ICCJ. Decizia nr. 6018/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6018/2010
Dosar nr. 1750/118/2009
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamantul A.R., prin mandatar G.C. a contestat dispoziţia nr. 6105/2008 emisă de primarul municipiului Constanţa în temeiul Legii nr. 10/2001, privind soluţionarea notificării din 26 iunie 2001.
Reclamantul a susţinut, în esenţă, că prin actul administrativ contestat unitatea deţinătoare s-a pronunţat asupra notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1.243,30 m.p., identificat în cuprinsul acestei dispoziţii ca fiind situat în Constanţa.
Pentru a putea fi pus în posesie, reclamantul a solicitat şi planul de situaţie al terenului, ce ar fi trebuit anexat dispoziţiei, însă cu toate demersurile efectuate, pârâtul a refuzat eliberarea acestuia mult timp, iar, într-un final a comunicat reclamantului un plan de situaţie care conţinea o serie de erori şi nu era în concordanţă cu dispoziţia emisă.
Deşi această situaţie a fost reclamată, pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, până la data formulării acţiunii nu a operat corelarea dintre dispoziţie şi planul de situaţie anexă.
La data de 29 octombrie 2009 reclamantul, prin mandatar, a învederat instanţei de fond că raportul litigios s-a stins, deoarece i-au fost satisfăcute în totalitate pretenţiile.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1155 din 11 noiembrie 2009 a respins acţiunea reclamantului, ca rămasă fără obiect şi l-a obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către pârât, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, susţinând că în mod eronat prima instanţă a reţinut că ar avea o culpă procesuală, atât timp cât emitentul dispoziţiei contestate a înţeles să-i emită o dispoziţie legală, în sensul existenţei unei concordanţe între aceasta şi planul de situaţie aferent, ulterior promovării prezentei acţiuni în justiţie.
Pârâta Primăria municipiului Constanţa a invocat excepţia lipsei capacităţii sale procesuale pasive.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări, prin Decizia civilă nr. 47C din 3 martie 2010 a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei municipiului Constanţa, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, a respins cererea de obligarea a reclamantului A.R. la plata cheltuielilor de judecată.
Pe aspectul criticii formulate de reclamant, instanţa de apel a considerat că demersul judiciar al reclamantului a fost cauzat de refuzul pârâtului de a emite un plan anexă corespunzător dispoziţiei de restituire a imobilului. Astfel, a fost antrenată culpa procesuală a pârâtului care a rectificat înscrisurile anexate dispoziţiei contestate abia la data de 16 iunie 2009, în cursul procesului la prima instanţă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Constanţa, criticând-o în ceea ce priveşte soluţia dată pe excepţia lipsei calităţii şi capacităţii procesuale pasive a Primăriei, susţinând că potrivit reglementărilor conţinute de Legea nr. 215/2001 doar primarul se legitimează procesual pasiv.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte exercitând controlul judiciar din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Se reţine că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi a luat naştere, la data notificării, între entitatea obligată la restituire şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Deşi, potrivit dispoz.art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.
Acest text, anterior modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005, dispunea că în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti.
Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziţia ca organ de conducere era numai primarul, notificarea formulată de către reclamant a fost adresată primăriei, iar aceasta, în calitate de unitate deţinătoare notificată, avea calitate procesuală pasivă.
Legea 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel, art. 20 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
În redactarea acestui text, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului, respectiv comuna, oraşul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ.
Aceste prevederi nu înlătură, însă, calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, critica de nelegalitate formulată de pârâta Primăria municipiului Constanţa nu se poate reţine urmând a se respinge recursul acesteia pentru considerentele expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Constanţa împotriva deciziei civile nr. 47/C din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6015/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6014/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
