ICCJ. Decizia nr. 87/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 87/2010
Dosar nr. 36036/3/2007
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii P.M.O.B.A.M., P.A.M., G.C.A. şi G.A.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligate pârâtele să emită în favoarea reclamanţilor oferta de despăgubiri băneşti şi să plătească despăgubirile băneşti, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 343 mp şi două corpuri de clădire.
În motivare, reclamanţii au susţinut că imobilele au aparţinut autorului lor, G.D. şi au fost preluate abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950.
Aceştia au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, nesoluţionată încă de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, deşi prin sentinţa civilă nr. 726/2006, definitivă şi irevocabilă, primăria a fost obligată în acest sens.
Reclamanţii au apreciat că în condiţiile în care imobilele au fost înstrăinate de către stat în baza Legii nr. 112/1995, sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri băneşti conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată.
In drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 din Constituţia României.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive pe capătul unu de cerere din acţiune şi excepţia prematurităţii formulării acţiunii pe capătul doi de cerere din acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 400 din 26 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe capătul unu de cerere având ca obiect obligarea la emiterea ofertei de despăgubiri băneşti, a respins capătul unu de cerere din acţiune faţă de această pârâtă pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a admis excepţia prematurităţii capătului doi de cerere din acţiune având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor băneşti, a respins capătul doi de cerere formulat împotriva ambelor pârâte, ca prematur formulat, a admis excepţia lipsei de interes în promovarea capătului unu de cerere în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti şi respins acest capăt de cerere faţă de Primăria Municipiului Bucureşti, ca lipsit de interes.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuţii în soluţionarea notificărilor nici prin restituire în natură şi nici prin emiterea unei oferte de măsuri reparatorii prin echivalent, ci conform art. 13 alin. (1) din Titlul II al Legii nr. 247/2005, aceasta are atribuţia de a emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, după emiterea dispoziţiei de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
In condiţiile în care procedura administrativă nu a fost finalizată prin emiterea unei dispoziţii de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, instanţa de fond a considerat ca fiind prematur capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor băneşti.
Pe de altă parte, ţinând cont de faptul că prin sentinţa civilă nr. 726/2006 Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pârâta Primăria Municipiul Bucureşti a fost obligată să emită dispoziţie motivată, ca răspuns notificarea reclamanţilor, cererea reclamanţilor privind obligarea aceleia instituţii la emiterea unei dispoziţii motivate prin care să propună despăgubiri băneşti, a fost apreciată ca fiind lipsită de interes.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat apel reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de fond admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condiţiile în care aceasta are competenţa stabilirii cuantumului final al despăgubirilor ce se cuvin persoanei interesate, în cazul în care entitatea notificată nu şi-a respectat obligaţia de a soluţiona notificarea ce i-a fost adresată;
În mod eronat prima instanţă a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor băneşti, în condiţiile în care instanţa supremă a stabilit competenţa instanţelor de judecată de a judeca pe fond cererile de restituire formulate de persoana interesată a cărei notificare nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege;
Admiterea excepţiei lipsei de interes a fost criticată de apelanţi susţinându-se că deşi a fost obligată prin hotărâre irevocabilă la soluţionarea notificării formulate de către ei în baza Legii nr. 10/2001, Primări Municipiului Bucureşti nu a dat curs dispoziţiilor instanţei şi nu a emis Decizia sau dispoziţia motivată prevăzută de lege, fiind necesară o nouă acţiune.
Prin Decizia nr. 34 A din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul reclamanţilor, a fost desfiinţată sentinţa apelată cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Scopul acţiunii introductive de instanţă constă în acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, imobil care, conform susţinerilor reclamanţilor, a aparţinut autorului lor G.D. şi a fost preluat de stat prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.
Din înscrisurile depuse la fond a rezultat că reclamanţii au notificat Primăria Municipiului Bucureşti, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, notificare nesoluţionată până la data formulării acţiunii şi chiar până în prezent.
Prin Decizia nr. XX pronunţată la data de 19 martie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a statuat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţie formulată împotriva deciziei/dispoziţiei motivate de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde notificarea părţii interesate.
Această decizie era obligatorie pentru instanţa fondului, conform dispoziţiilor art. 329 alin. ultim C. proc. civ., şi impunea analizarea pe fond a cererii formulată de către reclamanţi, soluţia de respingere a acţiunii ca fiind prematur formulată, fiind în mod evident nelegală.
Faptul că între apelanţii-reclamanţi şi intimata Primăria Municipiului Bucureşti a mai existat un proces, finalizat prin admiterea acţiunii acestora şi obligarea primăriei la soluţionarea notificării reclamanţilor, nu poate duce la concluzia lipsei de interes a prezentei acţiuni formulată de aceştia, în vederea acordării efective de despăgubiri, în condiţiile în care, din probele administrate a rezultat că şi după pronunţarea acestei hotărâri, notificarea reclamanţilor a rămas nesolutionată.
S-a considerat a fi nelegală soluţia instanţei de fond prin care s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a intimatei - pârâte Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor întrucât conform Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, notificările formulate potrivit acestei legi, care nu au fost soluţionate până la data modificării legii se predau pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor. Cuantumul despăgubirilor ce se acordă, se stabileşte în final de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe baza raportului de evaluare întocmit în condiţiile legii.
În raport de aceste dispoziţii legale şi de obiectul acţiunii formulate de către apelanţii - reclamanţi, prin care se doreşte de fapt soluţionarea pe fond a notificării şi acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat, ambele intimate - pârâte au calitate procesuală pasivă în cauză, atribuţiunile fiecăreia dintre acestea fiind clar reglementate prin lege.
Faţă de împrejurarea că prima instanţă a rezolvat procesul rară a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel a dispus admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
In termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a declarat şi motivat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.
În expunerea motivelor de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că, în raport de dispoziţiile legale în vigoare şi de obiectul acţiunii formulate de apelanţii-reclamanţi, prin care se doreşte, de fapt, soluţionarea pe fond a notificării şi acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat intimata - pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are calitate procesuală pasivă în cauză.
In continuare, recurenta a arătat că prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, au fost reglementate atât sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 cât şi înfiinţarea unei entităţi, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuţii în privinţa emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire, atribuţii care sunt exercitate în cadrul şi după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute în Cap. V Titlul VII al actului normativ menţionat.
Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 vizează analizarea, sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate, fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatori în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
Astfel, această procedură presupune soluţionarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării/ unitatea deţinătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor însoţite de întreaga documentaţie ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.
În cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, unitate deţinătoare/entitatea învestită cu soluţionarea notificării este cea care are obligaţia de a emite decizie/dispoziţie, ca act final al procedurii administrative prevăzute de acest act normativ şi prin care stabileşte drepturile la restituire ce se cuvin persoanelor îndreptăţite.
Sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, însoţite de deciziile/dispoziţiile privind soluţionarea acestora, acestea din urmă fiind emise de entităţile notificate.
Recursul formulat este fondat.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, şi examinând Decizia atacată pe baza acestora, Înalta Curte, constată că se impune modificarea în parte a acesteia, respingerea apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei 400 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, faţă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, pentru cele ce succed.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligate pârâtele să emită în favoarea reclamanţilor oferta de despăgubiri băneşti şi să plătească despăgubirile băneşti, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 343 mp şi două corpuri de clădire.
In motivarea pretenţiilor deduse judecăţii reclamanţii au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, nesoluţionată încă de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, deşi prin sentinţa civilă nr. 726/2006, definitivă şi irevocabilă, aceasta a fost obligată în acest sens.
Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în cuprinsul Capitolului V Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - a fost reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În cursul procedurii administrative de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001 entităţile notificate se pronunţă asupra tuturor pretenţiilor de restituire decurgând din acest act normativ reparatoriu, prin emiterea de dispoziţii/decizii motivate.
Ulterior finalizării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, printr-o dispoziţie privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se declanşează procedura administrativă reglementată de acest act normativ, în cadrul căreia se stabileşte cuantumului final al despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedura finalizându-se prin emitere de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuţia de a emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, după emiterea dispoziţiei de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Or, în cauza dedusă judecăţii, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamanţilor nu a fost soluţionată printr-o dispoziţie motivată de către Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de entitate notificată şi astfel nu se poate declanşa şi urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia îşi exercită atribuţiile Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În consecinţă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost înfiinţată în temeiul unui act normativ special - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - şi a fost investită exclusiv cu atribuţii în cadrul acestei proceduri speciale, nefiindu-i conferite nici un fel de atribuţii în procedura administrativă de soluţionare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte, constată că instanţa de fond, în mod corect, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pe capătul 1 de cerere având ca obiect obligarea la emiterea ofertei de despăgubiri băneşti, întrucât aceasta nu are atribuţii în soluţionarea notificărilor, nici prin restituire în natură, nici prin emitere unei oferte de măsuri reparatorii prin echivalent, ci conform art. 13, alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală are atribuţia de a emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, după emiterea dispoziţiei de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Pentru aceste considerente, reţinându-se că recurenta nu are calitate procesuală pasiva, critica acesteia fiind întemeiată, pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, urmează ca în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 314 C. proc. civ., recursul pârâtei să fie admis, Decizia recurată se va modifică, în parte, în sensul că va fi respins apelul declarat de reclamanţii P.M.O., B.A.M., P.A.M., G.C.A. şi G.A.C. împotriva sentinţei nr. 400 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, fată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti. Vor fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 34 A din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o modifică, în parte, în sensul că: respinge apelul declarat de reclamanţii P.M.O., B.A.M., P.A.M., G.C.A. şi G.A.C. împotriva sentinţei nr. 400 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, faţă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 877/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 868/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
