ICCJ. Decizia nr. 826/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 826/2010
Dosar nr. 3869/3/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P. D.D.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.E. şi O.M.; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins acţiunea formulată de reclamanţii O.P.G. şi O.P.M., în contradictoriu cu pârâţii M.E. prin curator D.L.V. şi O.M. şi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiune.
Au fost obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei către pârâtul B.N.P. D.M. şi respectiv 1.500 lei către pârâta M.E.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este prescris dreptul material la acţiune, în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamanţi, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. (1) C. proc. civ., dreptul la acţiune fiind născut pe data de 14 noiembrie 2003, când a rămas definitivă sentinţa civilă nr. 11219/2002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 2095/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a considerat că este nefondată susţinerea reclamanţilor, potrivit căreia, dreptul material la acţiune s-a născut la data rămânerii irevocabile a hotărârii primei instanţe, respectiv pe data de 22 februarie 2005, avându-se în vedere prevederile art. 374 şi art. 269 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 852 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii O.P.G. şi O.P.M., a desfiinţat sentinţa civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere cu care a fost învestită, precum şi faptul că, în mod greşit, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Astfel, s-a reţinut prin considerentele deciziilor respective că prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere având ca obiect daune materiale şi morale, precum şi faptul că dreptul la acţiune al reclamantelor în ceea ce priveşte restituirea cu daune interese a preţului achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 376 din 9 martie 2001, având ca obiect imobilul situat în Municipiul Bucureşti, sector 1, autentificat la pârâtul B.N.P. „D.M.", şi care a fost constatat ca fiind nul, prin hotărâre judecătorească, începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 11219/2002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, respectiv de la data de 22 februarie 2005.
Împotriva hotărârii respective, în termen legal, au declarat recurs pe data de 15 decembrie 2008, 11 martie 2009 şi respectiv 17 decembrie 2008, pârâtele O.M., M.E., prin tutore M.C. şi B.N.P. „D.M.D.".
Pârâtele O.M. şi M.E., prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., au solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 773 din 24 aprilie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Astfel, s-a susţinut în primul rând faptul că motivarea instanţei de apel prin raportare la caracterele juridice a unui titlu executoriu şi a atributelor acestuia este una străină de natura pricinii, întrucât aspectul esenţial al speţei, este reprezentat de momentul naşterii dreptului de a cere executarea silită, drept care s-a născut de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 11219/2002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
S-a învederat şi faptul că motivarea dată de instanţa de apel raportată la dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este trunchiat, fiind arătat sub o interpretare proprie, ce nu corespunde realităţii.
S-a arătat sub acest aspect, că Decizia recurată a interpretat total greşit actul juridic supus judecăţii, privind modul de aplicare a unei excepţii de ordine publică şi a schimbat sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul B.N.P. „D.M.D." prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, reţinând în mod eronat că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate de Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Sub acest aspect, s-a arătat că momentul la care s-a născut dreptul la acţiune privind restituirea preţului plătit la achiziţionarea imobilului, este acela al promovării de către reclamanta-vânzătoare M.E. a acţiunii prin care a solicitat anularea procurii şi a contractului de vânzare-cumpărare, aceasta având posibilitatea în acest sens, să formuleze cerere reconvenţională în dosarul nr. 8114/2002 având ca obiect restituirea preţului plătit, în caz că se anulează convenţia.
În privinţa celor două capete de cerere având ca obiect plata daunelor materiale şi morale, s-a susţinut că au un caracter subsidiar, astfel încât în contextul în care instanţa a admis excepţia prescripţiei capătului principal de cerere, devenea inutilă şi cercetarea acestora.
La data de 18 iunie 2009, intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar la termenul din 4 februarie 2010, instanţa de recurs a invocat, din oficiu, şi a pus în discuţia părţilor aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel nu s-a pronunţat prin Decizia recurată, asupra celui de al doilea motiv de apel invocat de reclamanţi, respectiv la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P. „D.M.D.".
Recursul declarat de pârâţi, se priveşte ca fiind întemeiat şi se va admite, prin prisma motivului de casare, invocat din oficiu de către instanţă, respectiv prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., avându-se în vedere următoarele considerente :
Potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanţie a caracterului echidistant al procedurii judiciare şi a respectării dreptului la apărare al părţilor, „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Prin urmare, „motivarea" hotărârii, înseamnă arătarea în scris a considerentelor care au dus la convingerea judecătorului că trebuie să admită sau să respingă cererile părţilor.
În acest sens, sunt aplicabile şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, o hotărâre judecătorească pronunţată de o instanţă naţională trebuind să fie motivată, în fapt şi drept, sub toate aspectele existente în cererea de chemare în judecată, în caz contrar, fiind încălcat accesul liber la instanţă.
Astfel, analizând Decizia recurată se constată faptul că, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., desfiinţând hotărârea primei instanţe, în contradictoriu cu toate părţile, şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, însă considerentele acesteia analizează numai motivele de apel referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi capetele de cerere subsidiare, având ca obiect daune materiale şi morale, lăsând nesoluţionat motivul de apel, privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.N.P. „D.M.D.", instanţa de apel, nepronunţându-se asupra acestuia.
Nemotivarea hotărârii are aşadar conotaţii care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, aflându-ne în situaţia încălcării unei obligaţii legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.
Neîndeplinirea acestei cerinţe legale a motivării de către instanţa de apel, constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar această situaţie echivalează cu nepronunţarea şi face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalităţii deciziei în raport de soluţia pronunţată prin aceasta, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte B.N.P. „D.M.D.", că instanţa de casare nu putea invoca din oficiu acest motiv de casare, acestea vor fi înlăturate ca nefondate, întrucât nemotivarea hotărârii duce la nulitatea acestuia, prin raportare la prevederile art. 108 alin. (1) şi art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, nulităţile de ordine publică pot fi ridicate, de parte sau de judecător, în orice stare a pricinii iar instanţa, prin hotărârea dată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Aceasta, întrucât hotărârea poate fi casată, dacă nu cuprinde considerentele pe baza cărora s-a întemeiat, inexistenţa acestora, împiedicând exercitarea controlului judiciar.
Fiind găsit astfel întemeiat, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate şi în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursurile declarate de pârâţi, va casa Decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii O.M., M.E., prin tutore M.C., şi Biroul Notarului Public D.M.D. împotriva deciziei nr. 852 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 839/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 813/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
