ICCJ. Decizia nr. 6114/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6114/2010
Dosar nr. 26100/3/2008
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 3 iulie 2008, reclamantul S.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general, şi S.G.V. anularea dispoziţiilor nr. 10580 şi nr. 10581 din 21 mai 2008, emise de pârâtul primarul municipiului Bucureşti.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a susţinut că este unicul moştenitor al tatălui său T.T., calitate în temeiul căreia a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, format din clădire şi teren de 500 m.p.
Prin dispoziţiile atacate Primăria municipiului Bucureşti a dispus restituirea acestor imobile în favoarea numiţilor S.G.V. şi S.E.M.
La termenul de judecată din data de 17 decembrie 2008, tribunalul a pus în discuţie, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active, asupra căreia a rămas în pronunţare.
Prin sentinţa civilă nr. 1844 din 19 decembrie 2008 tribunalul a admis excepţia invocată din oficiu şi a respins contestaţia pe acest temei, obligând reclamantul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului S.G.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, că prin dispoziţia nr. 10580 din 21 mai 2008 emisă de Primăria municipiului Bucureşti, s-a dispus restituirea în natură către T.S.G., S.G.V. şi S.F.C., a imobilului situat în Bucureşti, sector 5, a apartamentelor nr. 2 şi 3 din corpul B, cu excepţia apartamentelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, precum şi a terenului în suprafaţă de 858,50 m.p., din suprafaţa totală de 1.064 m.p.
Prin dispoziţia nr. 10581 din 21 mai 2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 în favoarea lui T.S.G., S.G.V. şi S.F.C.
Aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 772 din 23 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosar nr. 11186/3/2007, emiterea acestor dispoziţii a avut la bază notificarea formulată de T.S.G., S.G.V. şi S.E.M. (al cărui unic moştenitor este S.F.C.).
A reţinut tribunalul, că reclamantul deduce judecăţii raportul juridic născut în urma emiterii unei decizii în baza Legii nr. 10/2001, ai cărei titulari sunt alte persoane.
Această cale specială de atac este pusă la dispoziţie exclusiv, persoanelor care au formulat notificarea ce a dus la emiterea deciziei atacate, orice terţ având la dispoziţie calea dreptului comun, respectiv acţiunea în constatarea nulităţii, conform art. 948 şi urm. C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, invocând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului respectiv inechitatea procedurii desfăşurate în faţa primei instanţe şi a accesului la justiţie dedus din împrejurarea că prima instanţă a nesocotit calitatea sa de titular al dreptului de proprietar afirmat, ca necesar în drepturile adevăratului proprietar al imobilului, T.T.
Potrivit susţinerilor din apel, reclamantul se consideră terţ în raport cu emitentul şi beneficiarul dispoziţiei de restituire a imobilului, invocând şi alte nereguli ale procedurii desfăşurate de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din data de 6 mai 2009 s-a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie accesorie, în interesul apelantului, formulată de S.A., admisă în principiu la aceeaşi dată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 116/A din 4 iunie 2009, a admis apelul formulat de contestatorul S.T. împotriva sentinţei civile nr. 1844 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul S.A. şi în consecinţă: a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reţinut în esenţă, următoarele considerente:
Argumentul unic al respingerii cererii de chemare în judecată, calificată de prima instanţă ca având natura juridică a unei contestaţii îndreptate împotriva dispoziţiilor emise de intimata Primăria Municipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost acela dedus din calitate de terţ a reclamantului, faţă de dispoziţiile contestate, poziţie în raport de care s-a reţinut lipsa calităţii sale procesuale active.
Prima instanţă nu a analizat în nici un fel susţinerile, reluate de apelant în calea de atac, legate de calitatea acestuia de succesor în dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel încât în apel această chestiune de drept nu poate primi o rezolvare în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a fost făcută de prima instanţă exclusiv în raport de distincţiile de natură procesuală între acţiune de drept comun şi contestaţie în temeiul legii speciale.
A mai reţinut Curtea de Apel, că în mod evident rolul activ al judecătorului de primă instanţă nu s-a manifestat câtă vreme soluţia pronunţată pe cale de excepţie este rezultatul adoptării de către reclamant a unei poziţii procesuale în vădită contradicţie cu interesul pe care l-a urmărit acesta odată cu formularea cererii de chemare în judecată şi chiar cu conţinutul cererii sale, iar contradictorialitatea procesului civil a fost viciată de lipsa de pregătire a părţii pe aspectele puse în discuţie.
Că, în mod evident, reclamantul a înţeles să solicite anularea dispoziţiilor emise pe numele altor persoane, pretinzând că el însuşi este în situaţia de a-şi dovedi dreptul de proprietate asupra imobilului cu privire la care intimatul S.G.V. a formulat notificare şi a obţinut restituirea în parte şi despăgubiri pentru partea ce nu mai poate fi restituită în natură în temeiul Legii nr. 10/200, ipoteză în care instanţa era datoare să sesizeze natura cererii şi numai în raport de aceasta să hotărască, în sensul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Ca urmare a calificării cererii ca una în anularea actelor emise în baza Legii nr. 10/2001, acte ce au valoare de titlu de proprietate pentru S.G.V., curtea, a reţinut că apelul este fondat şi ca urmare a anulat sentinţa, reţinând pe de o parte că soluţionarea cauzei de către tribunal sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale a reclamantului a fost greşită, iar pe de altă parte, din punct de vedere al competenţei materiale, soluţionarea unor asemenea cereri revine în temeiul art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâţii S.G.V., S.F.C. şi T.S.G. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici.
Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparţine numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său.
De vreme ce prin acţiune se asigură protecţia drepturilor subiective civile, sau a speranţei legitime, astfel cum o defineşte art. 1 din Primul protocol adiţional la C.E.D.O., apare normal ca pentru a putea exercita acţiunea, calitatea procesuală să coincidă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecăţii.
Instanţa de fond, a reţinut corect prin prisma probatoriului administrat că reclamantul S.T. nu justifică un interes actual prin nerespectarea termenului de depunere a notificării nr. 809 din 15 septembrie 2005, neavând un drept subiectiv sau vreo speranţă legitimă în prezenta cauză.
Au mai arătat, că prima instanţă a manifestat rol activ, reclamantul fiind întrebat dacă doreşte să îşi angajeze apărător acesta susţinând că se apără singur, procedându-se la continuarea dezbaterilor pe excepţia invocată cu respectarea pe deplin a principiului contradictorialităţii.
În faza fondului, instanţa a încadrat corect cererea de chemare în judecată ca fiind o contestaţie formulată în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi nu o cerere în constatarea nulităţii absolute a unui act, cum a susţinut în apel reclamantul, diferit faţă de susţinerile sale din faza de fond când a precizat oral şi în scris că înţelege să se judece în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recurenţii au mai susţinut, că instanţa de apel a nesocotit Decizia nr. 33/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, reîncadrând contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, într-o cerere în constatare a nulităţii absolute a unor dispoziţii de restituire emise în baza legii speciale.
Mai mult, instanţa de apel, a schimbat încadrarea acţiunii, încălcând principiul disponibilităţii, acordând ceea ce nu s-a cerut, nu mai mult decât s-a cerut.
În ceea ce priveşte admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie a intervenientului S.A. Aurel, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a încălcat legea, fără să facă o cercetare a condiţiilor prealabile de admisibilitate a acesteia.
Faţă de cele expuse, recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Analizând recursul în raport de criticile formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de pârâţii S.G.V., S.F.C. şi T.S.G., este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamantul S.T. a solicitat anularea dispoziţiilor nr. 10580 şi nr. 10581 din 21 mai 2008 emise de primarul Municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus restituirea în natură, parţială a imobilului situat în Bucureşti şi măsuri reparatorii pentru o altă parte din acelaşi imobil, preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, pârâţilor S.G.V. şi S.E.M.
Faţă de procedura administrativă specială reglementată de Lege nr. 10/2001, urmată de persoanele îndreptăţite la restituirea imobilului, în litigiu, reclamantul S.T., are poziţia de terţ.
Contestarea actelor emise în desfăşurarea procedurii declanşate în urma notificărilor formulate de S.G.V., S.E.M. şi T.S.G. urmată de emiterea dispoziţiilor nr. 10581 şi nr. 10582 din 21 mai 2008 emise de primarul general al Municipiului Bucureşti se face printr-o cale de atac specială şi anume contestaţia prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care este deschisă numai persoanei care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură sau prin echivalent.
În raport cu cele expuse, prima instanţă a apreciat în mod corect că, reclamantul S.T. nu are calitate procesuală activă necesară pentru a formula o contestaţie prin care să ceară anularea dispoziţiilor art. 10581 şi nr. 10582 din 11 mai 2008 emise de primarul general al Municipiului Bucureşti.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) şi 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâţii S.F.C., T.S.G. şi S.G.V. împotriva deciziei nr. 116A din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX –a civilă, şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Va casa Decizia atacată şi va menţine sentinţa civilă nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Admite recursul declarat de pârâţii S.F.C., T.S.G. şi S.G.V. împotriva deciziei civile nr. 116A din 04 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa civilă nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6067/2010. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 6059/2010. Civil. Stabilire paternitate.... → |
|---|
