ICCJ. Decizia nr. 6721/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6721/2010
Dosar nr. 2420/1/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1502 din 5 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 637/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Caşva, împotriva deciziilor nr. 120 din 31 octombrie 2008 şi nr. 289 din 12 octombrie 2007 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, referitor la primul motiv de recurs invocat de către pârâtă următoarele:
Deşi nu a arătat expres, din dezvoltarea criticilor formulate, astfel cum au fost expuse mai sus, rezultă că recurenta critică lipsa de rol activ a instanţei de apel, care nu a administrat probele propuse de reclamantă, respectiv încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc”.
Faţă de natura pricinii - acţiune în revendicare imobiliară - promovată de reclamantă, pentru dovedirea proprietăţii asupra imobilului în litigiu, aceasta a depus la dosar înscrisurile pe care le-a considerat utile în dovedirea dreptului său.
Nu se poate dispune casarea unei hotărâri pentru că instanţa nu a ordonat anumite dovezi, întrucât rolul activ al instanţei reglementat de art. 129 C. proc. civ. nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia şi trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii care guvernează procesul civil, cel al disponibilităţii şi contradictorialităţii.
În cauză, ambele părţi au avut posibilitatea de a propune şi administra probatorii, ceea ce s-a şi întâmplat, iar faptul că instanţa s-a pronunţat în raport de înscrisurile depuse la dosar de părţi, nu constituie o încălcare a principiilor enunţate, întrucât instanţa de apel avea facultatea să primească probele administrate deja de prima instanţă sau să le repete şi să le completeze, dacă considera necesar, iar dacă îşi formează convingerea în baza înscrisurilor deja existente în dosar, aceasta nu constituie o încălcare a vreunei dispoziţii legale.
În ce priveşte dovedirea dreptului de proprietate de către reclamantă, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, astfel cum urmăreşte în realitate recurenta, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.
De aceea, criticile formulate pe aspectul situaţiei de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
În acelaşi timp, s-au respins, ca nefondate, şi celelalte motive de recurs formulate de recurentă, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Împotriva deciziei respective, la data de 18 martie 2010 a formulat contestaţie în anulare pârâta Parohia Ortodoxă Caşva, solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate, rejudecarea recursului promovat de Parohia Ortodoxă Caşva, pentru a se dispune, în principal: casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond, la Tribunalul Suceava, iar, în subsidiar, modificarea în tot a Deciziei nr. 120 din 31 octombrie 2008 dată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 1236.2/39/2005, în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamantei, cu consecinţa respingerii ca nefondate a cererii introductive, a acţiunii formulate şi precizate de reclamantă, în ipoteza în care excepţia invocată nu ar fi primită, şi suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se solicită, până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
Motivându-şi în fapt şi în drept contestaţia în anulare, pârâta Parohia Ortodoxă Caşva a invocat dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ., susţinându-se că este vorba, în concret, de necercetarea primului motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., care impune casarea hotărârii dacă modificarea acesteia nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Aparent, acest motiv de recurs a fost analizat de către instanţă, numai că o sumară analiză a considerentelor hotărârii împotriva căreia se exercită prezenta cale extraordinară de atac impune concluzia că, practic, motivul de recurs, aşa cum a fost el dezvoltat de recurentă, nu a fost cercetat.
Astfel, s-a susţinut că temeiul juridic pentru care s-a solicitat casarea hotărârii presupunea ca instanţa învestită prin decizia de casare să procedeze fie la administrarea probelor propuse de reclamantă în dovedirea pretinsului drept de proprietate şi în aplicarea principiului prevăzut de art. 1169 Cod civ., fie să-i respingă acţiunea, în condiţiile în care nu se conformează obligaţiei de probaţiune ce-i incumbă procedural.
Practic, în speţa dedusă judecăţii, a fost admisă o acţiune în revendicare - cu consecinţe grav prejudiciante pentru pârâta-recurentă, fără administrarea vreunei probe şi fără ca instanţa să aibă minima preocupare de a verifica extrasul de carte funciară care certifică o situaţie diametral opusă faţă de cea reţinută atunci când a preluat - prin decizia recurată - considerentele unei alte instanţe.
S-a concluzionat că, pe fondul cauzei, reclamanta nu şi-a dovedit acţiunea în revendicare imobiliară, nefăcând dovada dreptului de proprietate, respectiv al unui titlu valabil, pârâta fiind cea care a intabulat dreptul de proprietate în CF Caşva.
În atari condiţii, apărea ca pe deplin justificată casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru ca instanţa de recurs să dispună instanţei de fond clarificarea, prin probe, a menţiunilor contradictorii ale cărţilor funciare nr. 30 şi 301 Caşva, făcând, în acest mod, aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de toate argumentele arătate, a învederat faptul că acest motiv de recurs nu a fost practic cercetat, în condiţiile în care, în considerentele hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se invocă o pretinsă critică a lipsei rolului activ - critică neformulată vreodată de recurentă - şi faptul că recursul vizează doar motive de nelegalitate nu şi de netemeinicie.
Altfel spus, critica recurentei potrivit căreia s-a aplicat eronat legea, în lipsa oricăror probe administrate de către instanţele de fond, a fost interpretată în mod evident greşit ca fiind o critică a lipsei rolului activ vizând doar netemeinicia, deşi, în realitate, o astfel de critică are în vedere însăşi legalitatea hotărârii a cărei reformare se solicită.
În atari condiţii, critica privind neadministrarea vreunei probe are să facă admisibilă acţiunea reclamantei şi care ar fi impus, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii acesteia nu poate fi interpretată ca o critică a lipsei rolului activ sau doar un aspect vizând netemeinicia hotărârii, întrucât, în raport de această situaţie, greşita aplicare a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - a presupus admiterea unei astfel de acţiuni.
Contestaţia în anulare formulată de recurenta-pârâtă este nefondată, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. - hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Analizând textul de lege citat, se constată faptul că, în conţinutul actual al acestuia, se face referire la motive de „modificare sau casare”, în corelare cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., astfel încât, numai neanalizarea unui motiv de casare sau modificare invocat de recurenţi poate duce la admiterea acestei căi extraordinare de atac, nu şi neanalizarea tuturor argumentelor, susţinerilor şi considerentelor invocate de aceştia în sprijinul motivelor de nelegalitate invocate şi care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Se va reţine, în acelaşi timp, faptul că cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de parte, întrucât, argumentele respective sunt subsumate acestor motive pe care le sprijină, ori de cât de larg ar fi dezbătute.
În consecinţă, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare sau modificare, ci este îndreptăţită să grupeze aceste argumente pentru a răspunde la motivul de casare sau modificare invocat printr-un considerent comun.
Prin urmare, pentru a fi admisibilă calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
Instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, iar această omisiune să se fi produs din greşeală.
În speţă, se va reţine că recurenta-contestatoare Parohia Ortodoxă Caşva a invocat faptul că instanţa de recurs nu a cercetat primul motiv de recurs formulat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., şi prin care a susţinut, în esenţă, că la instanţele de fond nu s-a administrat nicio probă, astfel încât se impune casarea hotărârilor pronunţate în vederea administrării de noi probe.
Aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care, în considerentele deciziei contestate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat pe larg şi a arătat motivele pentru care s-a respins, ca fiind nefondat, acest prim motiv de recurs.
Astfel, s-a arătat că ambele părţi au avut posibilitatea de a propune şi administra probatorii, iar faptul că instanţa s-a pronunţat în raport de înscrisurile existente în dosar, nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, în dovedirea dreptului de proprietate de către reclamantă, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin decizia recurată şi de a reinterpreta probatoriul administrat în cauză, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ. care permite reformarea unei hotărâri de recurs numai pentru motive de nelegalitate nu şi pentru motive de netemeinicie.
Este adevărat faptul că instanţa de recurs a făcut trimitere la dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. care reglementează rolul activ al judecătorului şi la actuala configuraţie al art. 304 C. proc. civ., însă aceste dispoziţii legale au fost reţinute în raport de motivul de recurs invocat şi legat de probatoriul administrat în cauză, arătându-se de ce nu mai era necesar a se administra noi probatorii în cauză şi de ce nu se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului.
Practic, prin motivele contestaţiei în anulare formulate, contestatoarea, sub pretextul neanalizării primului motiv de recurs invocat, a susţinut faptul că acţiunea civilă în revendicare formulată împotriva sa şi având ca obiect lăcaşul de cult situat pe teritoriul comunei Caşva, judeţul Suceava a fost soluţionată, în mod greşit, de către instanţele judecătoreşti, fără a se administra vreo probă concludentă în cauză.
Acest motiv nu poate sta la baza admiterii căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare, în condiţiile în care, prin motivele invocate, contestatoarea evocă fondul cauzei şi solicită rejudecarea cauzei, ceea ce este inadmisibil pe calea unei contestaţii în anulare.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în cercetarea motivului de modificare invocat de către recurentă şi întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs a analizat pe larg şi a arătat în considerentele deciziei contestate motivele pentru care, în mod corect, instanţele anterioare au admis acţiunea civilă în revendicare formulată împotriva Parohiei Ortodoxe Caşva şi având ca obiect lăcaşul de cult aflat pe teritoriul comunei respective.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 320 C. proc. civ., va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare promovată de pârâta Parohia Ortodoxă Caşva, motivele invocate neputând fi încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Parohia Ortodoxă Caşva împotriva deciziei nr. 1502 din 5 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6724/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6720/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
