ICCJ. Decizia nr. 6535/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6535/2010
Dosar nr. 10316/2/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2009 sub nr. 10316/2/2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, revizuenta N.E. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimatul C.M., revizuirea deciziei civile nr. 75 din 6 martie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 3864/2/2005.
În susţinerea cererii, revizuenta a arătat că, anterior rămânerii definitive şi irevocabile a deciziei civile obiect al revizuirii(19 aprilie 2006), a fost emis certificatul de legatar din 24 martie 2006 în temeiul căruia i-a revenit acesteia întreaga masă succesorală de pe urma defunctului V.N., persoană care nu a fost citată în cauza nr. 3864/2/2005 în care s-a pronunţat decizia nr. 75 din 06 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
A mai arătat că, în cauza sus-menţionată, care a fost dezbătută între C.M., în calitate de reclamant şi pârâţii I.L., V.G., Consiliul General al municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 decembrie 1996, prin care numitul V.N. (autorul revizuentei), în calitate de cumpărător, alături de soţia V.G., a dobândit în proprietate imobilul situat în Bucureşti, str. Henri Coandă, sector 1, imobil ce a făcut parte din masa succesorală transmisă revizuentei.
În atare situaţie, faţă de existenţa declaraţiei autentice prin care numita V.G.(soţia lui V.N.) a arătat că nu a avut nici o contribuţie la achiziţionarea imobilului menţionat, revizuenta apreciază că reclamantul nu s-a judecat cu adevăratul proprietar, întrucât dreptul de proprietate aparţinea numitului V.N., hotărârea astfel pronunţată este lovită de nulitate, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 şi art. 245 C. proc. civ., iar certificatul de legatar din 24 martie 2006 constituie un „înscris nou” în sensul reglementat de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Revizuenta a mai precizat că nu a avut cunoştinţă de existenţa litigiului arătat, iar de hotărârea supusă revizurii a luat cunoştinţă în cursul lunii octombrie 2009.
Prin decizia civilă nr. 100/ A din 9 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, s-a respins cererea de revizuire ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin decizia civilă a cărei revizuire s-a solicitat, s-a admis apelul declarat de apelantul C.M. împotriva sentinţei civile nr. 1824 din 06 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, au fost obligaţi pârâţii I.L., V.G. şi Consiliul General al municipiului Bucureşti să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Henri Coandă şi s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1996 şi din 22 octombrie 1997 încheiate de Primăria municipiului Bucureşti prin SC H.N. SA cu pârâtele V.G. şi, respectiv, I.L.
Faţă de cadrul procesual ce rezultă din decizia supusă revizuirii, instanţa a constatat că revizuenta nu a avut calitatea de parte în proces şi nici de succesor al vreuneia din părţile în litigiu, hotărârea atacată nefiindu-i opozabilă şi neavând calitate procesuală pentru promovarea unei căi de atac.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuenta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării, cu respectarea cadrului legal.
În susţinerea recursului, revizuenta a reiterat, în esenţă, aspectele învederate în cererea de revizuire referitoare la existenţa certificatului de legatar apreciat ca „înscris nou” în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi la nerespectarea, de către instanţa care a pronunţat decizia obiect al revizuirii, a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 şi 245 pct. 2 C. proc. civ., litigiul respectiv nefiind soluţionat în contradictoriu cu toate părţile.
Analizând criticile formulate din perspectiva aspectelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a soluţiona recursul în temeiul textului legal arătat, pe care însă îl va respinge pentru următoarele considerente:
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice de admisibilitate a cererii de revizuire.
Revizuirea implică însă şi îndeplinirea celorlalte condiţii necesare pentru exercitarea oricărei căi de atac, şi anume, capacitatea procesuală, calitatea procesuală şi existenţa unui interes.
Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligaţiei unei persoane de a participa ca parte în procesul civil.
În absenţa unei definiţii sistematice a legii, sunt considerate părţi, persoanele care au stat personal sau prin reprezentant în proces, respectiv, cele care au pus concluzii sau care au avut posibilitatea de a o face, fie asupra fondului dreptului, fie asupra vreunei excepţii, cu titlu de reclamant, pârât sau intervenient.
Hotărârea judecătorească îşi produce efectele sale fireşti numai în privinţa persoanelor care au luat parte la judecată.
Faţă de terţi, hotărârea este un res inter alios iudicata, ea nu poate dăuna acestora, căci nu le este opozabilă, dar nici nu-i poate prejudicia.
Rezultă că subiecte ale căilor de atac, ordinare sau extraordinare, pot deveni numai părţile în proces or, în speţă, revizuenta nu a figurat ca parte în cadrul procesual ce s-a finalizat cu pronunţarea deciziei a cărei revizuire se tinde.
Decizia nr. 75 din 06 martie 2006 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în Dosarul nr. 3864/2/2005 în care au stat ca părţi în proces numitul C.M., în calitate de reclamant, iar în calitate de pârâţi I.L., V.G., Consiliul General al municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA.
Revizuenta N.E. nu a făcut parte din cadrul procesual arătat în niciuna din formele prevăzute de lege, respectiv, aceea de reclamantă, pârâtă sau intervenientă, motiv pentru care soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea cererii de revizuire este conformă legii.
Pentru considerentele arătate, constatând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta N.E. împotriva deciziei civile nr. 100/ A din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6531/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6542/2010. Civil → |
|---|
