ICCJ. Decizia nr. 6543/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6543/2010
Dosarul nr. 2804/113/2007
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Judecata în primă instanţă
Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2007 reclamanta Parohia B.V. cheamă în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Comunitatea Elena Brăila solicitând să se constate dreptul acesteia de proprietate exclusivă asupra construcţiei C5 - „Biserica Greacă”, construcţiei C1 - „Casa Parohială” şi asupra terenului pe care sunt edificate construcţiile în suprafaţă de 1.257 mp, ca urmare a prescripţiei achizitive.
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 23 februarie 2009 Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta Comunitatea Elenă Brăila şi a respins ca nefondată acţiunea reclamantei împotriva ambilor pârâţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul arătat care au fost probele administrate şi evenimentele pe care le dovedesc acestea şi a reţinut că, în drept, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1847 C. civ.
A arătat că nu se impune analiza viciilor discontinuităţii şi clandestinităţii, deoarece reclamanta a exercitata actele de posesie la intervale normale şi într-o succesiune obişnuită.
Posesia a fost în schimb bazată pe violenţă, deoarece Biserica Elenă B.V. a fost lipsită de proprietatea sa nejustificat de o cauză de utilitate publică, iar opoziţia pe care a făcut-o aceasta în anul 1974 a rămas fără rezultat.
Astfel, fiind vorba de un abuz al autorităţilor statului comunist, posesia utilă a reclamantei a început în anul 1990, termenul de 30 de ani pentru uzucapiune nefiind împlinit.
De asemenea, a mai reţinut că reclamanta nu a posedat sub nume de proprietar, ci cu acordul comunităţii greceşti.
Judecata în apel
Prin decizia civilă nr. 279/ A din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Parohia B.V. Brăila împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
Obiectul prezentei acţiuni îl constituie constatarea dreptului de proprietate al reclamantei Parohia B.V. asupra imobilului „Biserica Greacă”, „Casa Parohială” şi a terenului în suprafaţă de 1.257 m.p., pe care sunt edificate construcţiile, ca urmare a îndeplinirii termenului privind prescripţia achizitivă.
Aşa cum rezultă din conţinutul acţiunii de faţă problema de drept care trebuie analizată şi rezolvată este dacă în cauză termenul pentru invocarea prescripţiei achizitive a fost îndeplinit.
Pornind de la textele de lege care reglementează prescripţia Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 1837 C. civ., prescripţia este un mod de a dobândi un drept de proprietate, iar art. 1846 stipulează faptul că orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii.
Art. 1847 C. civ. prevede că se poate prescrie dacă posesia este continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Potrivit dispoziţiilor art. 1890 C. civ. toate acţiunile atât reale cât şi personale pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile se prescriu într-un termen de 30 de ani.
Aşa cum rezultă din probele administrate Biserica „ B.V.” a fost edificată în municipiul Brăila în urmă cu aproximativ 150 de ani, reprezentând nucleul existenţei şi perpetuării a generaţiilor de etnie grecească din municipiul Brăila.
Potrivit adresei nr. 20912 din 11 noiembrie 1967 emisă de către Departamentul cultelor de pe lângă Consiliul de Miniştrii al R.S.R. Comunitatea Elenă din Brăila s-a autodizolvat în anul 1954, însă potrivit adresei din 20 iunie 1959 emisă de Sfatul Popular Regional Galaţi înaintată Consiliului de Miniştrii, Comunitatea Elenă Brăila continuă să existe având şi calitatea de proprietar al Bisericii B.V.
Chiar şi Protocolul încheiat la data de 18 octombrie 1994 cu Comunitatea Elenă Brăila recunoaşte existenţa acestei comunităţi.
Potrivit Statutului B.O.R., Parohia „B.V.” este o parohie mixtă, care cuprinde atât credincioşi români, cât şi de etnie greacă, iar lucrările de reparaţii s-au făcut şi cu acordul a cinci epitropi consilieri de etnie greacă.
Din ansamblul actelor analizate rezultă continuitatea Comunităţii Elene Brăila, iar administrarea bisericii a fost exercitată de către Consiliul Parohial din care fac parte şi etnicii greci.
În anul 1974 Episcopia Buzăului aduce la cunoştinţa reprezentanţilor Bisericii Elene „B.V.” funcţionarea ilegală a acesteia, iar Departamentul Cultelor a hotărât ca bisericile greceşti să intre sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române.
În acest context Biserica Elenă „B.V.” a fost lipsită de proprietatea sa în mod abuziv, iar până în anul 1990 orice acţiune întreprinsă pentru intrarea în legalitate nu ar fi avut sorţi de izbândă, astfel că posesia utilă a reclamantei a început după acest an astfel că termenul de 30 de ani nu s-a îndeplinit.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta susţine următoarele:
În considerentele deciziei se face referire la pârâta intimată Comunitatea Elenă, instanţa fiind în gravă eroare cu privire la aceasta, utilizând motive străine de natura pricinii şi încălcând legea precum şi principiul autorităţii de lucru judecat.
Astfel, recurenta arată că pârâta intimată Comunitatea Elenă Brăila este o persoană juridică înfiinţată în 1992, în temeiul sentinţei civile nr. 4833 din 5 iunie 1992 a Judecătoriei Brăila şi că prin sentinţa civilă nr. 3602 din 13 iunie 2007 aceeaşi judecătorie a respins cererea de constatare a continuităţii personalităţii juridice a Comunităţii Elene înfiinţate în anul 1863.
A reţine că această parte din proces a tulburat paşnica folosinţă a celor două construcţii - biserică şi casa parohială - în perioada anterioară anului 1995 echivalează cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei anterior menţionate.
Din actele de înfiinţare din anul 1992 rezultă că obiectul şi scopul înfiinţării pârâtei nu este administrarea unui lăcaş de cult şi a casei parohiale şi nicio activitatea de a sa nu priveşte latura religioasă a grecilor din Municipiul Brăila.
Referindu-se la o serie de alte înscrisuri, recurenta conchide că dacă în anul 1959 o Comunitate Elenă exista în Brăila, acea comunitate nu este una şi aceeaşi cu pârâta din prezenta cauză şi nici că în anul 1959 exista o persoană juridică ce avea drept scop exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra Bisericii „B.V.” şi a Casei parohiale.
O altă greşeală a instanţei de apel, ca şi a primei instanţe constă într-o eroare de fapt prin care se identifică Biserica, cu Parohia.
Arătând care este diferenţa dintre cele două, recurenta susţine că începând cu data de 1 mai 1974 s-a înfiinţat Parohia „B.V.”, printr-un act administrativ al Ministerului Cultelor, confirmat de organele de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române, fiind o persoană juridică de interes public.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că Biserica „B.V.” s-a transformat în Parohia „B.V.” şi de la data de 1 mai 1974 a început să exercite posesia asupra bunurilor sale sacre şi comune care i-au fost date în baza actului nr. 20912 din 11 noiembrie 1967, ca urmare a autodizolvării Comunităţii Elene din 1954.
Dincolo de aceste confuzii, recurenta mai arată că instanţa de apel nu a analizat cele patru motive care se refereau la condiţiile posesiei şi, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, constată că cererea de chemare în judecată este prematură, cu motivarea că termenul prescripţiei a început să curgă din anul 1994.
Or, în opinia recurentei, ea a făcut dovada modului în care a intrat în posesia imobilelor - clădirea bisericii şi casa parohială - prin predarea acestora de către proprietar - Statul Român, care le-a dobândit în urma autodizolvării unei persoane juridice în anul 1954.
În fine, recurenta mai susţine că în cauză au fost nesocotite şi prevederile art. 170 şi 178 din H.G. nr. 53/2008 care recunoaşte statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii ortodoxe Române.
Cu toate că s-a formulat un motiv de apel întemeiat pe acest act normativ, curtea de apel nu a analizat dacă este sau nu aplicabil raportul litigios dedus judecăţii.
Textele de lege menţionate confirmă, în opinia recurentei, dreptul acordat numai parohiei de a exercita dreptul de proprietate asupra construcţiilor în litigiu.
Intimata Comunitatea Elenă Brăila a depus la dosar întâmpinare şi un set de înscrisuri, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei ca fiind legală şi temeinică.
Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru motivele ce se vor arăta.
Reclamanta a sesizat instanţa cu o acţiune având ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune - prescripţie achizitivă - a dreptului de proprietate asupra construcţiei C5 - Biserica Greacă în suprafaţă de 1175 m.p., a construcţiei C1 - Casa Parohială în suprafaţă construită de 82 m.p. şi asupra terenului pe care sunt edificate acestea în suprafaţă totală de 1.257 m.p., situate în Municipiul Brăila.
Acţiunea a fost formulată împotriva Statului român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comunităţii Elene Brăila.
Prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată faţă de pârâta Comunitatea Elenă Brăila, iar faţă de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, respinge de asemenea acţiunea ca nefondată cu toate că, faţă de acest pârât a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe care o invocase.
În raport de această soluţie reclamanta a formulat mai multe motive de apel, inclusiv cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului român, devoluând în acest mod întreaga pricină.
Cu toate acestea, instanţa de apel reţine că problema de drept care trebuie rezolvată în cauză este dacă termenul pentru invocarea prescripţiei achizitive a fost îndeplinit.
Sub acest aspect, conchide că Biserica Elenă „B.V.” a fost lipsită de proprietatea sa în mod abuziv, iar până în anul 1990 orice acţiune întreprinsă pentru intrarea în legalitate nu ar fi avut sorţi de izbândă, astfel că posesia utilă a reclamantei a început după acest an.
În ceea ce priveşte cadrul procesual, curtea de apel se limitează să arate că din adresa nr. 20912 din 11 noiembrie 1977 emisă de către Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniştri al R.S.R. şi din Protocolul încheiat la 18 octombrie 1984 rezultă că Comunitatea Elenă Brăila, autodizolvată în 1954, continuă să existe.
În raport de considerentele deciziei atacate sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aşa cum corect susţine recurenta.
Astfel, întrucât obiectul cauzei îl constituia constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, instanţa de apel era datoare să dezlege toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii referitoare la: cadrul procesual, caracteristicile posesiei şi durata acesteia.
Având în vedere că uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii, dar totodată o sancţiune împotriva proprietarului nediligent, acţiunea având ca obiect constatarea intervenirii acesteia nu poate fi îndreptată decât împotriva adevăratului proprietar.
Sub acest aspect era important a se stabili care dintre cei doi pârâţi chemaţi în judecată de reclamantă este adevăratul proprietar, căruia urmează a i se opune prescripţia achizitivă: Statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice sau Comunitatea Elenă Brăila.
Însăşi reclamanta este datoare să arate cine este adevăratul proprietar şi justifice de ce înţelege să cheme în judecată pe pârâta Comunitatea Elenă Brăila, dacă aceasta nu este continuatoarea personalităţii juridice a entităţii deposedate de imobilele în litigiu.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta susţine şi în recurs că a imobilele în litigiu i-au fost predate de proprietar, Statul Român.
Fără a se pronunţa asupra motivului de apel referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, curtea de apel analizează cauza doar în contradictoriu cu pârâta Comunitatea Elenă Brăila.
Nici în legătură cu această pârâtă nu lămureşte pe deplin situaţia, deoarece se invocase drept motiv de apel inexistenţa unei continuităţi a personalităţii juridice a pârâtei, constatată printr-o sentinţă anterioară nr. 3602 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei Brăila, despre care reclamanta susţinea că a intrat în puterea lucrului judecat.
În atare situaţie, instanţa de apel era datoare să verifice dacă acest aspect al judecăţii a fost deja soluţionat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce se bucură de puterea lucrului judecat conform art. 1200 pct. 4 C. civ.
Odată stabilit cadrul procesual şi implicit cine are calitatea de adevărat proprietar, căruia reclamanta urmează să-i opună uzucapiunea, se poate verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile posesiei de 30 de ani, respectiv data la care reclamanta a început să posede şi care au fost caracteristicile posesiei în intervalul de timp care s-a scurs de atunci, după regulile prescrise de art. 1846 şi următoarele C. civ.
Faţă de aceste considerente şi dat fiind că aspectele privitoare la situaţia de fapt nu pot face obiect de analiză în recurs, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în baza art. 304 pct. 7 şi art. 314 C. proc. civ., să admită recursul, să caseze decizia şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, care urmează a avea în vedere şi celelalte critici formulate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Parohia B.V. Brăila împotriva deciziei civile nr. 279/ A din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6542/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6565/2010. Civil → |
|---|
