ICCJ. Decizia nr. 654/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 654/2010
Dosar nr. 2701/86/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2009 pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. 2701/86/2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe pârâtul B.I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Belgia pentru o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Belgia la data de 6 februarie 2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 825/1995 şi publicat în M.Of. nr. 241/1995, care prevede în art. 1 că „Guvernul României readmite intrarea pe teritoriul său, la cererea Guvernului Belgiei, al Luxemburgului sau al Ţărilor de Jos şi fără formalităţi, a oricărei persoane care nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare sau de şedere, aplicabile pe teritoriul Belgiei, Luxemburgului sau Ţărilor de Jos … (… )".
Prin sentinţa civilă nr. 1091 din 12 mai 2009, Tribunalul Suceava a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta nu numai că nu dovedeşte, dar nici nu invocă în acţiune, incidenţa vreunuia dintre cele trei motive: ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, care să justifice o interdicţie de acces pe teritoriul unui stat membru pentru o anumită perioadă de timp, şi că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 2 şi art. 3 din Protocolul Adiţional nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Decizia nr. 105 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, reţinând, în esenţă, că spre deosebire de norma internă, art. 38 din Legea nr. 248/2005, ce prevede restrângerea dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în străinătate este condiţionată doar de simpla returnare, norma comunitară (art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE ) prevede doar trei situaţii în care este posibilă această măsură restrictivă şi anume : afectarea ordinii publice, sănătăţii şi siguranţei publice; că, în cazul neconcordanţei dintre normele interne şi cele comunitare, au prioritate tratatele constitutive ale Uniunii Europene; că măsura nu poate fi luată numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie, în acest sens pronunţându-se şi Curtea de Justiţie Europeană, în interpretarea art. 18 C.E. şi art. 27 din directivă; şi că, în speţă, nu s-a făcut nicio dovadă că pârâtul ar fi într-una din cele trei situaţii expuse mai sus, singurul argument invocat fiind declaraţia acestuia în faţa autorităţilor vamale, însă, prevederile inserate în Directiva nr. 2004/38/CE dispun că „nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală şi că, „condamnările penale anterioare, nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertăţii de circulaţie.
S-a concluzionat că, în speţă, nu s-a făcut dovada că pârâtul a fost condamnat printr-o hotărâre penală definitivă, astfel că măsura solicitată este disproporţionată în raport cu scopul urmărit şi încalcă dreptul la liberă circulaţie, în condiţiile în care pârâtul a fost returnat din Belgia pentru un motiv care nu este prevăzut de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că intimatul-pârât a fost returnat din Belgia la data de 6 februarie 2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 825/1995.
Faţă de prevederile art. 25 din Constituţie, libertatea de circulaţie nu este absolută. Ea trebuie să se desfăşoare după anumite reguli care sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, în cauză fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 38-39 din această lege, iar pârâtul se încadrează în situaţia menţionată la art. 38 lit. a).
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 901 din 5 decembrie 2006, a respins excepţia de neconstituţionalitate art. 38 lit. a) şi art. 39 (6) din Legea nr. 248/2005.
S-a mai susţinut, că măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe teritoriul Belgiei are un scop legitim, „respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acele state".
În plus, se justifică şi caracterul proporţional al măsurii, în raport de scopurile urmărite prin aplicarea ei, întrucât responsabilizarea pârâtului în a conştientiza respectarea unor condiţii legale pe teritoriul unor state străine se poate realiza şi prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul acelor state pe o durată de timp rezonabilă.
Prin fapta sa, pârâtul a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, care stabilesc obligaţia cetăţeanului român de a respecta legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra şi de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia şi prin documentele internaţionale încheiate de România.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Directivă.
Intimatul a fost returnat din Belgia pentru şedere ilegală. Acesta nu a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale şi nu s-a dovedit că ar fi săvârşit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie .
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului intimatului-pârât la liberă circulaţie doar pe motiv de şedere ilegală în Belgia nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 105 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1394/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1393/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
