ICCJ. Decizia nr. 6022/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6022/2010
Dosar nr. 6264/101/2009
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamantul A.OG a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca să fie obligat acesta să îl despăgubească cu suma de 120.000 lei pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a condamnării sale pe nedrept.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sentinţa penală nr. 37 din 14 noiembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. la 6 ani închisoare cu interzicerea pe timp de trei ani a drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) coroborat cu art. 223 alin. (1) C. pen. şi art. 264 alin. (2) C. pen., la câte 3 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 874 din 24 aprilie1984, Tribunalul Suprem, secţia penală, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În urma rejudecării cauzei, s-a pronunţat sentinţa penală nr. 46 din 7 noiembrie 1984 prin care Tribunalul Mehedinţi a dispus achitarea lui în baza art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 şi art. 26 raportat la art. 223 alin. (1) C. pen. şi în baza art. 11 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (2) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Reclamantul susţine că încă din faza urmăririi penale a fost arestat preventiv, măsura fiind menţinută prin hotărârea de condamnare, aşa încât în perioada 12 mai 1983 - 29 aprilie 1984 a fost arestat pe nedrept.
Această arestare nedreaptă i-a cauzat un prejudiciu material în sumă de 120.000 lei constând în lipsirea salariului în perioada detenţiei şi cheltuielile necesare apărării în timpul cercetărilor.
În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. şi art. 1890 C. civ.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi autorităţii de lucru judecat, invocând în ceea ce priveşte prima excepţie prevederile art. 506 alin. (2) C. proc. civ., iar cu privire la cea de a doua excepţie, sentinţa pronunţată în dosarul nr. 1159/1986 al Tribunalului Mehedinţi.
Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 305 din 27 octombrie 2009 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins, ca prescrisă, acţiunea reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că reclamantul nu şi-a exercitat dreptul de a solicita repararea pagubei în termenul legal prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., respectiv 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost achitat, şi anume sentinţa penală nr. 46 din 7 noiembrie 1984 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin Decizia nr. 1217 din 28 mai 1985 a Curţii Supreme de Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A.OG, considerând-o nelegală, întrucât în mod eronat s-a constatat prescrierea dreptului la acţiune, deoarece faptele pentru care a solicitat despăgubiri sunt imprescriptibile şi solicitând ca litigiul să fie soluţionat de secţia penală.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 36 din 10 februarie 2010, a respins excepţia necompetenţei materiale invocate şi apelul reclamantului.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că în mod legal tribunalul a constatat acţiunea reclamantului prescrisă, întrucât acesta a acţionat peste termenul de 18 luni prevăzut în mod expres de art. 506 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată instanţa de apel a apreciat că reclamantul, putea să introducă acţiunea de despăgubiri în termen de 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a modificărilor Codului de procedură penală în anul 1997, chiar dacă hotărârea prin care a fost achitat a rămas definitivă în anul 1984. Or, acesta a acţionat abia la data de 23 iulie 2009, cu mult peste termenul prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care nu a indicat niciunul din motivele de casare enumerate în art. 304 C. proc. civ.
În motivare acesta a arătat că nu a avut ştiinţă până la ce dată putea să formuleze cererea de despăgubiri, că a fost arestat pe nedrept în perioada comunistă, situaţie care i-a provocat traume şi că doreşte să fie judecat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2009.
Analizând recursul formulat de către reclamant, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Succesiunea de afirmaţii pe care le face recurentul în cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Mai mult, pentru prima oară în calea de atac a recursului, acesta aduce în discuţie aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, fără a dezvolta argumente în sprijinul acestei afirmaţii.
Această chestiune, însă, nu a făcut obiectul analizei la instanţele de fond, astfel încât nu poate fi primită şi analizată pentru prima dată direct în instanţa de recurs.
Aceasta deoarece potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, iar potrivit art. 316 C. proc. civ. dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice.
În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că recurentul nu îşi poate schimba temeiul juridic, din repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept, al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal în cazurile prevăzute de art. 504 C. proc. pen. în acela constând în despăgubiri pentru condamnarea cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1945, prevăzute de Legea nr. 221/2009.
Totodată, în raport de lucrările cauzei, nu se pot reţine în speţă motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu în susţinerea casării/modificării deciziei recurate şi care să determine incidenţa dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, cum reclamantul nu s-a conformat exigenţelor impuse de legiuitor pentru exerciţiul acestei căi extraordinare de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din motivele de casare şi modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu a dezvoltat critici de nelegalitate, care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal sus-menţionat, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul A.OG împotriva deciziei civile nr. 36 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6028/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6015/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
