ICCJ. Decizia nr. 837/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 837/2010

Dosar nr. 5227/86/2008

Şedinţa de la 11 februarie 2010

Deliberând, în temeiul art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1505 din 26 septembrie 2008, a respins cererea având ca obiect „Legea nr. 10/2001” formulată de reclamantele M.A., S.M.O. şi C.L., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Fălticeni prin Primar, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, cea care a înţeles să solicite, în nume propriu, acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu: casă şi teren din Fălticeni, a fost reclamanta M.A., ori aceasta nu are calitatea de moştenitoare după proprietarul deposedat.

Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 11 din 30 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele M.A., S.M.O. şi C.L., împotriva sentinţei civile nr. 1505 din 26 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, reclamanta M.A., în calitate de fostă soţie, divorţată, a defunctului C.C. nu poate solicita în nume propriu repararea prejudiciului cauzat prin preluarea imobilului ce a aparţinut defunctului, ca urmare a partajului, iar fiicele acestuia, în calitate de moştenitoare legale, nu au formulat notificări în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs reclamantele M.A., S.M.O. şi C.L., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Ambele instanţe au nesocotit dispoziţiile art. 1198 C. civ. privind imposibilitatea morală în care s-au aflat reclamantele, în privinţa acordării mamei a unui mandat în formă scrisă autentificată.

- Mandatul dat mamei noastre, pentru a formula notificarea reglementată de Legea nr. 10/2001, nu impune a fi dovedit cu înscrisuri, fiind incidentă excepţia reglementată prin dispoziţiile art. 1198 alin. (1) pct. 2 C. civ.

Recursul este fondat.

Din cuprinsul notificărilor nr. 267/2001 şi 268/2001, fila 25-27 fond, rezultă că reclamanta M.A. a înţeles să solicite în nume propriu, acordarea de despăgubiri pentru imobilul: casă şi teren, situat pe raza municipiului Fălticeni.

La data de 6 februarie 2007, reclamanta a făcut cunoscut Primăriei Municipiului Fălticeni, că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, a fost făcută pentru şi în numele celor două fiice: C.L. şi S.M.O., document fila 7-8 dosar fond.

Mai mult, C.L. şi S.M.O., în calitatea lor de fiice ale reclamantei, prin declaraţie autentificată sub nr. 4254 din 11 august 2006, au înţeles să-şi însuşească în întregime notificările fondate de mama lor, declaraţie - fila 10 dosar fond.

Faţă de cele menţionate mai sus se constată că avem de-a face cu un mandat dat reclamantei de cele două fiice: S.M.O. şi C.L. care trebuie dovedit cu înscrisuri, fiind incidentă excepţia reglementată de dispoziţiile art. 1198 alin. (1) pct. 2 C. civ.

Din această perspectivă, instanţa de recurs nu poate însă hotărî asupra fondului pricinii, măsură posibilă potrivit art. 314 C. proc. civ. numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite pe deplin, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.

Prin urmare, instanţele de fond şi apel au pronunţat o sentinţă netemeinică şi dată cu aplicarea greşită a legii.

Pentru toate acestea se impune casarea deciziei pronunţată în apel, precum şi sentinţa instanţei de fond, şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantele M.A., S.M.O. şi C.L. împotriva deciziei nr. 11 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Modifică decizia atacată, în sensul că:

Admite apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 1505 din 26 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia civilă.

Desfiinţează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 837/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs