ICCJ. Decizia nr. 6742/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6742/2010
Dosar nr. 38469/3/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, la data de 05 noiembrie 2007, sub nr. 38469/3/2007, reclamanţii B.D.F. (B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C., M.Y.B., cu domiciliul ales la mandatar D.T.V., domiciliată in Bucureşti, sector 6, au chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, Primarul General al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora ca prin decizie motivată să se pronunţe asupra notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001; restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3.715 mp, situat în Bucureşti, pe care se află astăzi blocul nr. 30, iar în situaţia imposibilităţii, sa fie obligaţi la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu terenul în suprafaţă echivalentă, pe care îl vom identifica până la primul termen de înfăţişare, obligarea acestora la plata de daune cominatorii, în cuantum de 1.500 RON pe zi de întârziere.
În motivarea în fapt a cererii arată următoarele: au formulat notificare în baza legii 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilelor aparţinând fostei Fabrici Assan, notificare nesoluţionată.
S-a mai arătat că moştenitorii foştilor acţionari ai Fabricii Assan, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii şi totodată membrii ai aceleiaşi familii.
Preluarea Fabricii Assan s-a făcut abuziv ca efect al Legii nr. 119/1948.
Terenul în cauză este afectat de elemente de sistematizare (bloc) context în care unitatea deţinătoare are obligaţia să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent, constând în primul rând în compensare cu alte terenuri, numai astfel putându-se realiza scopul legii şi anume de reparare a pagubelor suferite prin preluarea abuzivă a terenului. în drept: art. 1 şi 25 Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 787 din 22 mai 2009, Tribunalul, a respins acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând, în esenţă, că prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau plata de despăgubiri privind imobilul teren în suprafaţă de 54.147mp, situat în Bucureşti, sector 2, teren care a aparţinut S.A.R. Fabricile „Assan".
Prin sentinţa civilă nr. 1403 din 02 noiembrie 2007, tribunalul, a admis, acţiunea în ceea ce priveşte primul capăt de cerere şi a obligat pârâtul să soluţioneze notificarea prin decizie/dispoziţie motivată notificarea din 23 martie 2001 şi a dispus disjungerea capătului de cerere nr. 2, privind restituirea în natură, prin echivalent cu un alt teren de aceeaşi natură, fiind format prezentul dosar civil.
Deşi a fost învestită cu formulă executorie şi pusă în executare silită această hotărâre, notificările nu au nici acum soluţionate. Prin Decizia nr. XX pronunţată la data de 19 martie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a statuat că instanţele sunt competente să soluţioneze notificarea pe fond în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea.
Procedând la analizarea cererii de restituire pe fond, tribunalul a reţinut că imobilul teren a cărui restituire s-a solicitat prin notificări face parte din categoria imobilelor trecute abuziv în proprietatea statului, conform art. I alin. (1) din lege, iar reclamanţii au calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, având calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari, conform art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001.
Din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat la solicitarea reclamanţilor, rezultă că a fost identificat terenul care a aparţinut fostelor Fabrici Assan ca având o suprafaţă de 51.027mp, din care 21.138 mp este ocupat de societatea SC S. SA, o suprafaţă de 26.625 mp este ocupat de societatea SC G. SA, iar restul de 3.183 mp este ocupat de blocurile nr. 30,31 şi 35 şi spaţii verzi şi reţea stradală.
Potrivit art. 1 alin. (1) Legea nr. 10/2001, republicată, principiul care guvernează restituirea imobilelor naţionalizate abuziv, coroborat cu art. 7 alin. (1) care prevede că „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură", este acela al restituirii în natură.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Tribunalul a reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, iar reclamanţii nu au formulat în subsidiar decât o cerere de restituire prin echivalent numai prin atribuirea tot în natură a unui teren echivalent, teren pe care însă nu l-au identificat şi nici nu l-au indicat.
Tribunalul a constatat că reclamanţii erau îndreptăţiţi să primească despăgubiri de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru terenul atribuit celor două societăţi comerciale în procesul de privatizare, respectiv societatea SC G. SA (21.138 mp) şi SC G. SA (26.625 mp), potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate".
Potrivit art. 10 alin. (2) Legea nr. 10/2001, republicată „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.", care se stabileşte potrivit alin. (10) al acestui articol: „(10) în situaţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Tribunalul a reţinut şi dispoziţiile art. 18 lit. a) invocate de către reclamanţi, privind dreptul la restituire în natură: „Art. 18 - Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri: a) persoana îndreptăţită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor şi a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepţia cazului în care persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii".
Tribunalul a constatat că reclamanţii sunt membrii aceleiaşi familii, potrivit procesului-verbal din 20 septembrie 1940 al Comisiei pentru înfiinţarea cărţilor funciare, în care se face menţiunea că „toţi moştenitorii lui B.G.A. au adus întreaga parte din succesiune ca aport la Societatea anonimă Fabrica Assan, după cum rezultă din actul de societate publicat în M.Of. nr. 127/12.06.1930, coroborat cu actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor reţinute mai sus.
Pentru suprafaţa de teren de 3.183 mp, ocupat de blocurile nr. 30,31 şi 35 şi spaţii verzi şi reţea stradală, restituirea se tăcea prin echivalent potrivit art. 21 alin. (4) „în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean".
Constatând imposibilitatea restituirii în natură şi lipsa unei cereri subsidiare de restituire în echivalent în faţa instanţei, tribunalul, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. ultim din C. proc. civ., urmează a respinge ca neîntemeiată această cerere, reclamanţii urmând să finalizeze procedura administrativă privind restituirea prin echivalent şi să îşi valorifice drepturile ulterior potrivit art. 26 alin. (1) Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispoziţiile din Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005.
Împotriva menţionatei sentinţe a declarat apel, în termen legal, apelanţii-reclamanţi S.H.M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C. şi M.Y.B..
Prin decizia civilă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că afirmaţia apelanţilor potrivit cu care prin concluziile orale ar fi cerut acordarea de despăgubiri şi în alte forme decât prin compensare, este nefondată deoarece din încheierea din 15 mai 2009 când s-au pus concluzii pe fond nu rezultă cele susţinute.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv şi acesta este nefondat deoarece în cererea de chemare în judecată, la pct. 2 este arătat expres obiectul, cităm „să fie obligaţi la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu terenul în suprafaţă echivalentă, pe care îl vom identifica până la primul termen de înfăţişare",
Şi cel de-al treilea motiv de apel este nefondat deoarece instanţa a reţinut că apelanţii sunt persoane îndreptăţite, dar nu se poate dispune restituirea în natură a terenului şi nici compensarea cu alt teren şi deci aceştia pot beneficia prin procedură administrativă de alte forme de despăgubire.
În fine, susţinerea că s-ar înlătura autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1403 /2007 este de asemenea nefondată , atâta timp cât obiectul cu privire la care se pronunţă instanţa este diferit.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs, în termen legal, apelanţii-reclamanţi S.H.M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C., M.Y.B. pentru motive de nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În dezvoltarea acestora s-a arătat că la data promovării acţiunii prin care au solicitat obligarea entităţii juridice notificate să răspundă cererii lor, nu au cunoscut împrejurarea potrivit cu care, terenul solicitat a fi restituit în natură este ocupat de un bloc de locuinţe, situaţie în care cererea de restituire în natură nu putea fi soluţionată favorabil.
Au solicitat în această situaţie, în care primul capăt de cerere a fost disjuns, iar hotărârea privitoare la obligarea Primăriei de a le răspunde la notificare a rămas irevocabilă, ca unitatea sesizată să le acorde în echivalent un alt teren de aceeaşi suprafaţă.
De asemenea, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce nu însemnă că ar fi renunţat la despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale, respectiv acţiuni la Fondul Proprietatea.
Respingerea acestei cereri atât de prima instanţă, cât şi de către aceea de apel, reprezintă fără îndoială, un refuz de acordare a unei satisfacţii echitabile, în condiţiile în care s-a reţinut irevocabil că terenul în litigiu a fost preluat abuziv în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Este evident că, dacă recurenţii cunoşteau situaţia juridică a terenului, nu mai solicitau restituirea acestuia în natură, însă Primăria Municipiului Bucureşti a refuzat mai bine de 6 ani să le răspundă la notificarea formulată.
Instanţa de judecată avea posibilitatea să constate că măsurile reparatorii prin echivalent se pot acorda alternativ, dacă restituirea în natură nu este posibilă.
Ambele instanţe au acordat o primă de încurajare poziţiei abuzive a unităţii notificate, lipsindu-i pe recurenţi de posibilitatea de a beneficia de prevederile legii reparatorii nr. 10/2001.
Recurenţii consideră că nu mai au posibilitatea primirii de despăgubiri de vreme ce acţiunea le-a fost respinsă. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei Tribunalului Bucureşti, admiterea cererii şi obligarea Primarului General să emită dispoziţie privind propunerea de acordare de despăgubiri.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond au făcut o greşită aplicare a principiului disponibilităţii, respingând acţiunea, după ce au recunoscut calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 şi au identificat imobilul revendicat, numai în considerarea faptului că terenul nu se poate restitui în natură, iar reclamanţii nu au solicitat decât restituirea în natură sau acordarea de teren în compensare.
Prin notificarea din 23 martie 2001 au fost solicitate "măsuri reparatorii" pentru terenul în suprafaţă de 6.000 mp situat în Bucureşti, pronunţa pe fondul cauzei, fond pe care îl antamase chiar în motivare, pe baza probelor administrate.
Astfel fiind, Înalta Curte consideră că, fiind identificat imobilul pe calea unei expertize extrajudiciare, pe care Primarul municipiului Bucureşti nu a contestat-o, fiind identificate persoanele îndreptăţite în accepţiunea art. 3 al Legii nr. 10/2001 - prin verificarea calităţii procesuale active, aspect de asemenea necontestat de către intimat, se impune, în temeiul art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, recunoaşterea dreptului reclamanţilor la despăgubiri, care se vor acorda în condiţiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 3.715 mp, situat în Bucureşti, sector 2 (acest teren fiind identificat prin raportul de expertiză ca fiind ocupat de blocurile nr. 30 şi 31, identificate cu nr. poştale), spaţii verzi şi reţea stradală) .
Deşi în raportul de expertiză a fost identificată numai suprafaţa de 3.183 mp, ca aflându-se sub blocurile de locuinţe din sector 2, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la obţinerea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă menţionată în cererea de chemare în judecată, de 3.715 mp, deoarece au făcut dovada existenţei dreptului lor de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 54.179 mp, mult mai mari decât cea identificată în prezent în raportul de expertiză, respectiv 51.027 mp. Urmează ca, în cazul obţinerii de despăgubiri şi pentru restul de 50.464 mp teren, să se aibă în vedere faptul că în prezenta acţiune s-au acordat despăgubiri pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea identificată în fapt, în considerare dovedirii unei întinderi mai mari a dreptului de proprietate, conform actelor de proprietate aparţinând fostei Fabrici Assan.
Astfel fiind, devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care urmează a fi admis recursul, modificată în tot decizia recurată în sensul că va fi admis apelul reclamanţilor, schimbată în tot sentinţa nr. 787 din 22 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Va fi obligat Primarul Municipiului Bucureşti să emită dispoziţie cu propunere de despăgubiri în condiţiile Tidului VII Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 3.715 mp, situat în Bucureşti, sector 2.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
la vechea adresă din sector 2 Bucureşti. Prin urmare, investirea prin notificare nu a vizat o anumită modalitate de despăgubire, iar împrejurarea că cererea de obligare a primarului de a se pronunţa asupra notificării a fost disjunsă şi soluţionată irevocabil în sensul admiterii acţiunii, nu îndreptăţea instanţa - investită cu cererea de restituire în natură sau prin acordare de teren în echivalent - să respingă acţiunea numai în scopul respectării principiului disponibilităţii.
Aceasta deoarece acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reprezintă o consecinţă a imposibilităţii restituirii imobilului în natură care conferă persoanei îndreptăţite dreptul la o reparaţie pentru bunul preluat abuziv. Chiar în cazul în care reclamanţii nu ar fi precizat expres în notificare că solicită în subsidiar şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, nu îi poate priva de dreptul consfinţit de legea specială de a beneficia de această măsură.
În speţă însă reclamanţii au solicitat în mod generic „măsuri reparatorii", ceea ce acoperă toată gama de modalităţi de despăgubire pe care legea o prevede.
Reţinerea instanţei de a merge mai departe şi a se pronunţa pe fondul cauzei - după ce prima instanţă, printr-o motivare amplă, a antamat temeinicia şi legalitatea pretenţiilor formulate, verificând calitatea procesuală activă şi identificând imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii, astfel cum a consemnat şi instanţa de apel, numai pentru a nu încălca principiul disponibilităţii - îi privează pe reclamanţi de dreptul consfinţit de legea specială de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, drept prevăzut de art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001.
O astfel de soluţie încalcă şi dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, deoarece, deşi prin sentinţa civilă nr. 1403/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă Primarul municipiului Bucureşti a fost obligat să răspundă notificării, acesta refuză să soluţioneze notificarea şi în prezent.
Acest refuz a fost sancţionat deja prin decizia pronunţată în recurs în interesul Legii nr. XX/2007, prin care s-a concluzionat că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, motiv pentru care instanţa avea chiar obligaţia de a se
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii S.H.M.A., B.A.M.F., B.D., B.A., A.C. şi M.Y.B. împotriva deciziei civile nr. 41A din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul reclamanţilor.
Schimbă în tot sentinţa nr. 787 din 22 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că obligă pe Primarul Municipiului Bucureşti să emită dispoziţie cu propunere de despăgubiri în condiţiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 3.715 mp, situat în Bucureşti, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6743/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6741/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
