ICCJ. Decizia nr. 6727/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6727/2010
Dosar nr. 3757/91/2009
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a solicitat, în temeiul dispoziţiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului T.G.P.
În motivarea acţiunii, a arătat că la data de 14 octombrie 2009, pârâtul a fost expulzat din Italia în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, datorită comportamentului pe care l-a avut pe perioada şederii în Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 772 din 17 decembrie 2009, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, reţinând că baza legală a liberei circulaţii a persoanelor o reprezintă Tratatul de la Roma, art. 45 din Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale, art. 39-42 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, aceasta din urmă reglementând doar trei cazuri în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, şi anume, pentru motive privind siguranţa, sănătatea sau ordinea publică.
Tribunalul a constatat că, prin raportare la aceste norme comunitare în materie, a căror aplicare este prioritară, norma internă este parţial neconcordantă, în condiţiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat şi în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, astfel încât cererea va fi analizată din perspectiva normei mai favorabile, ale cărei condiţii însă nu sunt îndeplinite în cauză, nefiind dovedite incidenţa celor trei cazuri ce ar justifica luarea măsurii restrictive.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (fost I.N.E.P.), considerând-o nelegală şi netemeinică întrucât nu s-a avut în vedere faptul că pârâtul a fost returnat din Italia datorită comportamentului inadecvat pe care l-a avut pe teritoriul acestui stat, că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie între România şi acel stat şi că dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat, care fac parte astfel din dreptul intern.
Prin decizia civilă nr. 74/ A din 9 martie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins apelul reclamantei ca nefondat, reţinând că, deşi pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel încât nu se poate reţine că comportamentul acestuia constituie o ameninţare pentru ordinea şi siguranţa publică.
Instanţa de apel a mai constatat că, raportat la legislaţia comunitară ce reglementează dreptul la liberă circulaţie, reclamantul nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directiva nr. 2004/38/CE, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, reluând, în esenţă, criticile conţinute în motivele de apel.
Recursul nu poate fi primit, pentru argumentele ce succed:
Alături de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor, libertatea de circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi fundamentale din cadrul pieţei interne a Uniunii Europene.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie între cetăţenii statului membru şi cetăţenii altor state, care îşi desfăşoară activităţile pe teritoriul acestuia.
Reglementarea legală comunitară a liberei circulaţii a persoanelor o reprezintă dispoziţiile art. 18 (8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetăţenilor Uniunii de a circula şi de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabileşte restricţionarea dreptului la liberă circulaţie numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Dispoziţiile legale sus-menţionate sunt parţial neconcordante cu legislaţia naţională în materie, motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenţei dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabileşte situaţii de excepţie în care operează restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
Dealtfel chiar dispoziţiile constituţionale statuează că, ori de câte ori dispoziţia legală internă contravine dispoziţiei legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea şi armonizarea celor două categorii de norme.
În cauză nu s-a făcut dovada incidenţei vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE, astfel încât instanţele de fond şi apel în mod corect au stabilit că dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate şi raportate la legislaţia comunitară.
Referitor la obiectivul nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul Internelor, prin Direcţia generală de Paşapoarte sau, după caz, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor(în prezent Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date), către instanţe, a dosarului „de îndepărtare”, cu precizarea că acest demers trebuie făcut în corelare cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziţia comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, rezultă că şi această prevedere trebuie circumscrisă aceleiaşi norme, înaintarea dosarului instanţei de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligaţie de a se pronunţa în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat.
Dealtfel, prin decretul de expulzare al Prefectului Provinciei Roma, emis la data de 20 iunie 2008, s-a luat deja măsura interzicerii intimatului de a se mai afla pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Având în vedere această împrejurare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, aplicarea acesteia în speţă ar echivala cu o dublă sancţionare a intimatului şi,deci, cu o încălcare a criteriilor prevăzute de textul legal anterior arătat.
Faţă de argumentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei civile nr. 74/ A din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6728/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6724/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
