de a avea acces la o instanţă judecătorească.
Omisiunea instanţei de a indica în dispozitivul hotărârii pronunţate valoarea reactualizată a sumei de 73.146.991 lei, care reprezintă valoarea clădirilor demolate în anul 1992, valoare stabilită prin raportul de expertiză judiciară, constituie o eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ. şi nu o greşeală de judecată. Suma reactualizată este rezultatul unui calcul în raport de rata inflaţiei în perioada 1992 - 2004, fiind evident faptul că, din eroare, s-a indicat în cuprinsul hotărârii doar suma care a constituit baza de calcul.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. l7764.1/1/2005 din 5 noiembrie 2009, reclamanta R.M.G., prin mandatar P.M. a solicitat înlăturarea omisiunii strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. l23 din 21 octombrie 2009 a acestei instanţe.
In motivarea acestei cereri, reclamanta a arătat că, deşi s-a solicitat în cadrul cheltuielilor de judecată şi onorariul avocatului, acesta nu s-a acordat.
Prin Decizia civilă nr. 143 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de petenta R.M.G., a completat dispozitivul deciziei civile nr. 123 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel în sensul că a obligat pe pârâta comuna Mihăileni prin Primar şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească petentei R.M.G. câte 590 lei cheltuieli de judecată din apel reprezentând onorariu avocat.
Împotriva deciziei civile nr. 123 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava şi a deciziei civile nr. 143 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava a declarat recurs D.G.F.P. Botoşani.
Prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 123 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au fost formulate, în esenţă, următoarele critici:
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, prin faptul că au admis acţiunea şi în ceea ce priveşte Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Cu toate că, în soluţionarea unei cauze civile primează temeiul de drept în forma sa iniţială, trebuie să se aibă în vedere că, în speţă, se impune a fi luate în considerare modificările aduse legii speciale prin dispoziţiile art. 16 art. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Criticând Decizia civilă nr. 143 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, D.G.F.P. Botoşani a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:
In speţă, nu s-a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Deşi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a căzut în pretenţii, acesta nu putea 11 obligat la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu au fost cerute de reclamant în concluziile pe fond ale soluţionării apelului.
Din motivarea deciziei rezultă că instanţa s-a pronunţa doar cu privire la onorariile expertului, deoarece doar această cheltuială a fost cerută.
In mod nelegal şi netemeinic au fost acordate cheltuielile de judecată prin completarea dispozitivului deciziei nr. 123/2009, întrucât nu au fost solicitate în mod legal.
Recursul este fondat.
Referitor la criticile aduse deciziei civile nr. 123 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, se constată că acestea sunt nefondate în sensul considerentelor ce succed:
Prin motivele de apel formulate, D.G.F.P. Botoşani a susţinut că în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să acorde măsuri reparatorii în condiţiile în care reclamanţii nu au respectat dispoziţiile art. 20-35 din Legea nr. 10/2001, adică, deşi aceştia au formulat notificare prin care solicită restituirea în natură a bunurilor în litigiu sau eventual despăgubiri prin echivalent, nu au primit nicio decizie sau dispoziţie motivată, fapt pentru care acţiunea este prematur introdusă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la acest aspect, se constată că, în mod corect instanţa de apel a invocat Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, şi a reţinut în considerentele deciziei pronunţate că neîndeplinirea obligaţiei ce revine unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, ce revine unităţii deţinătoare, nu poate afecta dreptul persoanei interesate de a avea acces la o instanţă judecătorească.
Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au decis că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
S-a reţinut în considerentele deciziei în interesul legii că, din moment ce s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că deciziile/ dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) şi art. 14 se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă dispoziţie de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie, ce i-a fost acordat prin lege, instanţa judecătorească, cenzurând Decizia/dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că ea nu corespunde cerinţelor legii o va anula, dispunând ca însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
Faţă de împrejurarea că motivele de apel formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au vizat doar prematuritatea acţiunii şi admiterea cererii privind îndreptarea erorii materiale, se constată că în mod corect instanţa de apel a răspuns acestor motive, astfel că apar ca nejustificate criticile formulate de acest pârât în recurs, cu privire la faptul că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică prin faptul că au admis acţiunea şi în ceea ce priveşte Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Referitor la criticile din recurs vizând modul de acordare a cheltuielilor de judecată, se constată că acestea nu vizează motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin interpretarea probelor administrate, nu mai investesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Botoşani împotriva deciziei civile nr. 143 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5958/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5939/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
