ICCJ. Decizia nr. 6179/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6179/2010
Dosar nr. 4355/99/2008
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanţii G.L., B.V., I.I., P.G., N.E., S.M. şi A.D. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 2694 din 28 decembrie 2007 emisă de primarul municipiului Iaşi, prin care s-a respins notificarea formulată de autoarea acestora, A.M.
Prin sentinţa civilă nr. 2016 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând că prin notificarea formulată prin Biroul Executorului Judecătoresc A.C. din Iaşi nr. 265/2002, A.M. a solicitat „recunoaşterea dreptului de proprietate şi de despăgubire pentru casa demolată din Iaşi", vizând doar imobilul construit ce ar fi fost demolat, fără a se revendica şi terenul în baza legii speciale.
S-a mai reţinut că notificatoarea A.M. nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul construcţie, a faptului că acesta a fost preluat de stat, că la momentul preluării ea era proprietară şi, implicit, nici a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că notificatoarea şi, ulterior decesului acesteia, reclamanţii nu au depus nici un înscris care să dovedească dreptul de proprietate şi preluarea abuzivă a imobilului notificat, tribunalul a constatat că, în mod corect, primarul municipiului Iaşi, prin decizie motivată, a respins notificarea din 2002.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 90 din 13 mai 2009, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, reţinând că, în aplicarea art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii au persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, cât şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Faptul că D.P., ce are ca moştenitoare pe A.M., a avut locuinţă construită în anul 1918, evidenţiată alăturat celorlalte terenuri deţinute în proprietate în total 4.800 mp ( 0,46 ha arabil, 0,20 ha curţi şi clădiri ) în perioada 1956 – 1958 în registrul agricol nu instituie prezumţia în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi Normelor Metodologice de aplicare unitară aprobate prin HG nr. 250/2007, că pe teren se afla locuinţa, la data preluării cu sau fără titlu.
A mai reţinut instanţa de apel că reclamanţii au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru 200 mp şi locuinţa de 89 mp, în condiţiile în care A.M. are reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru 4.800 mp.
Având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a constatat că autoarea reclamanţilor nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, terenul preluat de stat fiind supus reconstituirii în temeiul Legii nr. 18/1991, art. 36, titlul de proprietate s-a emis pentru 4.800 mp în extravilan, nefiind contestat sub aspectul întinderii dreptului ce este stabilit raportat la ce a deţinut D.P. în proprietate, conform dispoziţiilor legii fondului funciar.
Referitor la construcţie, Curtea de Apel a reţinut că s-a făcut dovada existenţei în patrimoniul lui D.P. numai până în anul 1958 şi nu la data preluării terenului precizată de apelanţi a fi în anul 1962.
Faţă de faptul că, deşi probă extrajudiciară, martorul a făcut referiri numai la anul 1949, iar datele din registrul agricol sunt anterioare preluării abuzive, instanţa de apel a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada preluării abuzive a construcţiei pentru care A.M. a notificat autoritatea administrativă locală, iar terenul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au arătat că, prin înscrisurile depuse la dosarul administrativ aferent notificării din 2002, precum şi cele depuse în faţa instanţelor de fond şi de apel, au dovedit că sunt persoane îndreptăţite pentru a primi despăgubiri pentru casa de locuit demolată, în suprafaţă de 89 mp, cât şi pentru diferenţa de teren de 200 mp.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate în cauză, iar alte probe nici măcar nu au fost menţionate în motivarea hotărârii.
În ceea ce priveşte Decizia atacată cu recurs, recurenţii au arătat că instanţa de apel nu a analizat noile probe administrate în faza procesuală a apelului, apreciind că instanţa a făcut o greşită interpretare a declaraţiei extrajudiciare a martorului G.I., a actelor depuse în susţinerea acţiunii introductive ce atestă dezbaterea succesiunii numitelor A.M. şi D.P., precum şi a înscrisurilor aflate la dosar şi care, susţin recurenţii, fac dovada că străbunica lor, D.P., era proprietara imobilului în litigiu la data preluării de către stat în mod abuziv a acestuia.
Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
În speţă, deşi s-a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici privind soluţia respingerii apelului pronunţată prin Decizia recurată, care să facă posibilă încadrarea în acest text.
Dezvoltarea criticilor formulate de recurenţi vizează doar modul în care instanţa de apel a făcut aprecierea probelor cu privire la calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, la dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive.
Or, modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii G.L., B.V., I.I., P.G., N.E., S.M. şi A.D. împotriva deciziei nr. 90 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6181/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6176/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
