ICCJ. Decizia nr. 6122/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6122/2010
Dosar nr. 13259/3/2008
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 64 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea reclamantei SC A.M. SRL în contradictoriu cu pârâţii H.M.C. şi I.N.D.C.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că numele de domeniu al reclamantei X.ro fost înregistrat la 4 martie 2008, cererea fiind depusă în 20 decembrie 2007. Din 8 iunie 2006 reclamanta are protecţie asupra mărcii „X.ro" pentru clasele de produse enumerate în Decizia OSIM, fără drept exclusiv asupra denumirilor, astfel cum este precizat în aceeaşi decizie. Pârâtul este titularul numelui de domeniu „Z.ro" înregistrat în 28 septembrie 2006. Aşadar, intenţia de înregistrare a numelui de domeniu este anterioară mărcii reclamantei. De la data folosirii ca semn pentru identificarea serviciilor, a combinaţiei de cuvinte „X.ro" fără înregistrare, la început şi din 2006 ca marcă înregistrată, semnul reclamantei a coexistat cu înregistrarea numelui de domeniu „X.ro". De aceea nu se poate reţine că pârâtul a înregistrat cu rea credinţă numele de domeniu, având în vedere că reclamanta a procedat la lansarea serviciilor sub numele „X.ro", cunoscând existenţa numelui de domeniu concurent. Reclamanta nu a dovedit că folosirea numelui de domeniu de către pârât este nelegitimă şi nici că folosirea se face pentru aceleaşi servicii ca ale sale sau pentru servicii conexe din punct de vedere economic, comercial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea atacată sub următoarele aspecte: instanţa de fond a încălcat principiul continuităţii completului de judecată, ceea ce atrage anularea sentinţei; situaţia de fapt a fost greşit reţinută şi legea greşit aplicată, pornind de la împrejurarea că acţiunea introductivă a fost întemeiată pe teoria abuzului de drept, abuz ce a fost dovedit.
Prin Decizia nr. 22/A din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând că nu a fost încălcat principiul continuităţii completului, cu motivarea că judecătorul care intrase în compunerea completului din cadrul secţiei a V-a a Tribunalului Bucureşti nu mai era judecător al acestei instanţe începând cu 1 decembrie 2008. Pe de altă parte, în sistemul de drept românesc acest principiu nu este absolut, fiind necesar a se dovedi că prin lipsa continuităţii completului s-a produs o vătămare ce nu poate fi reparată în alt mod. Cât priveşte fondul cauzei instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că pârâtul nu a utilizat o perioadă de timp domeniul nu este de natură să califice folosirea ulterioară a acestui domeniu de internet ca fiind una abuzivă. Nici împrejurarea că pârâtul nu este cunoscut în mod curent prin numele de domeniu amintit nu are relevanţă sub aspectul analizat, iar eventuala confuzie în rândul consumatorilor a fost generată de înregistrarea ulterioară a numelui de domeniu „X.ro" şi a mărcilor „Z.ro" şi „X.ro" de către reclamantă.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susţinând că la judecarea în fond a cauzei a fost încălcat principiul continuităţii completului de judecată instituit de art. 11 din Legea 304/2004, în sensul că judecătorul M.S. a fost înlocuit cu un alt judecător fără ca la dosarul cauzei să existe un înscris referitor la hotărârea colegiului de conducere al instanţei care aprobă, în mod excepţional, schimbarea completului de judecată. În această situaţie intervine nulitatea absolută a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, nulitate ce nu este condiţionată de existenţa vreunei vătămări. Totodată, acelaşi judecător a făcut parte şi din compunerea completului care a soluţionat cauza în apel, deşi în privinţa sa intervenise un caz de incompatibilitate. Se invocă în susţinerea acestei critici şi poziţia subiectivă a judecătorului M.S., care a formulat cerere de abţinere, care a fost însă respinsă.
Reclamanta critică hotărârea atacată şi din punctul de vedere al dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a pronunţat hotărârea făcând o greşită interpretare şi aplicare a legii. Susţine că, în cauză, acţiunea introductivă fundamentată pe teoria abuzului de drept, se apropie de acţiunea în decăderea unei persoane din drepturile conferite de o marcă ce nu a fost folosită o perioadă de timp. Pârâtul – titular al dreptului de folosinţă al domeniului „Z.ro" nu-şi mai exercita dreptul nici la doi ani după înregistrarea domeniului, nu este cunoscut în mod curent prin numele de domeniu amintit, astfel încât nu se poate susţine că are drepturi sau interese legitime asupra numelui de domeniu. Prin fapta sa de a ţine blocat domeniul, pârâtul a provocat reclamantei un prejudiciu împiedicând-o să-şi dezvolte afacerea şi creând confuzie în rândul consumatorilor, datorită asemănării dintre cele două domenii.
Analizând recursul reclamantei în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Prima critică formulată de recurenta-reclamantă, referitoare la încălcarea principiului continuităţii completului de judecată la judecarea în fond a cauzei, nu poate fi primită.
Conform art. 11 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective. Este adevărat că acest principiu presupune că aceiaşi judecători vor face parte din complet la toate termenele de judecată într-o anumită etapă procesuală în care se află judecata – primă instanţă, apel, căi extraordinare de atac. Schimbarea compunerii completului de judecată poate fi determinată de incidente procedurale precum incompatibilitate, abţinerea sau recuzarea judecătorilor, dar şi de împrejurări de fapt cum ar fi concediile acestora, promovarea la o instanţă superioară, pensionarea etc.
Or, din actele dosarului, inclusiv din răspunsul punctual al Tribunalului Bucureşti la cererea formulată de reclamantă, necontestat de părţi, judecătorul M.S. a fost promovat la Curtea de Apel Bucureşti în luna decembrie 2008. Acesta a fost motivul pentru care la termenul din 8 ianuarie 2009 în compunerea completului de judecată a intrat un alt judecător.
Aplicarea acestui principiu este consacrată legislativ, în ceea ce priveşte pronunţarea hotărârii, de dispoziţiile art. 260 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte observă că în cauza de faţă judecătorul care a luat parte la dezbaterea pricinii în fond este cel care a pronunţat sentinţa, astfel încât nu pot fi reţinute motive de nulitate a hotărârii din acest punct de vedere, după cum nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia din compunerea completului care a soluţionat cauza în apel a făcut parte un judecător incompatibil, astfel încât Decizia recurată a fost dată de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Verificând actele şi lucrările dosarului în faza procesuală a apelului se constată că judecătorul M.S. a formulat cerere de abţinere la 2 septembrie 2009 (dosar apel) întemeiată pe dispoziţiile Codului deontologic. Cererea a fost respinsă prin încheierea din 5 octombrie2009.
Ulterior, la 6 octombrie 2009, reclamanta a ridicat excepţia de incompatibilitate a aceluiaşi judecător, invocând dispoziţiile art. 105 alin. (2) din Legea 161/2003, precum şi a dispoziţiilor Codului de procedură civilă privind situaţiile de incompatibilitate.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2009 cererea a fost calificată drept cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 17 noiembrie 2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) C. proc. civ. încheierea privind recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Or, prin cererea de recurs formulată, reclamanta a înţeles să atace numai Decizia civilă nr. 22/A din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, nu şi încheierea din 17 noiembrie 2009 prin care s-a respins cererea de recuzare.
Menţionarea în criticile dezvoltate în recurs a greşitei respingeri a cererii de recuzare nu echivalează cu exercitarea căii de atac a recursului şi împotriva acestei încheieri, aşa cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ.
Cerinţa atacării exprese a încheierii de respingere a recuzării, odată cu exercitarea căii de atac împotriva deciziei pronunţate în apel rezultă şi din aplicarea dispoziţiilor art. 316 raportat la art. 282 C. proc. civ., care, în forma actuală, nu mai conţine prevederea din alin. (3) potrivit căreia apelul făcut împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare (textul a fost abrogat prin art. 1 pct. 931 din OUG nr. 138/2000, respectiv art. 1 pct. 39 din Legea nr. 219/200 de aprobare a ordonanţei de urgenţă).
Pe cale de consecinţă, neexercitarea căii de atac prevăzute de lege nu permite instanţei de recurs să mai analizeze cererea de recuzare formulată de reclamantă în apel, soluţia de respingere a acesteia trecând în puterea lucrului judecat.
Ca nefondat urmează a fi respins şi motivul de nelegalitate pe care recurentul-reclamant l-a invocat cu privire la fondul cauzei.
Noţiunea de domeniu este definită de art. 1 pct. 6 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic ca fiind „o zonă dintr-un sistem informatic, deţinută ca atare de o persoană fizică sau juridică ori de un grup de persoane fizice sau juridice în scopul prelucrării, stocării ori transferului de date."
Înregistrarea unui nume de domeniu nu conferă un drept de proprietate sau un drept legal exclusiv similar drepturilor de proprietate intelectuală, ci un simplu drept de folosinţă asupra denumirii respective. Contractul de înregistrare care se încheie între solicitant şi Reţeaua Naţională de Calculatoare pentru Cercetare-Dezvoltare (R.N.C.) din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică nu este un contract de vânzare-cumpărare, ci un contract civil, nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros, de adeziune, cu clauze prestabilite unilateral de R.N.C.
În mod corect instanţele de fond şi apel au reţinut că pârâtul a înregistrat numele de domeniu „Z.ro" înainte ca reclamanta să înregistreze numele de domeniu „X.ro", ori să devină titulara mărcii individuale combinate cu acelaşi nume.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că numele de domeniu „Z.ro" a fost înregistrat la 10 aprilie 1997 pe numele SC T. SA, fiind suspendat la 17 mai 2006 pentru o perioadă de trei luni, ca urmare a dizolvării societăţii, a fost reînregistrat la 28 septembrie 2006, iar la 29 septembrie 2006 a fost înregistrat pe numele pârâtului H.M.C. Înalta Curte observă că pârâtul nu a înregistrat un nume de domeniu disponibil, ci a făcut demersuri în vederea transferării unui nume deja existent.
Or, demersurile amintite, începute de pârât în martie 206, sunt anterioare cererilor de înregistrare a mărcilor „X.ro" şi „Z.ro", formulate de societatea reclamantă. De altfel, dacă marca „X.ro" a fost înregistrată la 8 iunie 2006 (dosar fond), marca „Z.ro" a fost înregistrată mult mai târziu, după ce cauza se afla în faza procesuală a recursului.
Această succesiune în timp nu poate conduce la concluzia că pârâtul ar fi acţionat cu rea credinţă, neexercitându-şi dreptul potrivit scopului său şi creând confuzie în rândul utilizatorilor de internet.
Înregistrarea de către reclamantă a unui nume de domeniu similar ca grafie şi identic ca fonetică cu un nume deja înregistrat, a cărui existenţă o cunoştea, are semnificaţia asumării consecinţelor decurgând din această stare de fapt.
De asemenea, susţinerea reclamantei referitoare la producerea în patrimoniul său a unui prejudiciu generat de fapta pârâtului care a ţinut blocat domeniul „Z.ro" şi a împiedicat-o să-şi dezvolte afacerea, nu poate fi primită.
Împrejurarea că pârâtul nu a utilizat o perioadă de timp numele de domeniu nu poate avea efecte similare cu cele ale neutilizării unei mărci pe o perioadă determinată de timp, situaţie ce conduce la decăderea din drepturile conferite de marcă, aşa cum susţine reclamanta. Aceasta deoarece prevederile legii speciale nu pot fi extinse şi asupra unor domenii pe care nu le reglementează.
În cauză reclamanta nu a putut produce probe în sensul că achiziţionarea numelui de domeniu s-ar fi făcut în scopuri speculative, pentru a o împiedica pe aceasta să deschidă o pagină cu acest nume în spaţiul internet.
În acelaşi timp, nu se poate ignora faptul că recurenta-reclamantă, în calitate de titulară a mărcii individuale combinate constând din denumirea „X.ro" cu element figurativ şi culori revendicate, nu poate beneficia decât de protecţia oferită de acest tip de marcă, respectiv pentru forma grafică şi culorile în care a fost înregistrată, fără a oferi un drept exclusiv asupra elementelor verbale din conţinutul său. Astfel, în certificatul de înregistrare a mărcii este inserată menţiunea conform căreia titularul mărcii nu are un drept exclusiv asupra elementelor verbale „Z.ro" pentru clasa de produse/servicii 38 – telecomunicaţii şi „Z.ro" pentru informaţii în domeniile serviciilor din clasele 35, 36, 41 şi 45.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârilor pronunţate în cauză.
Făcând aplicaţiunea disp. art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs de intimatul-pârât H.M.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 22/A/26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă recurenta-reclamantă la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât H.M.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6148/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6060/2010. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
