ICCJ. Decizia nr. 6530/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6530/2010
Dosar nr. 10/62/2003
Şedinţa publică din 2 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 123 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Braşov a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Municipiul Braşov, a admis contestaţia formulată de C.I.M., C.M., C.R.M., C.V.V., şi O.A., a anulat decizia nr. 44 din 4 iunie 2007 emisă de intimata SC P.B. SA, a obligat intimata să emită o nouă decizie de restituire în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 14.125 m.p, înscris în CF Braşov, a respins contestaţia faţă de intimaţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Braşov, şi SC P.D. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept;
Contestatorii sunt moştenitorii fostei proprietare a imobilului în litigiu, C.S.P., aceasta fiind înscrisă în CF Braşov. Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 378/1948 şi înscris în aceeaşi carte funciară în favoarea Confederaţiei Generale a Muncii, Secţia Sport în anul 1950, pentru ca în anul 1963 să treacă în proprietatea Statului Român în baza art. 7 din Constituţie, fiind înscris în aceeaşi carte funciară. Terenul este înscris în cartea funciară şi întabulat în proprietatea SC P.B. SA, conform Legii nr. 15/1990 şi H.G. 834/1991, pentru ca la 19 aprilie 2000 să fie înscris în favoarea SC P.D. SA, cu titlu de drept-aport în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007,definitivă şi irevocabilă, Tribunalul Braşov a obligat pârâta SC P.B. SA să emită decizie motivată privind notificarea formulată pentru restituirea imobilului înscris în CF Braşov. S-a reţinut astfel, cu putere de lucru judecat, că prin dispoziţia din 24 octombrie 2003, pârâta a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilului restaurant „P.U.”, situat în Poiana Braşov, compus din 18 camere şi dependinţe, înscris în cartea funciară Braşov, cu suprafaţa de teren de 3449 mp, ceea ce dovedeşte că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite.
Din adresa din 7 martie 2006 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, a rezultat că societatea pârâtă a fost privatizată în luna aprilie 2002, ceea ce înseamnă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest minister având calitatea de instituţie publică implicată în privatizare, astfel că imobilul ce a făcut obiectul cererii de restituire a fost deţinut la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială neprivatizată, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale era acţionar ori asociat majoritar, situaţie ce a determinat incidenţa prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestor prevederi legale, imobilele, terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
S-a apreciat totodată şi incidenţa art. 21 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „După emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit şi la recalcularea patrimoniului”.
Fiind stabilită competenţa de soluţionare a notificării în mod irevocabil, nu mai pot fi reţinute susţinerile intimatei SC P.B. SA., potrivit cărora Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare ulterior transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, iar soluţionarea notificării ar fi de competenţa SC P.D. SA, proprietara imobilului, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Din înscrisurile administrate în cauză a rezultat calitatea contestatorilor de moştenitori după antecesoarea lor deposedată, astfel că aceştia sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii din perspectiva art. 4 alin. (2), coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Art. 7 alin. (1) al Legii prevede ca regulă în cazul imobilelor preluate în mod abuziv, restituirea în natură, pentru ca în alin. (2) al aceluiaşi articol să se prevadă că persoanele îndreptăţite nu pot opta pentru măsuri reparatorii în echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege, intimata confirmând posibilitatea restituirii în natură.
Şi prin art. 9 al Legii se prevede că, imobilele preluate abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia cui se află la data cererii şi libere de orice sarcini, pentru ca, în art. 10 alin. (3) al Legii să se prevadă restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile, ipoteză ce se regăseşte în speţa de faţă.
S-a apreciat totodată că soluţia se impune şi din perspectiva practicii judiciare în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmând, prin decizia nr. 7515 din 7 noiembrie 2007, reţinerile Curţii de Apel Braşov din decizia civilă nr. 37 din 4 aprilie 2007. S-a reţinut prin aceste decizii că instanţa sesizată cu soluţionarea contestaţiei formulate în baza Legii nr. 10/2001 trebuie să cerceteze atât îndeplinirea condiţiilor de formă stabilite de lege pentru dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite, cât şi pe acelea care se referă la fondul dreptului dedus judecăţii, iar dacă, în cadrul procedurii administrative, notificarea nu este soluţionată în mod corespunzător, cei vătămaţi au deschis accesul la jurisdicţia civilă, situaţie în care instanţa are obligaţia de a judeca toate pretenţiile din cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită.
În drept, a fost avut în vedere şi principiului constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate prevăzut în art. 44 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.
Prin decizia civilă nr. 8 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul pârâtei SC P.B. SA.
A constatat, similar primei instanţe, că prin sentinţa civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007, Tribunalul Braşov a admis acţiunea contestatorilor, obligând apelanta intimată să emită decizia de restituire. Soluţia instanţei de fond a fost menţinută prin decizia civilă nr. 113/2007 a Curţii de Apel Braşov şi prin decizia civilă nr. 6122/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe parcursul derulării acestor procese apărarea apelantei a fost tot în sensul că nu mai are în proprietate imobilul, acesta fiind trecut în patrimoniul SC P.D. SA Cu valoare de putere de lucru judecat, instanţele au decis că sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2000, că apelanta este cea care va fi obligată la emiterea dispoziţiei de restituire, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost privatizată în anul 2002, aşa cum rezultă din adresa din 2006 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 8 martie 2010, pârâta SC P.B. SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Decizia nr. 44 din 4 iunie 2007 emisă de SC P.B. SA. a avut în vedere sentinţa civilă nr. 135 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Braşov, confirmată de cele două instanţe judecătoreşti superioare.
Din conţinutul sentinţei sus-menţionate nu rezultă obligativitatea pârâtei de a restitui în natură, contestatorilor, imobilul-teren în litigiu, ci doar de a emite decizie motivată pentru restituirea acestui imobil, „sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 500 RON pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe şi până la emiterea deciziei”.
Aşadar, s-a susţinut evidenta greşeală a Curţii de Apel Braşov, care a apreciat că problema de drept pusă în discuţie de apelanta-pârâtă a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007 a Tribunalului Braşov.
Soluţia primei instanţe de anulare a deciziei civile nr. 44 din 4 iunie 2007 şi de obligare a recurentei-pârâte la emiterea unei noi decizii de restituire în natură a imobilului-teren în litigiu, menţinută de instanţa de apel, nu poate fi primită din următoarele considerente:
Din conţinutul normativ al art. 21 alin. (1) din lege, rezultă că numai imobilele, terenuri şi construcţii, deţinute de o societate comercială la care statul este acţionar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie motivată a organelor de conducere deţinătoare.
Or, terenul în litigiu nu mai este deţinut de SC P.B. SA., el fiind transmis în patrimoniul SC P.D. SA, concluzia firească pentru o astfel de situaţie fiind aceea că pârâta nu mai poate dispune de acesta.
Tribunalul Braşov a considerat că actul adiţional autentificat la data 13 aprilie 2000 este nelegal, numai că, această apreciere nu conduce la desfiinţarea actului defăimat, el fiind în vigoare şi în prezent. Cât timp actul translativ de proprietate este în vigoare, nefiind anulat, trebuie să i se recunoască efectele, în mod special, transferul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 31/1990, din patrimoniul SC P.B. SA în patrimoniul SC P.D. SA.
Emiterea unei astfel de decizii ar complica şi mai mult situaţia soluţionării cauzei, nefiind profitabilă intimaţilor, întrucât aceasta nu ar fi opozabilă proprietarului tabular al imobilului în litigiu, SC P.D. SA, faţă de care nu ar produce nici un efect juridic.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a identificat corect raportul juridic dedus judecăţii, concluzia legală şi judicioasă a acesteia fiind în sensul că problema de drept readusă în discuţie de apelanta-pârâtă a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007 a Tribunalului Braşov.
Aşadar, important şi relevant pentru cauza pendinte este faptul că, prin sentinţa civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007, definitivă şi irevocabilă, fiind menţinută prin decizia civilă nr. 113/2007 a Curţii de Apel Braşov, respectiv prin decizia civilă nr. 6122/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Braşov a admis acţiunea contestatorilor, stabilind în sarcina intimatei obligaţia de a emite decizia de restituire.
Pe parcursul derulării acestui proces apărarea constantă a pârâtei a fost tot în sensul că nu mai are în proprietate imobilul, acesta fiind trecut în patrimoniul SC P.D. SA.
Cu puterea lucrului judecat, instanţele judecătoreşti au decis în procesul anterior că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2000, respectiv că pârâta este cea care va fi obligată la emiterea dispoziţiei de restituire, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost privatizată în anul 2002, aşa cum a rezultat din adresa din 2006 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, ceea ce înseamnă că procesul de privatizare a intervenit ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii de fapt şi de drept, nu poate fi primit argumentul recurentei-pârâte, conform căruia decizia nr. 44 din 4 iunie 2007 a SC P.B. SA. ar fi fost emisă în considerarea sentinţei civile nr. 135 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Braşov, confirmată de cele două instanţe judecătoreşti superioare, întrucât soluţiile la care s-a ajuns în urma pronunţării/emiterii lor sunt diametral opuse.
Susţinerea recurentei-pârâte, conform căreia din conţinutul sentinţei sus-menţionate nu ar rezulta obligativitatea acesteia de a restitui în natură, contestatorilor, imobilul-teren în litigiu, ci doar de a emite decizie motivată pentru restituirea acestui imobil, „sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 500 RON pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe şi până la emiterea deciziei”, apare ca neavând consistenţa unui argument juridic relevant.
În privinţa criticilor formulate în legătură cu dezlegările făcute de instanţele de judecată în procesul anterior, instanţa a considerat că actul adiţional autentificat la data 13 aprilie 2000 este nelegal, dar aceasta nu poate conduce în mod automat la desfiinţarea actului defăimat, el fiind în vigoare şi în prezent, acestea nu pot fi primite pentru aceleaşi considerente ce ţin de puterea lucrului judecat.
Susţinerea că o astfel de decizie ar complica şi mai mult situaţia raportului juridic litigios nu poate fi primită, întrucât considerentele ce ţin de distincţia ce se impune a fi făcută între puterea lucrului judecat şi principiul relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, respectiv principiul opozabilităţii acestora, reprezintă răspunsul cuvenit şi pe deplin acceptabil.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC P.B. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.B. SA. împotriva deciziei nr. 8/Ap din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6523/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6531/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
