ICCJ. Decizia nr. 760/2010. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 760/2010

Dosar nr. 20099/1/2005

Şedinţa publică din 9 februarie 2010

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Contestatoarea Z.I.J. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 385 din 12 noiembrie 2003, emisă de Primarul municipiului Vatra Dornei.

Prin sentinţa nr. 791 din 21 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, a fost respinsă contestaţia.

Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 220 din 21 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea.

La termenul din 18 septembrie 2007, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea perimării recursului, la data de 7 iulie 2009.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.

În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 18 septembrie 2007 stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.

Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamanta Z.I.J. împotriva deciziei nr. 220 din 21 februarie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 760/2010. Civil