ICCJ. Decizia nr. 5994/2010. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5994/2010

Dosar nr. 1824/54/2009

Şedinţa publică din 11 noiembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La 26 iunie 2008, reclamanta P.A.L. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Dolj, solicitând revizuirea drepturilor sale de pensie, prin luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în adeverinţa din 27 mai 2008 emisă de SC I.G.S.I.T.P.M.L. SA Craiova, precum şi plata diferenţelor ce i se cuvin cu începere de la 1 decembrie 2005.

Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 5431 din 14 octombrie 2008, a admis contestaţia şi a obligat-o pe pârâtă să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantei, să emită o nouă decizie, cu luarea în considerare a sumelor înscrise în adeverinţa din 2008 şi să plătească acesteia diferenţele dintre pensia revizuită şi pensia efectiv încasată, cu începere de la 1 decembrie 2005.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 973 din 20 februarie 2009, a admis recursul declarat de pârâtă şi a modificat sentinţa, în sensul respingerii acţiunii.

La 12 iunie 2009, reclamanta a solicitat revizuirea ultimei hotărâri conform art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., susţinând, între altele, că aceasta este contrară hotărârilor pronunţate de Curtea de Apel Craiova în numeroase alte cauze similare.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 1372 din 23 februarie 2010, a respins cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi în privinţa cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi.

Cererea de revizuire dedusă judecăţii nu poate fi admisă deoarece revizuienta nu se referă la hotărâri pronunţate în aceeaşi cauză (aşa cum prevede imperativ art. 322 pct. 7 C. proc. civ.), ci în pricini diferite.

În consecinţă, conform art. 326 C. proc. civ., prezenta cerere de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de P.A.M.L. împotriva Deciziei nr. 1973 din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5994/2010. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs