ICCJ. Decizia nr. 1393/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1393/2010
Dosar nr. 2625/1/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 august 2004, reclamanţii D.L., G.C., G.G., G.L. şi G.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Vadu Paşii, judeţul Buzău anularea dispoziţiei nr. 921/2004 emisă de pârât prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului – moară ţărănească cu teren aferent de 300 mp, preluat abuziv din patrimoniul autorului comun, G.C.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat stabilirea valorii reale a imobilului, contestând valoarea propusă prin dispoziţie de 32 milioane lei.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu E.E., pretinzând aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii.
Locatarul imobilului, SC D.S. SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi accesoriu pârâtei Primăria Vadu Paşii, pentru ca, în situaţia admiterii acţiunii să fie obligaţi la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 1984 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Buzău a respins capătul de cerere privind anularea dispoziţiei nr. 921/2004 şi restituirea în natură a imobilului, a luat act de renunţarea reclamanţilor la capătul de cerere subsidiar ca şi de renunţarea intervenientei E.E. la cererea de intervenţie în interes propriu şi a respins cererea de intervenţie formulată de SC D.S. SRL.
Prima instanţă a reţinut în esenţă, că făcând aplicarea art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în mod corect pârâta a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât imobilul a suferit transformări radicale, cu modificări de structură, schimbări de compartimentare a construcţiei şi edificarea unor încăperi suplimentare, ceea ce face ca imobilul să nu poată fi supus restituirii în natură.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanţi, potrivit deciziei nr. 98 din 24 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Instanţa de apel a reţinut, asemenea primei instanţe că din ansamblul probatoriilor administrate în cauză a rezultat că imobilul solicitat nu mai există în materialitatea sa, devenind unul nou, situaţie relevată şi în Decizia civilă nr. 1417/2000 a Tribunalului Buzău, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 corect aplicate.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva susmenţionatei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 4836 din 13 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia fiind casată iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a reţinut că instanţele anterioare şi-au întemeiat hotărârile pronunţate pe dispoziţii legale abrogate la acea dată, sens în care, invocând prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin pct. 42 din titlul I al Legii nr. 247/2005, a constatat necesitatea verificării criteriilor obiective, cu caracter tehnic, impuse de norma legală evocată cu conţinutul normativ actual.
În acest sens s-a arătat că art. 19 alin. (1) din legea republicată prevede acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în situaţia construcţiilor „cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport de forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial (...)".
Iar art. 19 alin. (2) prevede pentru situaţia în care construcţiilor iniţiale „le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare", că foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora li se restituie în natură suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.
Legea nr. 247/2005 reglementând situaţii juridice în curs de formare – facta pendentio – este de imediată aplicare, impunându-se instanţelor de judecată, care însă, în prezenta cauză, au ignorat-o.
Ca urmare, în raport de dispoziţiile legale menţionate, invocate de reclamanţi în căile de atac, pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt şi a naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor s-a trimis pricina spre rejudecare instanţei de apel, cu îndrumarea de a suplimenta probaţiunea, inclusiv prin administrarea unei expertize de specialitate care să aibă în vedere criteriile exprese prevăzute de lege.
În rejudecare, prin Decizia nr. 29 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul admiterii contestaţiei.
A fost anulată dispoziţia nr. 923 din 15 iunie 2004 emisă de Primăria comunei Vadu Paşii.
S-a dispus restituirea în natură a imobilului moară ţărănească şi teren aferent în suprafaţă de 300 mp, situat în comuna Vadu Paşii, judeţul Buzău.
A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie în interes propriu şi accesorie formulată de F.V. în calitate de administrator al SC D.S. SRL – comuna Vadu Paşii.
Restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că din expertizele de specialitate administrate în cauză a rezultat că adăugirea celor două încăperi din blocuri B.C.A. prin folosirea pereţilor exteriori ai construcţiei iniţiale nu constituie o construcţie nouă care să reprezinte un impediment la restituirea terenului în natură, cu atât mai mult cu cât extinderile menţionate s-au făcut fără autorizaţie legală.
Cu referire la cererea de intervenţie în interes propriu şi accesorie formulată de SC D.S. SRL şi F.V., s-a reţinut că eventualele pretenţii izvorând din contractul de locaţiune urmează a fi solicitate şi valorificate în temeiul convenţiei încheiate cu Primăria Vadu Paşii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta Primăria Vadu Paşii şi intervenienţii D.S. SRL şi F.V., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., au arătat că instanţa de apel a depăşit atribuţiunile puterii judecătoreşti dispunând restituirea unui bun aflat în domeniul public al localităţii.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât judecarea pricinii s-a făcut cu nerespectarea procedurii de citare a tuturor părţilor litigante.
Hotărârea atacată nu a fost motivată în conformitate cu cerinţele art. 261 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra fondului pretenţiilor deduse în justiţie, dar şi pentru faptul că instanţa a omis a se pronunţa asupra excepţiilor invocate în cauză.
Instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi a nesocotit dispoziţiile instanţei de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situaţia de fapt şi de drept din cauză.
Un alt motiv de casare îl constituie şi cel privind nepronunţarea instanţei asupra cererii de despăgubiri, dar şi acela privind prorogarea legală a termenului locaţiunii.
Cât priveşte fondul pricinii, au învederat că datele dosarului relevă împrejurarea că imobilul construcţie nu mai are forma iniţială celei la momentul preluării de către stat, compartimentările construcţiei fiind structural modificate, au fost adăugate elemente noi, ceea ce conturează în speţă ipoteza textului art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care exclude bunul de la restituirea în natură.
Recursurile sunt fondate pentru cosiderentele ce succed:
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situaţia imobilelor – construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau pe verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent (...).
Alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că „în situaţia imobilelor – construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit prevederilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe verticală şi/sau orizontală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului".
Ca urmare, ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcţii cărora, prin transformările survenite, în raport de forma iniţială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării (etajări sau/şi adăugiri de corpuri pe orizontală).
Nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin.1 acea construcţie căreia i-au fost modificate compartimentarea iniţială ori i s-au adus îmbunătăţiri funcţionale, ori construcţia căreia i-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a construcţiei preluate (de exemplu, construcţiei preluate i-au fost adăugate ulterior preluării corpuri noi, ce deservesc suprafeţe cu destinaţia de locuinţe ocupate în baza unor contracte de închiriere).
Or, în speţă, expertiza tehnică administrată după casare cu trimitere, prin raportare la elementele construcţiei iniţiale cu o arie desfăşurată de 56,21 mp, a concluzionat că adăugirile la construcţia iniţială, în suprafaţă de 70,02 mp (compuse din arie utilă anexe imobil şi 44,44% din suprafaţa construcţiei iniţiale reprezintă 124,57%, concluzionând în sensul că în raport de forma clădirii, la data preluării, construcţiile executate de pârâta Primăria comunei Vadu Paşii depăşesc 100 % din suprafaţa preluată.
Concluzia expertizei astfel cum a fost expusă şi cum rezultă din conţinutul său (fila 216 dosar apel) este contradictorie şi nu permite determinarea cu certitudine a încadrării bunului pretins în una din cele două ipoteze ale textului legal menţionat cu consecinţa imposibilităţii stabilirii normei legale aplicabile raportului juridic litigios.
Astfel, deşi reţine că aria desfăşurată a construcţiilor noi adăugate celei iniţiale reprezintă 44,44% din suprafaţa acesteia, expertul concluzionează că aceasta, în raport de suprafaţa iniţială a imobilului de 56,21mp, reprezintă 124,57% din suprafaţa preluată. S-ar putea presupune, fără ca nici instanţa şi nici expertul să fi menţionat în mod expres, că la determinarea/stabilirea procentului evocat au fost avute în vedere şi anexele imobilului, neindicate şi neindividualizate (pentru a se verifica încadrarea lor în norma art. 19 alin. (1) şi a putea permite reţinerea procentului evocat).
Cu atât mai mult cu cât în constatările lucrării de la fila 178 dosar apel se face referire la „reparaţii şi extinderi" la imobilul iniţial, fără indicarea în concret a acestora şi verificarea îndeplinirii criteriului obiectiv prevăzut de textul legal menţionat.
Ca urmare, în raport de considerentele ce preced, în considerarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. justificat de nerespectarea îndrumărilor instanţei de casare, obligatorii pentru judecătorii fondului, recursurile deduse judecăţii vor fi admise cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
În rejudecare, se va dispune suplimentarea expertizei tehnice administrate în cauză sau refacerea acesteia, în sensul indicării şi individualizării construcţiilor noi adăugate construcţiei iniţiale prin respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale pretinse de textul art. 19 alin. (1) C. proc. civ. şi stabilirii astfel a normei legale incidente raportului juridic litigios [art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 10/2001], precum şi a oricăror alte probe necesare justei soluţionări a cauzei.
Cu prilejul rejudecării pricinii vor fi avute în vedere şi celelalte critici invocate în recurs, care vor fi analizate ca apărări ale acestor părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâta Primăria Vadu Paşii şi de intervenienţii F.V. şi SC D.S. SRL împotriva deciziei nr. 29 din 06 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 654/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 650/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
