ICCJ. Decizia nr. 6724/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6724/2010
Dosar nr. 246/102/2009
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2009 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, reclamantul M.V. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria oraşului Sovata, prin primar, acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 591 mp, preluat abuziv, despăgubiri ce trebuiau acordate în conformitate cu raportul de evaluare efectuat de către SC E.T.M. SRL, în raport cu producţia pe care a pierdut-o prin nefolosirea acestei suprafeţe din anul 1979 şi până în prezent.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2002 a depus cerere la Primăria oraşului Sovata, împreună cu documentaţia aferentă, însă dosarul său a fost plimbat de la Sovata la Prefectura Mureş, apoi la Bucureşti şi înapoi la Sovata, exprimându-şi nemulţumirea faţă de nerezolvarea nici până în prezent a cererii sale.
Prin sentinţa civilă nr. 843 din 15 iunie 2009, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că prin dispoziţia nr. 3 din 06 ianuarie 2009 s-a dispus completarea art. 1 al dispoziţiei anterioare nr. 777 din 14 octombrie 2005, propunându-se acordarea de despăgubiri către reclamant pentru terenul intravilan în suprafaţă de 581 mp, la baza acordării despăgubirilor stând documentaţia depusă de acesta, precum şi raportul de evaluare întocmit în acest sens.
Prima instanţă a mai constatat că Primăria oraşului Sovata a făcut dovada că a înaintat propunerea de acordare de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, într-un număr de 69 de dosare, către Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, iar borderoul privind dosarele respective şi persoanele îndreptăţite a fost înregistrat la Cancelaria Primului Ministru, şi anume, la Comisia Centrală pentru atribuirea despăgubirilor, la data de 8 iunie 2006, reclamantul figurând la poziţia 27.
Prin urmare, despăgubirile solicitate aferente terenului de 581 mp au fost aprobate, procedura fiind în derulare, iar în ceea ce priveşte despăgubirile pentru producţia pierdută de la data exproprierii, acestea nu se regăsesc în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea apelului a arătat că, în ceea ce priveşte despăgubirile pentru producţia pierdută în perioada 1979 şi până în 2009, acestea i se cuvin, având în vedere faptul că pe acest teren ar fi putut construi casă pentru copiii săi, care astfel au fost prejudiciaţi.
Prin decizia civilă nr. 18/ A din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând că din actele şi lucrările cauzei rezultă că dosarul privind solicitarea reclamantului se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, neputând fi reţinută vreo culpă în sarcina pârâtei, urmând ca unitatea ce are în atribuţii stabilirea despăgubirilor să emită decizie în acest sens, decizie ce va putea fi contestată în condiţiile prevăzute de art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2001.
Referitor la lipsa de folosinţă, instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii la care sunt îndreptăţite persoanele ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, măsuri ce constau în restituirea în natură ori stabilirea unor despăgubiri prin echivalent, despăgubirile pentru lipsa de folosinţă nefăcând obiectul acestei legi.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, neîncadrat în drept, reclamantul, arătând că soluţia pronunţată este nelegală întrucât grădina casei nu se încadrează la despăgubirile prevăzute de Titlul VII al legii nr. 247/2005, care se referă la terenurile agricole şi cele forestiere.
A mai arătat că s-a tergiversat în mod nejustificat soluţionarea dosarului, că despăgubirea s-ar putea executa din vânzările de locuinţe şi locuri pentru garaje şi că în această perioadă a intervenit şi decesul soţiei sale.
Recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări şi situaţii de fapt fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea şi evaluarea situaţiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva deciziei civile nr. 18/ A din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6727/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6721/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
