ICCJ. Decizia nr. 6513/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6513/2010
Dosar nr. 547/109/2008
Şedinţa publică din 2 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 547/109 reclamanţii M.G., M.I.V. şi M.R.J., în contradictoriu cu pârâţii Primarul şi Primăria municipiului Piteşti, au solicitat anularea dispoziţiei din 2007 emisă de Primarul municipiului Piteşti şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 360 mp sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru acelaşi imobil situat în P., jud. Argeş.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 360 mp., pe care l-au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976, şi care, în baza Decretului nr. 57/1987, a fost expropriat.
Potrivit certificatului din 3 octombrie 1991 emis de Primăria municipiului Piteşti, în matricola de impunere a clădirilor şi terenurilor figurau cu suprafaţa de 735 mp. teren construit şi neconstruit, pentru care plăteau impozit anual, din care face parte şi terenul în suprafaţă de 360 mp. astfel că se impune anularea dispoziţiei ca fiind nelegală şi abuzivă şi restituirea în natură a acestui teren sau acordarea de despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 4 noiembrie 2008, Tribunalul Argeş a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că prin dispoziţia contestată au fost respinse notificările prin care reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 360 mp., sau despăgubiri băneşti pentru acesta, deoarece reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate, aceştia deţinând terenul în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, conform contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976; că, potrivit acestui contract, soţii M.G. şi M.N. au cumpărat de la numita S.T. o construcţie compusă din cinci camere, pivniţă, baie, bucătărie, două magazii şi şopron, situată în Piteşti, iar terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 527,25 mp. nu a făcut obiectul înstrăinării, ci a urmat regimul juridic prevăzut de Legea nr. 58/1974; că M.G. a primit din partea statului în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, cu plata unei taxe anuale, terenul în suprafaţă de 527,25 mp.; că la momentul aplicării Legii nr. 18/1991 construcţia cumpărată era demolată; că M.N. a fost expropriată cu o suprafaţă de 360 mp. conform Decretului nr. 57/1987, iar reclamanţii sunt moştenitorii acesteia, cărora, potrivit Legii nr. 18/1991, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 386 mp. teren.
S-a conchis de către prima instanţă, că terenul în suprafaţă de 527,25 mp. nu a fost niciodată proprietatea soţilor M. şi că atâta timp cât au primit în baza Legii nr. 18/1991 suprafaţa de 386 mp. şi cum în decretul de expropriere autoarea lor figurează numai cu 360 mp. teren, reclamanţii nu mai sunt îndreptăţiţi la restituire nici în natură şi nici în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a acestei suprafeţe de teren.
Prin decizia civilă nr. 70/A din 27 martie 2009, Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii M.G., M.I.V. şi M.R.J., reţinând, în esenţă, că reclamanţii nu au dovedit, cu actele existente în dosar, că au fost proprietarii terenului în suprafaţă de 527,25 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976, M.G. şi M.N. au cumpărat numai o construcţie, iar terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 527,25 mp. a trecut la stat, conform prevederilor Legii nr. 58/1974, iar M.G. a primit terenul în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, aşa după cum rezultă din autorizaţia din 19 decembrie 1975.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnica de către expertul B.P., din concluziile căreia rezultă că din suprafaţa de 527,25 mp., reclamanţii au primit în baza Legii nr. 18/1991 suprafaţa de 386 mp., iar diferenţa de 141,25 mp. teren nu poate fi restituit în natură, întrucât face parte din terenul aferent blocului X, respectiv construcţia propriu zisă şi zona de siguranţă de blocului.
S-a concluzionat, că indiferent de data demolării construcţiei, care prezintă mai puţină importanţă în cauză, din terenul primit în folosinţă, urmare încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1976, M.G. a primit deja 386 mp., prin reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, astfel că acest teren nu mai poate fi retrocedat şi în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restul terenului de 141,25 mp. fiind ocupat de blocul X şi zona de siguranţă a acestuia, este imposibil a fi restituit în natură şi că nu pot fi acordate nici despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 141,25 mp., întrucât Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nu mai prevede acordarea de despăgubiri.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii M.G., M.I.V. şi M.R.J., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanţii au arătat că instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că terenul în suprafaţă de 360 mp. nu face parte din terenul expropriat, întrucât aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi din cuprinsul raportului de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, terenul solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 face parte din terenul expropriat prin Decretul nr. 57/1987, teren pentru care nici până în prezent nu au primit o justă şi echitabilă despăgubire.
Mai mult decât atât, instanţa trebuia să observe faptul că terenul nu putea fi reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, nefăcând obiectul acestei legi. Astfel, la o cercetare atentă a cauzei şi a probelor care au fost exhibate în faţa instanţei de fond, se poate observa faptul că terenul de 360 mp. solicitat spre restituire în natură, în principal, şi acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, în subsidiar, a format obiectul Decretului de expropriere nr. 57/1987 pentru care nu au fost acordate despăgubiri.
O altă critică constă în aceea că prin decizia recurată se reţine că terenul solicitat nu poate fi retrocedat, întrucât a fost deja retrocedat încă din anii 1992, 1999, respectiv 2003, prin titlurile de proprietate existente la dosar.
Or, titlurile despre care face discuţie instanţa de apel sunt emise pentru o altă suprafaţa de teren decât cea în litigiu, respectiv pentru suprafaţa de 386 mp. conform contractului vânzare-cumpărare din 1976, iar nu pentru suprafaţa solicitată spre retrocedare şi care a fost expropriată.
Pe de altă parte, se arată că instanţa face vorbire de o suprafaţă de teren de 141,25 mp. Care se ocupă de construcţia blocului X şi zona de siguranţă a acestuia, aşa încât este imposibil a fi restituit în natură, în schimb nu se motivează de ce nu se acordă despăgubiri în condiţiile legii speciale, fiind prevăzută această posibilitate.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenţi-reclamanţi au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 368 mp., în principal, sau acordarea de despăgubiri băneşti în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, în subsidiar, în condiţiile Legii nr. 10/2001, ce a fost dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976, autentificat în registrul de transcripţiuni din 16 februarie 1976.
În baza acestui contract, reclamanţii, în calitate de cumpărători au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei, iar terenul aferent în suprafaţă de 527,25 mp. nu a făcut obiectul vânzării şi a „urmat regimul jurididc prevăzut de Legea nr. 58/1974”.
Potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, „în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 4/1973", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege „dobânditorul construcţiei va primi, din partea statului, în folosinţă, terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 şi art. 17 din prezenta lege, iar atribuirea se face pe durata construcţiei, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr. 3".
În speţă, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, terenul aferent în suprafaţă de 527,25 mp., a trecut în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri către vânzător, iar reclamantului M.G. i-a fost atribuită această suprafaţă de teren în folosinţă pe perioada existenţei construcţiei.
Reclamanţii susţin că titlurile de proprietate s-au emis pentru suprafaţa de teren de 386 mp., „conform contractului de vânzare-cumpărare din 1976".
Prin urmare, reclamanţii au primit în natură suprafaţa de 386 mp. în temeiul Legii nr. 18/1991, ce face parte din suprafaţa de 527,25 mp., trecută în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţiţi, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Aşa cum s-a stabilit în cauză, la data preluării statului, a suprafeţei de 360 mp., în anul 1987, prin expropriere, terenul nu se afla în proprietatea autoarei M.N.
Mai mult, chiar în susţinerea prezentei contestaţii, formulată în temeilul Legii nr. 10/2001, reclamanţii au arătat că suprafaţa expropriată pentru care solicită acordarea de despăgubiri a fost dobândită „în baza contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 1976”, însă în baza acestui contract nu au dobândit în propritate nicio suprafaţă de teren, ci numai construcţia.
Prin urmare, corect a reţinut instanţa de apel că terenul solicitat de reclamanţi a fost retrocedat acestora în baza Legii nr. 18 /1991.
Pe de altă parte, în speţă, deşi reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei M.N. asupra terenului în suprafaţă de 360 mp., în promovarea prezentului litigiu aceştia se prevalează de faptul că, în baza Decretului nr. 57/1987 s-a expropriat de la autoarea M.N. suprafaţa de 360 mp. Situată în Piteşti.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ său de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, însă această prezumţie relativă de proprietate nu operează în privinţa recurenţilor-reclamanţi, deoarece intimata-pârâtă a făcut dovezi în sensul că reclamanţii deţineau imobilul cu titlu de folosinţă şi nu în calitate de proprietari la data preluării acestuia de către stat.
Faţă de considerentele expuse, se constată că soluţiile instanţelor de fond şi apel sunt legale, deoarece reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, şi, implicit, a calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţii M.G., M.I.V. şi M.R.J., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de reclamanţii M.G., M.I.V. şi M.R.J. împotriva deciziei nr. 70/A din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6512/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6514/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
