ICCJ. Decizia nr. 639/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 639/2010
Dosar nr. 10036/118/2007
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, sub nr. 10036/118/2007, reclamantele L.M.E. şi O.M., prin procurist L.E.Ş., au chemat în judecată mai mulţi pârâţi, persoane fizice cu diferite funcţii în administraţia locală şi pe SC E.U. SRL, pentru a fi obligaţi să emită dispoziţia de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 1550 mp şi construcţiile aferente, iar, în subsidiar, să se constate nulitatea contractului înregistrat sub nr. 3452 încheiat între SC E.U. SRL şi SC O.P. SRL, precum şi a celorlalte contracte de închiriere cu terţe persoane, prin care li se încalcă dreptul de proprietate.
În motivarea cererii, reclamantele au expus situaţia de fapt care susţine pretenţiile lor în calitate de persoane îndreptăţite şi au invocat refuzul nejustificat de a se emite Decizia de restituire.
La termenul din 25 ianuarie 2008, reclamantele şi-au precizat acţiunea în sensul că solicită restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 1.550 mp şi construcţiile aferente, iar, în subsidiar, în cazul în care nu se admite primul capăt de cerere, obligarea Primarului municipiului Constanţa la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 1.550 mp şi construcţiile aferente, cu cheltuieli de judecată, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar, Consiliul local Constanţa şi SC E.U. SRL.
În motivarea acţiunii precizate, reclamantele au arătat că, prin dispoziţia nr. 2057 din 10 iunie 2005, Primarul municipiului Constanţa a respins notificarea pe care au formulat-o pentru restituirea imobilului în cauză.
Această decizie a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 2016 din 13 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Cu toate acestea, Primarul municipiului Constanţa nu a emis o nouă dispoziţie în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitându-le din nou depunerea înscrisurilor doveditoare, care fuseseră depuse şi care fac dovada îndreptăţirii reclamantelor la restituirea imobilului în litigiu.
Reclamantele au mai arătat, că au formulat notificare şi către SC E.U. SRL, însă această societate le-a comunicat că a amânat emiterea dispoziţiei până la soluţionarea prin hotărâre irevocabilă a cauzei, iar ulterior soluţia a fost una negativă, cu motivarea că imobilul nu se afla în proprietatea sa, ci numai în administrarea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 525 din 30 aprilie 2008, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantele L.M.E. şi O.M., reţinând că nesoluţionarea notificării nu poate fi considerată ca un refuz nejustificat al entităţii deţinătoare, ci este determinată de motive obiective, care au legătură cu persoanele care au formulat notificarea şi anume incertitudinea referitoare la persoanele îndreptăţite a solicita restituirea imobilului, existând un litigiu în curs cu privire la persoanele care au calitatea de succesori ai persoanei care se pretinde că a fost proprietarul imobilului care face obiectul notificării, şi că, din această perspectivă, trebuie avută în vedere împrejurarea că, asemănător unei acţiuni în revendicare, şi în cazul acestui tip de acţiune, prin care se solicită restituirea directă a imobilului, această restituire nu se poate dispune numai în patrimoniul unora din persoanele care se consideră îndreptăţite, ci în patrimoniul tuturor.
Prin Decizia civilă nr. 9/C din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante; a schimbat în tot sentinţa apelată; a obligat pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, să restituire reclamantelor terenul în suprafaţă de 1550 mp, situat în Constanţa, şi a obligat pârâta SC E.U. SRL să restituie reclamantelor construcţiile edificate pe suprafaţa de teren situată în Constanţa, reţinând, în esenţă, că reclamantele, prin notificarea nr. 382 din 10 iulie 2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, compus din teren în suprafaţă de 1550 mp şi construcţii; că Primarul municipiului Constanţa a emis Dispoziţia nr. 2057 din 10 iunie 2005, prin care a respins cererea de restituire în natură a acestui imobil, dispoziţie ce a fost contestată în două dosare distincte înregistrate la Tribunalul Constanţa şi care au fost conexate prin încheierea din 15 septembrie 2005; că, prin sentinţa civilă nr. 2016/2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a admis contestaţia şi s-a anulat dispoziţia contestată, şi, cu toate acestea, Primarul municipiului Constanţa nu a emis dispoziţie motivată cu privire la notificarea formulată, după ce, în prealabil, reclamantele au depus noi înscrisuri, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001; că absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare a imobilului, SC E.U. SRL, care are în administrare această construcţie, are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către instanţă; că imobilul a fost preluat de stat abuziv, prin naţionalizare, conform Decretului nr. 92/1950, de la autoarea reclamantelor, iar reclamantele au calitate de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului în litigiu, conform dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001; că SC E.U. SRL, în calitate de administrator al construcţiilor în litigiu, are calitatea de unitate deţinătoare, şi cum acestea nu sunt înstrăinate, ci ocupate cu contract de închiriere, vor fi restituite reclamantelor; că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, care constituie o excepţie de la regula unanimităţii, care prevăd în mod expres că de cotele celorlalţi moştenitori legali sau testamentari, care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite, şi că, în ceea ce o priveşte pe M.S.M., „care a fost reţinută de instanţa de fond ca un alt motiv pentru care nu s-a admis acţiunea, întrucât aceasta nu figurează ca reclamantă", drepturile conferite de Legea nr. 10/2001 sunt guvernate de principiul disponibilităţii, în sensul că legea nu conferă aceste drepturi decât în măsura în care persoanele înţeleg să le solicite, iar, în speţă, dispoziţia a fost contestată numai de către cele două reclamante, L.M.E. şi O.M.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, pârâţii Municipiul Constanţa, Consiliul local Constanţa, Primarul municipiului Constanţa şi SC E.U. SRL.
Prin recursul lor, pârâţii Municipiul Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Primarul municipiului Constanţa arată că instanţa de apel, eronat, a admis apelul reclamantelor şi a dispus restituirea întregului teren situat în Municipiul Constanţa, şi a construcţiilor situate pe acesta, cât timp parte din construcţiile existente pe teren sunt construcţii noi, edificate de stat ulterior momentului preluării; că, nici la fond şi nici în apel, nu a fost efectuată o expertiză tehnică având ca obiectiv identificarea construcţiilor şi a terenului, aşa cum sunt acestea menţionate în actul de proprietate al reclamantelor; că pe terenul în litigiu se află două clădiri vechi ce au aparţinut autorului reclamanţilor, dar există şi construcţii noi, care au fost edificate ulterior momentului preluării, situaţie ce rezultă şi din planul anexă, adresa nr. 744 din 5 iulie 1996 întocmită de către SC P. SA, precum şi din foaia de date pentru cartea funciară cu privire la imobilul din str. , şi că, pentru terenul care este afectat de construcţii noi, nu se poate dispune restituirea în natură, ci acordarea de măsuri reparatorii în compensare sau despăgubiri băneşti.
Prin recursul său, pârâta SC E.U. SRL arată că soluţia instanţei de apel este eronată, deoarece în cauză nu s-a efectuat o expertiză tehnică având ca obiect identificarea celor două tipuri de construcţii, vechi şi noi; că pe terenul în suprafaţă de 1550 mp există două categorii de construcţii, respectiv, două clădiri vechi ce au aparţinut autorului reclamanţilor şi construcţii noi ce au destinaţia de garaje auto şi atelier mecanic-service, care au fost edificate ulterior preluării şi asupra cărora reclamanţii nu pot dovedi un drept de proprietate; că terenul aferent şi construcţiile noi nu pot fi restituite, soluţia fiind aceea de a se acorda măsuri reparatorii prin compensare sau în despăgubiri băneşti, situaţie ce rezultă şi din planul anexă, adresa nr. 744 din 5 iulie 1996 întocmită de SC P. SA, pe care sunt figurate atât construcţiile vechi, cât şi construcţiile noi.
Se mai arată, că apelul a fost declarat şi semnat de un avocat stagiar, care nu avea competenţa profesională necesară de a semna şi ştampila apelul, sancţiunea nesemnării apelului fiind nulitatea sa; că, deşi a invocat acest aspect în apel, avocatul care a intrat în substituire, pentru apelanţii-reclamanţi, a precizat faptul că între timp, după declararea apelului, avocatul stagiar a devenit definitiv, iar mandatarul apelanţilor prezent în instanţă şi-a însuşit formal apelul declarat dar nu l-a semnat.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente :
Prin recursul său, pârâta SC E.U. SRL, invocă nulitatea apelului reclamanţilor pentru faptul că acesta a fost semnat de un avocat stagiar.
Arătând că apelul este sancţionat cu nulitatea pentru faptul că cererea de apel formulată de reclamante ar fi fost semnată de un avocat stagiar, recurenta-pârâtă invocă, implicit, faptul că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „cerinţele de la pct. 2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", şi că, cerinţa prevăzută la pct. 5, respectiv lipsa semnăturii, „poate fi îndeplinită în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.".
Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii.
Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Coroborând aceste dispoziţii legale, se constată că apelul este sancţionat cu nulitatea pentru „lipsa semnăturii".
Însă, în speţă, apelul a fost semnat de către avocatul stagiar B.B. din cadrul Baroului Tulcea, cu împuternicire avocaţială, fila 24 dosar apel, care a reprezentat părţile şi în prima instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor în timp, inclusiv declararea căii de atac a apelului.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie, ceea ce nu înseamnă că acesta nu poate exercita calea de atac şi semna cererea de apel formulată împotriva hotărârii primei instanţe, în condiţiile art. 287 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, motivul de recurs formulat de pârâta SC E.U. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat şi va fi respins în consecinţă.
Criticile formulate de recurenţii-pârâţi ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt identice şi li se va răspunde prin următoarele considerente comune.
Arătând că pe terenul restituit în natură intimatelor-reclamante, pe lângă construcţiile vechi, au fost edificate, ulterior preluării de către stat, construcţii noi, situaţie în care eronat instanţa de apel a dispus restituirea în natură a acestora, cât şi a terenului aferent, şi că pentru aceste imobile recurentele reclamante erau îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent, recurenţii-pârâţi invocă nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestui text de lege, „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv sau edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Împrejurarea că pe terenul restituit intimatelor s-ar fi edificat construcţii noi nu este suficientă pentru refuzul restituirii în natură a terenului aferent, cerinţa legală fiind aceea ca edificarea acestor construcţii să se fi făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi să fi fost autorizată, ceea ce nu s-a dovedit în speţă.
De altfel, prin apărările făcute în faza de judecată a apelului, recurenţii-pârâţi nu au susţinut că pe terenul în litigiu s-ar fi edificat construcţii noi şi că acestea, cât şi terenul aferent, nu ar trebui restituite în natură intimatelor-reclamante.
Prin urmare, motivul de recurs privind nelegalitatea deciziei întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat şi va fi respins în consecinţă.
Celelalte critici formulate de recurenţii-pârâţi potrivit cărora instanţa de apel nu a analizat probele administrate în cauză, respectiv planul anexă, adresa nr. 744 din 5 iulie 1996 întocmită de SC P. SA, precum şi foaia de date pentru cartea funciară a imobilului pe care sunt figurate atât construcţiile noi, cât şi construcţiile vechi, privesc neanalizarea unei probe de către instanţa de apel şi nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii SC E.U. SRL, Municipiul Constanţa, prin primar, Consiliul local al municipiului Constanţa şi Primarul municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 9/C din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1390/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1389/2010. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
