ICCJ. Decizia nr. 829/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 829/2010
Dosar nr. 2133/118/2007
Şedinţa de la 11 februarie 2010
Deliberând, în temeiul art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 677 din 30 mai 2008, a respins ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă, cererea principală formulată de A.S. şi A.F. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de P.C., în privinţa pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi R.A.E.D.P.P. Constanţa; a respins, ca nefondată, acţiunea principală formulată de reclamanţii A.S. şi A.F., în contradictoriu cu pârâţii: Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi intervenientul în interes propriu P.C.; a respins, ca nefondată, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul în interes propriu P.C., în contradictoriu cu reclamanţii A.S. şi A.F. şi cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, o persoană se poate adresa direct instanţei pentru restituirea unui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu refuză, în mod nejustificat, soluţionarea notificării. În condiţiile unui astfel de refuz nejustificat, s-ar ajunge la situaţia în care persoana interesată nu ar mai avea niciodată posibilitatea să se adreseze instanţei competente, pentru ca aceasta să exercite controlul jurisdicţional asupra procedurii prevăzute de lege, aşa încât dreptul de acces la o instanţă să fie iluzoriu.
În contextul celor învederate, s-a reţinut că nesoluţionarea notificării formulate de reclamanţi nu este nejustificată, ci este determinată de împrejurarea că există un dubiu cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor şi pentru acelaşi imobil există o altă notificare formulată de alte persoane, respectiv P.C. şi B.V. În atare situaţie, reclamanţii nu au probat calitatea lor de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii.
Cu privire la cererea de intervenţie, s-a reţinut că prin cererea de intervenţie în interes propriu s-a solicitat numai să se constate că intervenientul este îndreptăţit să-i reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. În atare situaţie, cererea de intervenţie nu poate fi primită de vreme ce intervenientul trebuia să solicite realizarea dreptului, în condiţiile art. 111, teza a II-a C. proc. civ.
De altfel, intervenientul nu a probat calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii.
Curtea de apel Constanţa, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 156 din 15 iunie 2009, a admis apelul formulat de reclamanţii A.S. şi A.F., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi: Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, R.A.E.D.P.P. Constanţa şi intimatul intervenient P.C., împotriva sentinţei civile nr. 677 din 30 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă şi pe cale de consecinţă: a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că: a admis acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Constanţa şi intervenientul P.C., în parte: a obligat pârâţii să restituie în natură reclamanţilor imobilul-teren situat în Municipiul Constanţa, (lotul 8, careul 281 din planul de parcelare al municipiului), astfel cum a fost identificat prin expertiza efectuată de ing. A.H. în suprafaţă de 390 mp; a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate; a respins apelul formulat de apelantul-intervenient P.C. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi reclamanţii au făcut dovada calităţii lor de succesori legali ai defunctului A.S. şi M., totuşi ei nu s-au legitimat ca persoane îndreptăţite în condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, ca urmare a inadvertenţelor identificate în actele comunicate de autoritatea locală. Că acest punct de vedere este în mod evident eronat, iar, în speţă, situaţia de fapt dedusă din actele prezentate, cât şi din situaţia juridică relevantă prin înscrisurile administrate, atestă contrariul.
Se mai reţine şi faptul că, înscrisurile administrate în cauză atestă faptul că autorii apelanţilor-reclamanţi au dobândit, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 2736/1929 „suprafeţei de teren de 390 mp”, formând lotul nr. 8, careul 281 din planul de parcelare al Municipiului Constanţa. Că, susţinerea apelantului-intervenient, în sensul că imobilul în litigiu a făcut obiectul transferului dreptului de proprietate de la autorul reclamanţilor, A.S., la autorul său, P.P., este infirmată de împrejurarea că în nicio evidenţă din registrul de proprietăţi nu s-a regăsit consemnat dreptul de proprietate al numitului P.P., pentru acest imobil, acesta figurând însă ca titular al dreptului de proprietate pentru imobilele identificate în acelaşi registru de proprietăţi vol. II, pe anii 1936 – 1938, ca fiind: lotul 9 din fostul careu 281 (cu nr. 2621) şi lotul 15 din fostul careu 281 (cu nr. 2628), fila 82 apel.
Prin urmare, se arată în continuare faptul că reclamanţii au făcut dovada deplină a calităţii de persoane îndreptăţite la restituire, în condiţiile Legii nr. 10/2001, fiind îndrituită la stabilirea uneia dintre modalităţile de reparaţie reglementate de legea specială.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs împreună: Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Constanţa
Criticile formulate nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nul în considerarea următoarelor argumente :
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţionarea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3011 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurenţi constă practic în redarea istoricului cauzei, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a demersurilor prealabile întreprinse de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, a apărărilor formulate de pârâţi prin întâmpinările depuse la fond şi motivelor de apel, a probelor administrate, fără însă a arăta în concret în ce constă proba instanţei de apel, a cărei hotărâre a atacat-o şi prin care s-a desfiinţat sentinţa de fond.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar, Consiliul local Constanţa împotriva deciziei nr. 156C din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 833/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 709/2010. Civil → |
|---|
