ICCJ. Decizia nr. 6732/2010. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6732/2010
Dosar nr. 3215/1/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz la data de 23 octombrie 2006 sub nr. 286/188/2006, contestatorii C.D. şi C.A., cât şi C.M., în calitate de reprezentant legal al A.F. - C.G., în temeiul art. 399-404 C. proc. civ., în contradictoriu cu V.M., au solicitat suspendarea executării silite pornite în cadrul Dosarului de executare nr. 117/2006 al B.E.J. - B.I. până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, anularea formelor de executare şi executare silită şi obligarea creditorului V.M. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii au arătat că, la data de 09 octombrie 2006, executorul judecătoresc a emis o somaţie prin care le-a solicitat să plătească creditorului suma de 187.423,75 lei plus cheltuieli de executare a sentinţei penale nr. 385/2005 a Judecătoriei Bicaz, deşi această sumă trebuia plătită de asigurătorul SC A.R.O. SA, potrivit poliţei seria QA nr. 0264989 din 10 iulie 2004, ce acoperă integral cuantumul despăgubirilor datorate.
Contestatorii au mai arătat că actele de executare sunt nule, întrucât executarea silită a fost suspendată, iar terenul şi casa situate în comuna Grinţieş, judeţul Neamţ nu sunt proprietatea AF - C.G., ci proprietatea contestatorilor C.D. şi C.A., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 06 iulie 1994.
Prin sentinţa civilă nr. 521 din 18 aprilie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 286/188/2006, Judecătoria Bicaz a respins contestaţia la executare, reţinând că prin sentinţa penală nr. 385/2005, definitivă, Judecătoria Bicaz l-a obligat pe inculpatul A.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente A.F. - C., la plata sumei de 1.800.000.000 lei vechi reprezentând daune morale şi materiale şi a menţinut măsura sechestrului asigurator aplicat de B.E.J. - B.I. prin procesul-verbal din 10 noiembrie 2005, asupra următoarelor bunuri: casă de locuit în suprafaţă de 118 mp, bucătărie de vară în suprafaţă de 31 mp, gard din lemn 28 mp, magazie cu fânar, construcţie anexă, coşer pentru porumb, garaj, beci şi teren aferent în suprafaţă de 3.400 mp.
Prima instanţă a mai reţinut că, în urma învestirii cu formulă executorie a sentinţei penale arătate, prin încheierea nr. 1897/2006, instanţa a încuviinţat începerea executării silite împotriva debitorului AF - C.G., ce a fost corect pornită, actele de executare s-au încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar motivul invocat în sensul că aceasta nu este debitoare nu poate fi primit, întrucât prin titlul executoriu respectiv s-a stabilit că asigurătorul de răspundere civilă nu este obligat a plăti despăgubiri pentru că nu a fost încheiat un contract R.C.A. valabil.
Referitor la contestatorii C.D. şi C.A., instanţa de fond a reţinut că aceştia nu au făcut dovada că sunt proprietarii bunurilor descrise în procesul-verbal de situaţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatorii C.D. şi C.A., pe care au criticat-o ca fiind netemeinică şi nelegală, întrucât din înscrisurile depuse la dosar a rezultat fără dubiu că executorul judecătoresc a instituit procedura sechestrului asupra bunurilor proprii ale contestatorilor, în condiţiile în care executarea silită trebuia să privească bunurile AF - C.M.
Au mai arătat că în mod greşit instanţa a înlăturat dovezile depuse de contestatori şi nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, pentru a putea stabili cu certitudine care sunt bunurile supuse executării silite.
Prin decizia civilă nr. 279/ C din 21 octombrie 2008, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a admis apelul contestatorilor, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a contestaţiei la executare.
A anulat formele de executare întreprinse în Dosarul de executare nr. 117/2006 privind următoarele imobile:
- grajd din lemn de 28 mp cu magazie anexă de cca. 90 mp. Acoperită cu azbociment;
- magazie cu fânar construită din lemn, acoperită cu azbociment în suprafaţă de cca. 100 mp.; anexă cu fundaţie de beton, pereţi din lemn, acoperiş cu azbociment, având şase încăperi în suprafaţă de 150 mp;
- un coşer pentru porumb construit din lemn pe piloni din butuci lemn acoperit cu azbociment, de cca. 25 mp;
- un garaj cu fundaţie din beton construit din lemn acoperit cu şindrilă de cca. 50 mp.; un beci construit din piatră cu planşeul din beton cu suprafaţa de cca. 60 mp;
- suprafaţa de 3200 mp teren aferent construcţiilor de mai sus.
A menţinut formele de executare asupra următoarelor imobile:
- casă de locuit în suprafaţă de 118 mp având P+M, acoperită cu şindrilă, tâmplărie din termopan, prevăzută cu centrală proprie şi două intrări;
- bucătărie de vară cu suprafaţa de 31 mp acoperită cu tablă zincată;
- suprafaţa de 200 mp teren aferentă construcţiilor de mai sus, înscrisă în certificatul de atestare a proprietăţii din 10 ianuarie 2001 emis de Primăria comunei Grinţieş, judeţul Neamţ.
A menţinut dispoziţiile sentinţei privind respingerea contestaţiei formulate de C.M., în calitate de reprezentant al AF - C.
A înlăturat dispoziţia privind obligarea contestatorilor C.D. şi C.A. la plata cheltuielilor de judecată către intimatul V.M., obligând pe Creţu Mihai, în calitate de reprezentant legal al A.F. - C. la 350 lei cheltuieli de judecată către intimat, proporţional cu obiectul admis.
A luat act de renunţarea contestatorilor C.D. şi C.A. la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată la fond şi recurs şi a dispus restituirea către C.D. a contravalorii expertizei topografice de 500 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie şi faţă de probatoriile administrate în apel, tribunalul a reţinut că în Dosarul de executare silită nr. 117/2006 s-au întreprins forme de executare şi asupra unor imobile care aparţin contestatorilor, ce nu au calitatea de debitori, apelul fiind admis în sensul celor arătate mai sus.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs C.D. şi C.A., arătând, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat toate probatoriile administrate şi a interpretat greşit actul dedus judecăţii, cu referire expresă la autorizaţiile de construcţii depuse la dosarul cauzei, care nu fac dovada dreptului de proprietate, în sistemul cărţii funciare această dovadă făcându-se prin întabularea în cartea funciară, aspecte faţă de care situaţia reală a proprietăţilor acestora nu a fost reţinută corect.
În cadrul soluţionării recursului, la data de 8 martie 2010, contestatorii au formulat cerere de suspendare a judecării cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1C. proc. civ., până la soluţionarea Dosarului nr. 133/188/2010 al Judecătoriei Bicaz, având ca obiect revendicare imobiliară.
Prin încheierea de şedinţă din 8 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, constatând că legea prevede o posibilitate şi nu o obligaţie pentru instanţă de a dispune suspendarea judecăţii pentru temeiul de drept indicat şi având în vedere stadiul procesual al cauzei, a respins cererea de suspendare formulată de contestatori.
Reprezentanta contestatorilor, precum şi C.M., pentru A.F. - C. au arătat oral, în şedinţă publică, că formulează recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Recursul contestatorilor împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a judecăţii a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 16 aprilie 2010 sub nr. 3215/1/2010 şi nu a fost motivat.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 2441 alin. (1) C. proc. civ. „asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs”.
Textul legal anterior citat se interpretează prin coroborare cu dispoziţiile alin. (2) ale art. 2441 C. proc. civ., care prevăd că „recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului” şi ale art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, conform cărora „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii”, la care fac trimitere art. 299 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că acestea se aplică în mod corespunzător în materia recursului.
Astfel, potrivit dispoziţiei înscrise în art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare, adică acele încheieri de şedinţă care sunt anterioare fondului, nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii, dispoziţii care, prin analogie, sunt aplicabile şi în materia recursului.
Rezultă că o încheiere interlocutorie, prin care nu s-a întrerupt cursul judecăţii, nu poate fi atacată cu recurs pe cale separată, ci odată cu atacarea fondului, dacă fondul este supus vreunei căi de atac şi, în caz pozitiv, pe calea de atac prevăzută pentru hotărârea care a finalizat judecata cauzei.
Dispoziţiile legale menţionate se referă la încheierile premergătoare, indiferent de măsura procedurală luată prin ele.
De asemenea, din interpretarea prin raţionamentul per a contrario a dispoziţiilor alin. (2) din art. 2441 C. proc. civ. coroborate cu cele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, care înscriu posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii prin care instanţa s-a pronunţat asupra suspendării, se desprinde concluzia inadmisibilităţii recursului introdus împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, textul de lege permiţând atacarea cu recurs numai a încheierilor prin care s-a luat măsura suspendării ori prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
În speţă, încheierea în discuţie, nefiind o încheiere prin care s-a întrerupt cursul judecăţii, exclude calea de atac a recursului.
Încheierea contestată nu este nici o încheiere susceptibilă de a fi atacată pe cale separată, întrucât stadiul în care a fost pronunţată este recursul, iar hotărârea care soluţionează cauza are caracter irevocabil, astfel încât îşi va însuşi acest caracter, tocmai pentru că pregătind pronunţarea hotărârii finale, ea urmează soarta acesteia.
Pentru aceste considerente, recursul va fi înlăturat ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii C.D., C.A. şi A.F. - C. prin C.M. împotriva încheierii din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6734/2010. Civil. Contestare recunoastere... | ICCJ. Decizia nr. 6733/2010. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
