ICCJ. Decizia nr. 6152/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.6152/2010

Dosar nr. 218/104/2010

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 120 din 9 februarie 2010 Tribunalul Olt a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor prin care s-a solicitat dispunerea restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia a pârâtului D.C.

In considerente instanţa a reţinut că măsura expulzării pârâtului de pe teritoriul Italiei încalcă principiul proporţionalităţii, atât timp cât nu este dovedit în concret modul în care conduita pârâtului ar aduce atingere intereselor ţării, cu atât mai mult cu cât, prin decretul de expulzare, s-a dispus interdicţia de a intra pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani.

Impotriva sentinţei a declarat apel reclamanta arătând că pârâtul, prin conduita sa infracţională, reprezintă o ameninţare reală şi serioasă la adresa Statului Italian, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile pentru limitarea dreptului la libera circulaţie impuse de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 68 din 8 martie 2010 a respins apelul reţinând că expulzarea pârâtului din Italia nu reprezintă prin ea însăşi o cauză justificativă a limitării dreptului la liberă circulaţie, dat fiind că în decretul de expulzare se fac referiri generale la comportamentul acestuia şi nu se indică în concret activitatea infracţională.

Impotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel, respectiv că pârâtul, prin conduita sa infracţională, reprezintă o ameninţare reală şi serioasă la adresa Statului Italian, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile pentru limitarea dreptului la libera circulaţie impuse de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Recursul nu este fondat.

Incepând cu data de 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, aceasta asumându-şi, prin art. 6.10 al Tratatului de aderare, obligaţia de a asigura compatibilitatea cu acquis-ul comunitar existent la data aderării, a tuturor acordurilor internaţionale la care este parte.

 Obligaţia instanţelor naţionale, in condiţiile date, nu putea fi altfel privită decât în ideea respectării ordinii juridice în vigoare la momentul aplicării măsurii solicitate, anume restrângerea dreptului la libera circulaţie a persoanei în cauză.

Dată fiind această situaţie, soluţionarea cauzei nu poate fi realizată decât în contextul dispoziţiilor legale interne şi internaţionale, cu incidenţă în cauză, după cum urmează:

Din perspectiva legislaţiei naţionale, trebuie reţinut că, legea fundamentală, Constituţia României garantează, prin art. 25, dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, în condiţiile stabilite prin legile ordinare.

Alin. (2) al art. 25 dispune în sensul că fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează în art. 3 alin. (1) că limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta lege, şi constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept.

Potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la următoarele categorii de persoane: cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat; cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau care ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat".

Din perspectivă comunitară, s-a reţinut că Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene consacră libertatea de circulaţiei a persoanelor drept una dintre libertăţile care stau la baza creării pieţei interne, reglementată de art. 3 din Tratat.

În art. 18 al Tratatului se stipulează că fiecare cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor şi condiţiilor prevăzute de acest Tratat şi de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.

Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiei acestora recunoaşte, prin art. 1, dreptul fiecărui cetăţean al Uniunii la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, un drept fundamental şi individual, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de Tratat şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.

Capitolul VI al Directivei reglementează situaţiile în care apare posibilă restrângerea dreptului de intrare şi a dreptului de şedere, stipulându-se în art. 27 că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.

Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.

Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.

Rezultă cu evidenţă incompatibilitatea normei interne (Legea nr. 248/2005) în raport cu legislaţia comunitară (Tratatul CE şi Directiva 2004/38/CE), pentru argumentele redate explicit în expunerea de motive a hotărârilor pronunţate - norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulaţie dacă cetăţeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincţie în ceea ce priveşte persoana cetăţeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranţa sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - şi care relevă, în esenţă, ideea că norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român la libera circulaţie, în raport cu categoria situaţiilor de excepţie prevăzute de norma comunitară, concluzia firească şi legală fiind aceea a aplicării efectului direct al Directivei la situaţia de fapt din prezenta speţă, dându-se eficienţă astfel principiului supremaţiei dreptului comunitar.

În acest context legislativ, s-a reţinut corect că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulaţie a unui cetăţean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 şi urm. din Directivă, ceea ce înseamnă pentru situaţia concretă a pârâtului, constatarea că simpla constatare că ar putea comite infracţiuni nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică.

Câtă vreme prin acţiunea de faţă nu s-au invocat si dovedit şi alte circumstanţe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanţa de judecată nu poate să reţină în nici un caz că simpla bănuială că acesta ar comite infracţiuni pe teritoriul Statului Italian ar constitui „ o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii", mai ales în condiţiile în care Directiva dispune că,,nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală" şi „condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertăţii de circulaţie.

Interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, au îndreptăţit instanţele anterioare să aprecieze, în consens, că, în speţă, nu a fost făcută dovada peremptorie a faptului că cetăţeanul român D.C. a avut pe teritoriul Italiei o conduită care să pună în pericol ordinea publică ori siguranţa publică, iar bănuiala că pârâtul ar putea comite infracţiuni nu poate fi asimilată niciunuia dintre cele trei motive de excepţie care permit restrângerea libertăţii de circulaţie.

Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 68 din 8 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6152/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs