ICCJ. Decizia nr. 860/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 860/2010
Dosar nr. 3039/97/2006
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 3039 pe data de 29 august 2006, contestatorii T.V.C. şi T.L. s-au adresat instanţei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Deva, să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 510/2004 emisă de acesta şi obligarea de a emite o nouă dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură a suprafeţei de 7001 mp teren, iar pentru restul suprafeţei de teren ce nu se poate restitui în natură, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu o altă suprafaţă de teren.
În subsidiar, contestatorii au solicitat obligarea intimatului de a emite o nouă dispoziţie, prin care să se dispună restituirea în natură a suprafeţei de 7001 mp, obligându-se să restituie sumele primite anterior cu titlu de despăgubiri, respectiv suma de 41.807.424 lei, primită de antecesoarea lor, P.P., conform sentinţei civile nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara pentru imobilul în suprafaţă de 4931 mp situat în Municipiul Deva, înscris în C.F. 1394 Deva, nr. top 1788/1 – 1789/1, preluat abuziv de către stat.
În cauză, au formulat cereri de intervenţie în nume propriu SC S. SA Deva şi S.E., prin care au solicitat respingerea contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 77/2008 pronunţată pe data de 14 mai 2008 Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins contestaţia, aşa cum a fost precizată, formulată de contestatorii T.V. şi T.L., în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Deva, Consiliul Local Municipal Deva, având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul intimaţilor de intervenienta SC S. SA Deva, şi de intervenienta în nume propriu S.E.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, operează excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara şi de Decizia nr. 8589/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, s-a reţinut că Dispoziţia nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva a fost contestată în instanţă de către intervenienta S.E., fiind confirmată în justiţie sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, instanţele de judecată pronunţându-se, pe toate treptele de control judiciar, atât în ceea ce priveşte dreptul părţilor la reparaţie reglementată de Legea nr. 10/2001, cât şi sub aspectul situaţiei juridice a imobilului notificat.
Împotriva hotărârii respective, la data de 30 septembrie 2008, au declarat apel contestatorii T.V.C. şi T.L., ce a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba-Iulia prin Decizia civilă nr. 3/A din 15 ianuarie 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către contestatori, în mod corect, prima instanţă, reţinând excepţia autorităţii de lucru judecat, conform dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
Referitor la excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare, având ca obiect tardivitatea contestaţiei şi lipsa calităţii procesuale pasive, s-a considerat că nu mai trebuie analizate, câtă vreme s-a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie de fond, peremptorie şi absolută.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, instanţa de apel a făcut trimitere la deciziile de îndrumare nr. 45/1980, nr. 1849/1982 şi nr. 162/1987 pronunţate de fostul Tribunal Suprem, prin care s-a statuat că, principiul autorităţii de lucru judecat, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerile între două hotărâri, în sensul în care, constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară.
Împotriva deciziei respective, la data de 9 martie 2009, în termen legal, au declarat recurs contestatorii T.C. şi T.L., criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia, rejudecarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie admis, cu consecinţa desfiinţării primei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în mod greşit, cele două instanţe au soluţionat cauza, pe excepţie, reţinând în mod eronat, autoritatea de lucru judecat.
În subsidiar, au solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi rejudecând cauza, pe fond, să se dispună, respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei, respingerea cererilor de intervenţie formulate în cauză, anulându-se Dispoziţia nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva.
Prin motivele de recurs, depuse odată cu cererea, contestatorii au susţinut, în esenţă, faptul că, în mod greşit, cele două instanţe au reţinut autoritatea de lucru judecat, întrucât acţiunea privind revendicarea imobilului, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 34/2001 a Tribunalului Deva, nu a fost admisă în această formă, fiind precizată ulterior într-o acţiune în despăgubiri pentru construcţiile demolate, imposibil de restituit în natură, iar hotărârea nr. 8589/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a soluţionat irevocabil contestaţia formulată de intervenienta S.E. împotriva Dispoziţiei nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva, nu-i este opozabilă, nefiind parte în acel proces.
De asemenea, s-a susţinut şi faptul că despăgubirile ce i-au fost acordate antecesoarei lor, numita P.P., în dosarul nr. 665/2000, au vizat doar construcţiile demolate nu şi terenul liber de construcţii, fiind astfel aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora restituirea în natură a terenului liber este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite.
La data de 25 septembrie 2009, intimaţii-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Deva, Primăria Municipiului Deva şi Primarul Municipiului Deva au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primilor doi intimaţi, întrucât, în cadrul aplicării Legii nr. 10/2001, numai Primarul unităţii administrativ-teritoriale are atribuţii în procedura administrativ-jurisdicţională a acestei legi.
În acelaşi timp, intimata SC S. SA Deva a formulat întâmpinare, pe data de 21 septembrie 2009, solicitând respingerea recursul, ca tardiv introdus, fiind formulat cu depăşirea termenului legal de 15 zile, iar pe fond, respingerea căii de atac ca neîntemeiată, în condiţiile în care ambele instanţe au reţinut corect excepţia autorităţii de lucru judecat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va soluţiona cu prioritate excepţiile invocate de către intimaţii-pârâţi prin întâmpinările formulate, respectiv excepţia tardivităţii recursului şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Deva şi Primăria Municipiului Deva.
Astfel, excepţia tardivităţii căii de atac formulată de intimata SC S. SA Deva este nefondată, întrucât contestatorii au declarat recursul în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
În acest sens, Decizia Curţii de Apel Alba-Iulia a fost primită de contestatori pe data de 16 februarie 2009, conform dovezii de primire şi a procesului verbal de predare aflat la filele 89-90 în dosarul nr. 3039/97/2006 al Curţii de Apel Alba-Iulia, iar recursul a fost înregistrat pe data de 3 martie 2009, conform plicului poştal, aflat la fila 28 în dosarul instanţei de recurs.
Este neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor-pârâţi, aceştia având calitate procesuală pasivă în cauză, fiind angrenaţi şi având atribuţii în procedura administrativ-jurisdicţională de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de cei doi contestatori, Înalta Curte, constată că sunt nefondate, şi vor fi respinse, avându-se în vedere următoarele argumente :
Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când o a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor cu aceeaşi calitate.
Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acţiunilor să rezulte că este acelaşi iar nesocotirea autorităţii de lucru judecat, presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranşată de instanţă, să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar pe de altă parte ca, ceea ce a stabilit o primă instanţă, să nu fie contrazisă de cea ulterioară.
Potrivit prezumţiei lucrului judecat, conform art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi (rei judecata per veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei.
Analizând recursul declarat de contestatori, prin prisma acestui punct de vedere, reţinut de prima instanţă, care a constatat că în cauză există autoritate de lucru judecat, Înalta Curte, constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs, în mod corect, cauza fiind soluţionată prin prisma acestei excepţii de fond, absolute şi peremptorii.
Astfel, cum s-a reţinut de cele două instanţe, s-a constatat că, într-o primă judecată, s-a stabilit în mod irevocabil că, imobilul în litigiu a fost demolat şi nu se mai poate dispune restituirea în natură, stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 410.807.424 lei, ca urmare a reactualizării sumei de 380.000 lei, reprezentând valoarea de inventar a imobilului de la data preluării de către stat; că odată rezolvată, situaţia juridică a imobilului în litigiu, nu mai putea fi repus în discuţie încă o dată regimul juridic al acestuia, chiar şi la cererea unui moştenitor care nu a fost parte în respectivul proces, neputându-se obţine măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, de două ori, pentru acelaşi imobil, uzând de temeiuri de drept diferite.
În acest sens, susţinerile recurenţilor că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, sunt eronate, întrucât aceasta nu înseamnă posibilitatea contestării a ceea ce a reţinut prima instanţă în legătură cu regimul juridic al imobilului.
Astfel, prima instanţă a reţinut, în cauză, excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la Decizia civilă nr. 8589 din 26 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2221/1/2006 prin care s-a soluţionat irevocabil, prin respingere, contestaţia formulată de numita S.E., intervenientă în nume propriu în prezenta cauză, împotriva Dispoziţiei nr. 510/2004 a Primarului Municipiului Deva, prin care s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, atât de contestatoare cât şi de P.P. (autoarea recurenţilor), având ca obiect restituirea în natură a terenului rămas liber şi despăgubiri pentru construcţiile demolate şi terenul ocupat, pentru imobilul preluat de stat înscris în C.F. Deva cu nr. 1394 nr. top 1788/1-1789/1 în suprafaţă totală de 9953 mp, şi suprafaţă reală de 7741 mp.
În considerentele acestei decizii ale instanţei supreme s-a făcut trimitere la o altă hotărâre judecătorească pronunţată anterior în cauză, respectiv sentinţa civilă nr. 34 din 1 martie 2001 a Tribunalului Hunedoara, prin care Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a fost obligat către reclamanta P.P., în calitate de moştenitoare a autorului S.L., şi către intervenienţii S.E., S.M. şi S.A. la plata sumei de 418.807.424 lei cu titlu de despăgubiri civile, pentru acelaşi imobil, solicitat în prezentul litigiu.
Rezultă, aşadar, faptul că, autoritatea de lucru judecat a fost reţinută de cele două instanţe, prin raportare, atât la Decizia nr. 8589/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la hotărârea nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara, hotărâre prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că reclamanţii nu pot uza de prevederile legii speciale nr. 10/2001, atâta vreme cât au primit despăgubiri băneşti, reprezentând contravaloarea imobilului preluat de stat, imobil format din casă de locuit şi teren aferent, pe calea dreptului comun, iar pe de altă parte, că s-a respins şi o contestaţie întemeiată pe legea specială, împotriva aceleiaşi Dispoziţii nr. 510/2004 emisă de Primarul Municipiului Deva, pentru acelaşi imobil, cerere formulată de intervenienta din prezenta cauză, numita S.E.
Susţinerea recurenţilor, că hotărârea pronunţată prin procedura specială a Legii nr. 10/2001, nu le este opozabilă, nefiind parte în procesul respectiv, este nefondată, întrucât în litigiul soluţionat irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a rămas irevocabilă Dispoziţia nr. 510/2004 prin care s-a respins notificarea formulată cu privire la acelaşi imobil, atât de către autoarea contestatorilor (P.P.), cât şi de intervenienta S.E.
Faptul că Dispoziţia nr. 510/2004 nu a fost atacată şi de autoarea contestatorilor, nu poate fi imputabilă decât acestora, însă, fiind vorba de aceeaşi notificare şi de acelaşi imobil, hotărârea judecătorească pentru care s-a tranşat regimul juridic al acestuia, este opozabilă şi lor, fiind vorba de moştenitori aflaţi în concurs, astfel încât drepturile câştigate sau pierdute în instanţă profită sau incumbă şi celorlalţi moştenitori ce au stat în pasivitate.
În acelaşi timp, în hotărârea judecătorească pronunţată pe dreptul comun, la care a făcut trimitere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în procedura specială a Legii nr. 10/2001, a figurat drept parte autoarea contestatoarelor, astfel această hotărâre prin care s-a tranşat de asemenea regimul juridic al imobilului în litigiu, le este opozabilă acestora.
Sub acest aspect, este irelevant faptul că acţiunea ce a fost soluţionată prin sentinţa nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara, pe calea dreptului comun a fost caracterizată ca fiind una în revendicare, şi nu una în pretenţii, atâta vreme cât s-a statuat că numita P.P. trebuie să primească despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea imobilului ce a fost preluat de stat.
Prin urmare, este evident că, în speţă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, regimul juridic al imobilului, în sensul imposibilităţii restituirii în natură şi a acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar contestatorii şi-au realizat dreptul la dezdăunare prin încasarea sumelor stabilite prin sentinţa civilă nr. 34/2001, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 6654/2000.
Referitor la aceste despăgubiri, se va reţine faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind vorba de despăgubiri încasate cu ocazia preluării imobilului de către stat, sau cu ocazia demolării construcţiilor, ci de despăgubiri primite în urma admiterii unei acţiuni în revendicare, prin echivalent, autoarea P.P. primind contravaloarea întregului imobil format din casă de locuit şi teren aferent, iar pe de altă parte prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 1055/2008 a Curţii Constituţionale.
Rezultă, aşadar, că de principiu nu se pot obţine despăgubiri sau măsuri reparatorii, de două ori, de către aceleaşi persoane şi pentru acelaşi imobil, uzând de temeiuri de drept diferite.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, constată că nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatori.
În baza art. 274 C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii către intimata SC S. SA Deva şi către intervenient S.E. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei şi respectiv 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului ca nefondată.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor-pârâţi.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii T.L. şi T.V.C. împotriva deciziei nr. 3 A din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 lei către intimata-intervenientă SC S. SA şi, respectiv 300 lei către intimata-intervenientă S.E.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 90/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 858/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
