ICCJ. Decizia nr. 6493/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6493/2010
Dosar nr. 4948/108/2009
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, la data de 24 septembrie 2009 reclamantul M.S. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 2.000.000 Euro pentru prejudiciul suferit în urma condamnărilor politice şi timpului de detenţie în perioada 6 ianuarie 1957-26 iunie 1964, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentinţa penală nr. 1102/1957 pronunţată de Tribunalul Militar al regiunii a III-a Militară Cluj a fost condamnat pentru crime de uneltire, infracţiune pedepsită de art. 1 lit. c) din Decretul nr. 199/1950, la zece ani de muncă silnică, cu confiscarea întregii averi.
Efectele condamnării au avut repercusiuni asupra vieţii reclamantului şi asupra familie acestuia.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentinţa nr. 82 din 11 februarie 2010 Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul la plata sumei de 210.000 Euro sau echivalentul în RON la data plăţii şi la plata sumei de 4.100 RON cheltuieli de judecată.
În motivare, tribunalul a reţinut că reclamantul a executat un total de şapte ani şi şapte luni în închisoare, pentru motive politice. Pentru aceste motive, a beneficiat de drepturile acordate de Decretul nr. 118/1990, care este modic şi nu poate acoperi nici pe departe prejudiciul suferit de reclamant.
Prin măsura administrativă impusă, reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial, prin atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate atributele persoanei, ca onoarea, reputaţia, relaţiile cu prietenii, familia.
Faţă de aceste condiţii, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, instituită prin dispoziţiile art. 998 din C. civ., art. 48 alin. (3) din Constituţia României şi se impune repararea de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, a pagubei suferită de către reclamant, în sensul înlăturării tuturor consecinţelor dăunătoare ale acesteia şi repunerea pe cât posibil în situaţia anterioară.
În concret pentru stabilirea sumei de 210.000 Euro instanţa nu a evaluat prejudiciul ca atare, ci despăgubirea ce vine să completeze prejudiciul suferit.
Prin decizia civilă nr. 111A din 26 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile reclamantului şi al pârâtului.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reţinut faptul că reclamantul beneficiază de facilităţile oferite de Decretul nr. 118/1990, dar acest fapt nu este de natură a-l exclude de la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, deoarece condamnarea reclamantului pentru crima de favorizare prevăzută şi pedepsită de Decretul nr. 199/1950 constituie de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 221/2009.
Reclamantul are dreptul la despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221 /2009, având în vedere că prejudiciul moral este evident.
Cum legislaţia nu consacră criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, instanţa a aplicat acele principii consacrate de doctrină şi jurisprudenţă, având în vedere în primul rând echitatea, şi a stabilit că suma de 30.000 Euro pentru fiecare an de închisoare reprezintă o despăgubire echitabilă şi rezonabilă.
Împotriva acestei decizii pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a declarat recurs, aducându-i critici de nelegalitate, întemeiate pe art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, nerespectând art. 6, prin aceea că nu a obligat reclamantul să depună sentinţa de condamnare cu menţiunea „caracterului politic". De asemenea, în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 se prevede obligaţia instanţei de a dispune reconstituirea dosarului în care a fost pronunţată respectiva hotărâre de condamnare.
În cuprinsul deciziei recurate se arată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere drepturile de care reclamantul a beneficiat în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.
Instanţa a aplicat greşit art. 5 din Legea nr. 221/2009, prin aceea că a omis să ţină seama de faptul că drepturile acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 presupun, pe de o parte, o indemnizaţie, lunară, periodică, de care reclamantul beneficiază şi în viitor. Pe de altă parte ele conferă beneficiarului o serie de facilităţi, cum ar fi scutirea de la plata impozitelor şi a taxelor locale, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, transport urban gratuit, douăsprezece călătorii anuale pe calea ferată română, scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi televizor, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuită a unui loc de veci, prioritate la repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat, prioritate la acordarea prin unităţile C.E.C. Bank de credite avantajoase.
Reclamantul beneficiază şi de vechime în grupa I de muncă, considerându-se 1 an de detenţie ca şi 1,6 ani vechime în muncă, iar pentru perioada ce reprezintă stagiu militar a primit indemnizaţie de armată.
Cuantumul concret total al acestor despăgubiri nu a fost stabilit de către instanţele de fond, deşi art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevede astfel.
Înalta Curte, ca o chestiune preliminară, referitoare la efectele Deciziei nr. 1358/2010, prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, reţine următoarele:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Se constată că, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".
Prin urmare, în situaţia în care puterea legiuitoare sau executivul nu îşi respectă această obligaţie, sancţiunea care intervine este încetarea efectelor juridice ale dispoziţiei constatate ca fiind neconstituţionale, pentru viitor.
Însă, în cauza de faţă, se constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu produce niciun efect în privinţa situaţiei reclamantului, având în vedere dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi împrejurarea că decizia sus menţionată a intervenit în cursul soluţionării recursului, fiind pronunţată la data de 21 octombrie 2010 şi publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010.
Pentru acest motiv, aplicarea legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare şi constatarea neconstituţionalităţii nu poate fi înlăturată, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, care a intervenit în timpul soluţionării cauzei în recurs, nu se poate aplica în această etapă procesuală.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a constat următoarele:
Este nefondată critica pârâtului, prin care se susţine că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 221/2009.
Astfel, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, condamnarea reclamantului pentru crime de uneltire, infracţiune pedepsită de art. 1 lit. c) din Decretul nr. 199/1950, constituie de drept condamnare politică, conform art. 1 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 221/2009, nefiind necesară reconstituirea dosarului în care acesta a fost condamnat.
Se reţine că este fondată critica pârâtului referitoare la modul în care instanţa a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului, fără a avea în vedere cele deja acordate, prin Decretul-Lege nr. 118/1990.
Conform Legii nr. 221/2009 art. 5 „(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al Il-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare”.
În speţa de faţă, s-a reţinut de către instanţa de apel că reclamantul are dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii oferite prin Legea nr. 221/2009, şi că la stabilire cuantumului acestora instanţa trebuie să ţină seama de cele primite deja în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
Cu toate acestea, o asemenea cuantificare a măsurilor reparatorii acordate deja reclamantului în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 nu a fost făcută în nici la instanţa de fond, nici la cea de apel.
Aşa fiind, se constată că nu au fost respectate dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea legii, situaţie în care este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Pentru ca părţile să beneficieze de toate gradele de jurisdicţie, în temeiul art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel va fi casată, vor fi admise admite apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi de reclamantul M.S. şi sentinţa va fi desfiinţată, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe, Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad împotriva deciziei civile nr. lll/A din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează decizia admite apelurile declarate împotriva sentinţei civilă nr. 82 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Arad, secţia civilă, desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6491/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6485/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
