ICCJ. Decizia nr. 6567/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6567/2010
Dosarul nr. 12762/71/2007
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2010
Asupra cauzei de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 12762/3/2007, la data de 11 aprilie 2007, reclamantul V.D.G., a solicitat in contradictoriu cu paraţii Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi Consiliul general al Municipiului Bucureşti , ca prin hotărâre judecătorească, sa se dispună obligarea acestora sa ii lase in deplina proprietate si liniştita posesie imobilul situat in Bucureşti, str. Paul Creceanu, sectorul 2, compus din clădire (doua corpuri) si teren in suprafaţa de 710 m.p., iar in subsidiar, potrivit Legii nr. 10/2001, in cazul in care acest imobil nu poate fi restituit in natura, sa se dispună obligarea paraţilor la masuri reparatorii prin echivalent - compensarea cu un alt imobil echivalent valoric la nivelul pieţei imobiliare, ori obligarea paraţilor la acordarea unor despăgubiri băneşti la valoarea de piaţa, stabilite prin expertiza tehnica de specialitate şi să fie obligaţi la cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/1941 de către Tribunalul Ilfov, secţia notariat, şi transcris sub nr. x/1941, autorii săi, M.S. si E.S., au dobândit imobilul teren viran din Bucureşti, str. Paul Greceanu (fosta Laptelui).
Pe acest teren, autorii reclamantului au edificat o construcţie (doua corpuri) compusa din subsol, parter si etaj, in baza autorizaţiei de construcţie din 29 iulie 1943.
E.S., decedat la 04 mai 1965 a fost moştenit de către fiicele sale, V.I.A. si N.S.M., conform certificatului de moştenitor din 21 mai 1973 emis de către Notariatul de stat Judeţean Alba. S.M., decedata la 24 ianuarie 1969 a fost moştenită de către V.I.A. si N.S.M., conform certificatului de moştenitor din 02 iulie 1996, emis de către B.N.P. - M.E.
N.S.M. a decedat la 06 februarie 1982, fiind moştenită de către sora sa, V.I.A., conform aceluiaşi certificat de moştenitor din 02 iulie 1996 şi, la rândul său, V.I.A. a decedat in 22 martie 1998, aşa cum rezulta din certificatul de moştenitor din 08 iunie 1998, unic moştenitor fiind V.D.G.
Imobilul din str. Paul Creceanu, sector 2, Bucureşti a fost trecut in proprietatea statului, fără titlul.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 reclamantul a adresat pârâtei notificarea nr. 281 din 26 mai 2001, care nu a fost soluţionată până în prezent, fapt ce echivalează cu un refuz de restituire, motiv care-l îndreptăţeşte sa se adreseze justiţiei.
În acelaşi sens a argumentat si malta Curte de Casaţie si Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006.
Reclamantul a mai arătat ca prin Hotărârea nr. 2028 din 05 decembrie 1998 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, i s-au acordat despăgubiri, in baza Legii nr. 112/1995, pentru imobilul revendicat, cuantumul acestora fiind de 249.749.040 ROL, limitat de lege la data respectiva, despăgubirea fiind modică.
Mai precizează că, imobilul construcţie a fost înstrăinat parţial către chiriaşi, conform Legii nr. 112/1995.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În şedinţa publica din data de 11 mai 2007, reclamantul si-a precizat cererea, in sensul ca urmează a sta in judecata, in calitate de parat numai Municipiul Bucureşti prin Primar General, iar prin încheierea de şedinţa de la acea data, tribunalul a pus in vedere reclamantul sa-si precizeze capătul 1 al cererii de chemare in judecata.
La data de 22 iunie 2007, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a arătat ca înţelege sa-si întemeieze aceasta cerere pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, precizând că in baza acestei legi a revendicat imobilul in litigiu de la posesorul neproprietar, paratul din cauză.
La data de 25 ianuarie 2008, reclamantul a depus la dosar cererea precizatoare, arătând ca, dat fiind faptul ca imobilul a fost înstrăinat chiriaşilor in temeiul si cu încălcarea Legii nr. 112/1995, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri băneşti stabilită la valoarea de piaţa actuala. De asemenea, a precizat că valoarea solicitată urmează a fi stabilita prin expertiza tehnica de specialitate.
Prin încheierea de şedinţa din data de 07 martie 2008, tribunalul a dispus, in temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, pentru lipsa pârtilor, având in vedere ca nu s-a solicitat judecarea in lipsa.
Cererea a fost repusa pe rol la data de 18 aprilie 2008, la cererea reclamantului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civila, prin sentinţa civila nr. 1815 din 05 decembrie 2008 a respins ca neîntemeiata acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamantul a solicitat obligarea paraţilor Municipiul Bucureşti prin Primarul General si C.G.M.B., in principal sa-i lase in deplina proprietate si liniştita posesie imobilul situat in Bucureşti, str. Paul Greceanu, sector 2 compus din teren in suprafaţa de 710 mp si doua corpuri de clădire, iar in subsidiar, acordarea de masuri reparatorii, fie prin compensare cu un alt imobil echivalent ca valoare cu cel revendicat, fie acordarea de despăgubiri băneşti la valoarea de circulaţie a imobilului.
Ca urmare a precizării ulterioare a acţiunii, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti la valoarea de circulaţie a imobilului (fila 60 dosar).
Referitor la imobilul în litigiu, tribunalul a reţinut în prealabil că, prin hotărârea nr. 2028 din 5 decembrie 1998 pronunţată de C.C.M.B, în temeiul Legii nr. 112/1995, reclamantului i s-au acordat despăgubiri băneşti în valoare de 249.749.040 lei, având în vedere că imobilul a fost înstrăinat chiriaşilor.
Prin aceasta hotărâre a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in litigiu, astfel încât, nu s-au mai analizat aspecte legate de calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului.
Prin notificarea nr. 291 din 26 mai 2001, reclamantul a solicitat restituirea in natura a imobilului în litigiu, pentru care i-au fost deja acordate despăgubiri in baza Legii nr. 112/1995.
Deoarece persoana deţinătoare nu a răspuns la notificarea formulată, instanţa a reţinut că reclamantul este îndreptăţit să i se analizeze cererea de restituire de către instanţă, care poate soluţiona fondul pricinii aşa cum s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 20 martie 2006 pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicata: „in cazul in care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţa, trecute in proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţa corespunzătoare a întregului imobil, teren si construcţii, stabilita potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Daca persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasata, actualizata cu indicele inflaţiei, si valoarea corespunzătoare a imobilului."
A mai reţinut tribunalul ca reclamantul nu a prezentat documentele necesare efectuării expertizei, situaţie în care instanţa a apreciat că este în imposibilitate obiectivă de a soluţiona cererea pe fond, cu motivarea că reclamantul nu a manifestat suficientă diligentă în administrarea probatoriului şi că a cerut judecarea cauzei în lipsă.
Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicata: „in cazul in care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţa, trecute in proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţa corespunzătoare a întregului imobil, teren si construcţii, stabilita potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Daca persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasata, actualizata cu indicele inflaţiei, si valoarea corespunzătoare a imobilului. ”
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul avea nu numai dreptul, ci si obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului si de a administra probele necesare dezlegării pricinii, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.
Deoarece instanţa de fond nu a avut posibilitatea să cunoască modul in care au fost soluţionate cererile de chemare in judecata prin care reclamantul a solicitat obligarea actualilor proprietari la restituirea in natura a apartamentelor vândute, foşti chiriaşi in baza Legii nr. 112/1995, si in raport de care sa se dispună obligarea unităţii deţinătoare la restituirea prin echivalent, văzând si dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 10/2001 republicata, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiata.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel reclamantul V.D.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prin probele administrate instanţa putea stabili cu uşurinţă situaţia juridica a imobilului si valoarea acestuia. Precizează că, prima instanţa a reţinut ca imobilul înstrăinat nu poate fi restituit in natura, situaţie în care se acordă despăgubiri, evidenţiindu-se motivarea contradictorie a hotărârii.
Apelantul învederează că, nu poate fi interpretată cererea prin care se solicită judecarea in lipsa pârtii ca un dezinteres al părţii pentru soluţionarea cauzei, aceasta fiind făcuta exclusiv pentru a se împiedica suspendarea în condiţiile art. 242 alin. (2) din C. proc. civ.
Apelul a fost admis prin decizia civilă nr. 32/ A din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
A fost schimbată în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul că:
A fost obligat pârâtul să înainteze în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, propunerea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Paul Creceanu, sector 2, compus din clădire şi teren de 704,51 mp.
Pentru a decide astfel, instanţa corect a constatat aspectele legate de sesizarea ei, de situaţia juridică a imobilului, a aplicat corespunzător dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului şi la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Referitor la dreptul de proprietate, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 2028 din 05 decembrie 1998 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti s-au acordat reclamantului despăgubiri băneşti, deci a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului, astfel că nu mai putea fi pusă în discuţie calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la restituire sub aspectul calităţii de proprietar al imobilului, hotărârea dată în baza Legii nr. 112/1995 nefiind desfiinţată, astfel că ea produce efecte juridice în continuare.
Întrucât persoana deţinătoare a imobilului nu a răspuns la notificarea adresată de reclamant, tribunalul în mod corect a apreciat că reclamantul este îndreptăţit să i se analizeze cererea de restituire conform notificării chiar de către instanţă, invocând Decizia nr. 9 din 20 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.
Instanţa de apel a avut în vedere că reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe litigii, care au ca obiect revendicare în contradictoriu cu cumpărătorii imobilului, foşti chiriaşi, în baza Legii nr. 112/1995 şi că reclamantul a recunoscut prin cererea de sesizare a instanţei că o parte a imobilului a fost vândută foştilor chiriaşi.
Referitor la prima critică, prin care s-a arătat că pe baza probelor administrate putea fi stabilită situaţia juridică a imobilului şi valoarea acestuia, instanţa de control judiciar a reţinut-o ca fondată, având în vedere că la dosar se aflau suficiente înscrisuri care să permită identificarea imobilului în vederea evaluării.
În acest sens, se precizează că expertul desemnat în cauză a fost investit cu efectuarea unei expertize ce a avut ca obiectiv evaluarea ipotetica a imobilului a cărui restituire s-a solicitat, acesta răspunzând obiectiv prin lucrarea întocmită că, nu a avut acces in interiorul imobilului datorită lipsei părţilor care nu au depus diligentă pentru rezolvarea respectivei situaţii.
Instanţa de apel corect a constatat ca posibilitatea expertului de a intra sau nu in imobil, fata de obiectivul expertizei astfel cum a fost stabilit, respectiv evaluare ipotetica, nu prezintă relevanta, cunoscut fiind ca evaluarea unui imobil se face de fapt in temeiul unor criterii prevăzute de lege sau in baza unor înscrisuri, iar starea efectiva a imobilului reprezintă numai un criteriu subsidiar de evaluare. în speţa, în raport de obiectivul stabilit „evaluare ipotetica", s-a apreciat că acest criteriu subsidiar nu era relevant.
Pe de alta parte, instanţa de apel a reţinut că, fata de prevederile exprese ale Titlului vil din Legea nr. 247/2005, evaluarea efectiva a imobilului, in vederea acordării de masuri reparatorii prin echivalent se face de către Comisia Centrala pentru Acordarea Despăgubirilor, care urmând procedura prevăzuta de acest act normativ, hotărăşte asupra formei de masuri reparatorii si asupra cuantumului acestora.
Astfel, o expertiza de evaluare a imobilului, care urmează să fie restituit prin echivalent, nu prezintă relevanta, atâta timp cât instanţa judecătoreasca nu este competenta sa soluţioneze o cerere de acordare efectiva a despăgubirilor, fata de temeiul juridic invocat de reclamant in susţinerea cererii de chemare in judecata, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001, care se completează in mod obligatoriu cu Legea nr. 247/2005.
Faţă de aceste aspecte invocate mai sus, s-a reţinut un al doilea motiv pentru care concluziile raportului de expertiza nu puteau fi considerate un temei de respingere a cererii formulate de reclamant.
Se mai susţine de către apelant ca nu poate fi interpretata cererea de judecare a cauzei in lipsa pârtii ca si un dezinteres pentru soluţionarea cauzei, aceasta fiind făcuta exclusiv pentru a se împiedica o noua suspendare pe temeiul art. 242 C. proc. civ.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, curtea a reţinut ca fondată şi această critică, deoarece nu putea fi interpretată cererea de judecare a cauzei în lipsa părţii ca şi un dezinteres pentru soluţionarea cauzei, cererea fiind făcută exclusiv pentru a se împiedica o nouă suspendare pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a constatat că prin Hotărârea nr. 2028 din 05 decembrie 1998 pronunţata de către C.G.M.B. in temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, vizând acelaşi imobil, i s-au acordat reclamantului despăgubiri băneşti in valoare de 249.749.040 lei (fila 21 dosar fond).
Conform dovezii depuse la dosarul de apel, pe numele reclamantului a fost consemnata suma de 268 673 480 lei vechi.
Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicata: „în cazul in care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţa, trecute in proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţa corespunzătoare a întregului imobil, teren si construcţii, stabilita potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Daca persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasata, actualizata cu indicele inflaţiei, si valoarea corespunzătoare a imobilului. ”
În consecinţa, Curtea de Apel a constatat ca reclamantul se încadrează in prevederile acestui articol de lege, având dreptul la diferenţa dintre valoarea încasata, actualizata cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului, valoarea urmând să fie calculata in cadrul procedurii ce va fi efectuata in fata autorităţilor instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, care a formulat următoarele critici:
Recurentul, invocând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Susţine că instanţa de apel în mod greşit a admis apelul, având în vedere următoarele considerente:
Recurentul învederează că reclamantul avea obligaţia să depună la dosarul cauzei mai multe înscrisuri prin care să dovedească dreptul de proprietate, referindu-se la termenul în care trebuiau prezentate aceste înscrisuri instanţei şi invocă dispoziţiile art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Mai susţine că reclamantul avea obligaţia să depună înscrisuri prin care să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării imobilului în proprietatea statului, respectiv declaraţii autentice date pe propria răspundere şi prin care să arate că nu a beneficiat de despăgubiri, ori că înţelege să le restituie în cazul în care a primit astfel de despăgubiri.
Analizând critica formulată, faţă de împrejurarea că se invocă nesocotirea unor norme de drept material în soluţionarea pricinii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia, în sensul următoarelor considerente .
Recurentul-pârât susţine ca, în cauză s-au aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 referitor la obligaţia reclamantului de a depune acte doveditoare privind dreptul de proprietate asupra imobilului şi cu privire la încasarea despăgubirilor acordate la momentul preluării imobilului de către stat.
De fapt, critica este haotică şi imprecisă şi nici nu are legătură cu aspectele reţinute prin hotărârea recurată.
Trebuie avut în vedere că instanţa de apel în mod corect a soluţionat cauza, reţinând că reclamantul a formulat notificare prin care a solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. Paul Greceanu, sector 2 şi în subsidiar să i se acorde măsuri reparatorii, respectiv acordarea de despăgubiri băneşti la valoarea de circulaţie a imobilului. Se va avea în vedere că prin Hotărârea nr. 2028 din 5 decembrie 1998 pronunţată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 acestuia i s-au acordat despăgubiri băneşti în valoare de 249.749.040 lei.
Aşa cum corect a reţinut instanţa, prin acesta hotărâre s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu, încât nu mai poate fi pusă în discuţie calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la restituire sub aspectul calităţii de proprietar, nefiind necesară administrarea altor probe, aşa cum susţine recurentul.
De fapt, instanţa de apel a constatat că la dosarul cauzei se aflau suficiente înscrisuri care să permită identificarea imobilului în vederea evaluării, cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului şi cu privire la dreptul de proprietate, care să nu facă necesară administrarea altor probe.
De fapt, prin hotărârea recurată pârâtul a fost obligat să înainteze, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, propunerea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului pentru imobilul în litigiu, situaţie în care această comisie are obligaţia să se pronunţe cu privire la cuantumul măsurilor reparatorii, critica recurentului fiind neîntemeiată în ceea ce priveşte obligaţia reclamantului de a depune dovezi din care să rezulte că nu a încasat despăgubiri la momentul preluării imobilului.
Recurentul nu a combătut argumentele instanţei care au condus la soluţia pronunţată, limitându-se la a susţine greşita admitere a apelului, de o manieră în care nu este susceptibilă de a face obiectul unei critici de nelegalitate, supusă cenzurii instanţei de recurs. Contrar susţinerilor haotice din recurs, decizia pronunţată în apel se bazează pe o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, făcând trimitere şi la Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, criticile recurentului fiind găsite neîntemeiate, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de paratul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 32/ A din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala.
Irevocabila.
Pronunţata in şedinţa publica, astăzi 6 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6574/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6566/2010. Civil → |
|---|
