ICCJ. Decizia nr. 864/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 864/2010
Dosar nr. 4299/108/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4299/108/2007 din 22 noiembrie 2007, reclamantul D.G. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti şi Penitenciarul Arad, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune materiale, conform dispoziţiilor art. 998 – 999 C. civ.
În motivarea cererii s-a susţinut că pârâţii l-au prejudiciat prin faptul că au refuzat şi continuă să refuze să-i pună la dispoziţie un calculator performant, la care să continue şi să finalizeze proiectele de investiţii ce le are în elaborare, cu toate că a fost transferat la Penitenciarul Arad, în scopul respectiv.
Prin sentinţa civilă nr. 413 din 17 aprilie 2008, Tribunalul Arad, secţia civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamantul D.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în sarcina pârâţilor, aceştia punându-i la dispoziţie reclamantului un spaţiu de lucru, o maşină de scris şi un calculator, nefiind posibilă punerea la dispoziţie a unui calculator performant.
Împotriva hotărârii respective, la data de 6 octombrie 2008, a declarat apel reclamantul D.G. care a fost respins de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 7/A din 19 ianuarie 2009.
Împotriva deciziei respective, la data de 16 martie 2009, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în tot, admiţându-i-se acţiunea civilă în despăgubiri civile, aşa cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod eronat adevărata stare de fapt, reţinând că a fost transferat la Penitenciarul Arad la solicitarea sa, transferul fiind realizat la cererea pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar pe de altă parte, pe calculatorul care i s-a pus la dispoziţie avea posibilitatea să urmărească un program legislativ, nicidecum să lucreze pe el pentru a-şi continua proiectele de invenţii, cu toate că aparatul era compatibil cu programul de proiectare Auto Cod-2002.
S-a mai arătat că pârâţii nu şi-au respectat îndatoririle de serviciu, în ceea ce priveşte scopul în sine al detenţiei, respectiv asistarea persoanelor privative de libertate, în vederea reintegrării lor sociale şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
La data de 4 ianuarie 2010, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.
Prin încheierea din 12 februarie 2010, s-a admis cererea formulată de recurent şi s-a încuviinţat acestuia scutirea de plata taxei judiciare de timbru, avându-se în vedere faptul că este deţinut în cadrul Penitenciarului Arad şi că nu realizează venituri.
Recursul declarat de reclamantul D.G. este nul şi se constată ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Rezultă că, prin interpretarea per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este aceea a nulităţii recursului.
În cauză, recurentul D.G. nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., şi nici nu a formulat critici care să poată fi încadrate din oficiu într-unul din motivele de casare sau modificare.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc propriu-zis critici aduse deciziei pronunţate de instanţa de apel, prin indicarea precisă a unor motive de nelegalitate, raportate la considerentele hotărârii recurate.
Practic, în conţinutul cererii de recurs, reclamantul nu face altceva decât să relateze istoricul cauzei, să pună în evidenţă corespondenţa purtată cu pârâţii şi demersurile întreprinse de acesta, rămase fără finalizare din partea intimaţilor, de a-i satisface cererea având ca obiect punerea la dispoziţie a unui calculator pentru a-şi continua programul de proiectare.
Toate aceste afirmaţii, susţineri şi argumente ale recurentului, constituie chestiuni de fapt şi nu aspecte de drept, reprezentând motive de temeinicie şi nu de nelegalitate care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de reclamant nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte, va constata nulitatea recursului, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 7/A din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 868/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 861/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
