ICCJ. Decizia nr. 887/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 887/2010
Dosar nr. 2926/89/2005
Şedinţa publică de la 12 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huşi la data de 15 martie 2000, în Dosar nr. 532/2000, precizată la fila 53, reclamanta L.I. a chemat în judecată M.A. şi SC I. SA solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de M.A.A. în sensul radierii suprafeţei de 6.817,23 mp, din suprafaţa totală de 37.480,30 mp, care reprezintă proprietatea reclamantei şi respectiv Statul Român prin M.F.P., SC I. SA, Consiliul Local Huşi şi SC R. SA Vaslui pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1 ha şi 35 ari şi 80 centiari teren situat în Huşi.
Prin sentinţa civilă nr. 2375 din 11 octombrie 2000 pronunţată de Judecătoria Huşi s-a dispus, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cererii de revendicare până la soluţionarea capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SC I. SA, iar în baza art. 158 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ. s-a declinat în favoarea Curţii de Apel Iaşi competentă de soluţionare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SC I. SA.
Prin Decizia civilă nr. 27/CA din 12 februarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3686 din 15 noiembrie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ) s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta L.I. în contradictoriu cu pârâtele M.A.A. şi SC I. SA Bârlad în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Prin sentinţa civilă nr. 72 din 7 mai 2002 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta L.I. în contradictoriu cu S.C. M.P.I. SA Bârlad şi M.A.A. Bucureşti.
Prin Decizia nr. 932 din 7 martie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ, rămasă irevocabilă, s-a anulat recursul declarat de L.I., împotriva sentinţei civile nr. 72 din 7 mai 2002 a Curţii de Apel Suceava ca netimbrat.
La data de 30 mai 2006, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, respectiv a capătului de cerere privind revendicarea.
Totodată, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huşi sub nr. 2264/2003, la data de 26 noiembrie 2003, reclamanta L.I. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Local Huşi, SC I. SA Bârlad, SC C. SA Vaslui, SC P. SA Huşi şi SC P. SA Vaslui, pentru ca acestea să fie obligate să-i lase în deplină proprietate suprafaţa de 1 ha, 35 ari şi 80 centiari teren (Consiliul Local Huşi), suprafaţa de 6817,23 mp teren (SC I. SA Bârlad), 800 mp (SC C. SA Vaslui), 2.500 mp (SC P. SA Huşi) şi 500 mp (SC P. SA Vaslui).
Prin sentinţa civilă nr. 72 din 31 ianuarie 2005 pronunţată de Judecătoria Vaslui s-a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii formulate, invocată de pârâte, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta L.I. prin procurator B.L. şi s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC C. SA Vaslui în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 340 din 3 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a admis apelul formulat de reclamanta L.I. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 31 ianuarie 2005 pronunţată de Judecătoria Huşi, sentinţă care a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre soluţionare la Tribunalul Vaslui în primă instanţă.
Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 10 august 2005 cu nr. 2912/2005.
Prin Decizia civilă nr. 426/bis din 18 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de L.I. în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local Huşi, SC C. SA Vaslui, SC P.I. SA Bucureşti, SC P. SA Vaslui şi SC R.I.U.P.P. SA Huşi, au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate reclamantei, următoarele suprafeţe de teren: Consiliul Local Huşi 663,43 mp SC P.I. SA Bucureşti - 6.625,32 mp; SC R.I.U.P.P. SA Huşi - 2.224,95 mp SC P. SA Vaslui - 2.189,54 mp şi SC C. SA Vaslui 848,96 mp şi o clădire cu destinaţie de moară, imobile identificate în raportul de expertiză tehnică şi schiţa anexă, care face parte integrantă din hotărâre, au fost respinse excepţiile invocate de pârâte privind inadmisibilitatea acţiunii, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei achizitive şi cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S. Bucureşti invocată de SC C. SA Vaslui.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut din analiza întregului material administrat în cauză că autorul reclamantei a dobândit în anul 1946 prin act autentic suprafaţa de 1,3580 ha teren în oraşul Huşi, pe care ulterior a edificat o construcţie cu destinaţie de moară şi presă de ulei, fiind înscris de Camera de Industrie şi comerţ ca o firmă comercială.
Preluarea de către stat de la proprietar a bunurilor s-a făcut abuziv şi fără absolut nici un titlu, aşa încât, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, acţiunea promovată de reclamantă, în revendicare pe calea dreptului comun, fiind cea legală.
În condiţiile în care preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără niciun titlu, dreptul de proprietate al autorului reclamantei nu a fost legal desfiinţat şi acest drept nu s-a strămutat niciodată la stat, ci a rămas în patrimoniul titularului său, al autorului reclamantei, care a pierdut astfel doar posesia, pe cale de consecinţă, imobilul nu putea face obiectul înstrăinării către terţe persoane.
În atare condiţii, instanţa a constatat că dreptul de proprietate al autorului reclamantei este dobândit anterior faţă de cel al pârâţilor, deci acţiunea, întemeiată pe art. 494 şi urm. C. civ., a fost admisă în parte, în raport cu concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat apel, în termen legal, reclamanta L.I., prin procurator Brândaş Lidia şi pârâtele SC C. SA Vaslui, SC P. SA Huşi, SC P. SA Bucureşti şi SC P.I. SA Bucureşti.
La termenul din 16 ianuarie 2008, instanţa a dispus conexarea Dosarului nr. 6118/45/2006 la Dosarul nr. 2926/89/2005, Dosarul nr. 6118/45/2006 fiind format la Curtea de Apel Iaşi ca urmare a faptului că, prin sentinţa civilă nr. 907 din 7 noiembrie 2006 a Judecătoriei Huşi a fost admisă excepţia de litispendenţă între cauza ce forma obiectul acţiunii în revendicare pe capătul doi de cerere în Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi şi apelul care se judeca împotriva sentinţei civile nr. 72 din 31 ianuarie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 2264/2003, care avea acelaşi obiect.
Prin Decizia civilă nr. 202 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a constata perimată acţiunea în revendicare formulată de reclamanta L.I., reprezentată prin procurist B.L., în contradictoriu cu pârâtele pârâtele SC P.I. SA Bucureşti, Consiliul Local Huşi, SC C. SA Vaslui, SC P. SA Vaslui; s-au admis apelurile formulate de SC C. SA Vaslui, SC P.I. SA Bucureşti, SC P. SA Vaslui şi SC P. SA Huşi, toate prin reprezentanţi legali, împotriva sentinţei civile nr. 426/bis din 18 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui, sentinţă pe care a schimbat-o în parte în sensul că: a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamanta L.I. în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA Vaslui, SC P.I. SA Bucureşti, SC P. SA Vaslui şi SC P. SA Huşi; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate care nu contravin prezentei decizii; a respins apelul formulat de reclamanta L.I., prin procurator B.L., împotriva sentinţei civile nr. 426/bis din 18 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui.
În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia de litispendenţă invocată de SC C. SA Vaslui s-a pronunţat Judecătoria Huşi prin sentinţa civilă nr. 907 din 07 noiembrie 2006, în sensul admiterii acesteia. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 221 din 16 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a respins recursul formulat de pârâta SC P. SA Vaslui şi s-a constatat că SC P. SA - Peco Vaslui are calitate procesuală pasivă.
Raportat la excepţia de perimare, Curtea a reţinut că, iniţial, prin cererea formulată la data de 15 martie 2000, reclamanta L.I. a chemat în judecată M.A.A. şi SC I. SA, solicitând în contradictoriu cu acestea anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele ultimei şi obligarea pârâtelor SC I. SA, SC R. SA Vaslui şi Statul Român prin M.F.P. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1 ha, 35 ari şi 80 cta teren situat în Huşi. Prin sentinţa civilă nr. 2375 din 11 octombrie 2000, a fost suspendat în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. capătul de cerere având ca obiect revendicarea până la soluţionarea cererii privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pentru SC I. SA.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Deci pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii.
Este adevărat că în speţă, judecata a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a altor pricini (respectiv cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate). Însă, potrivit art. 250 C. proc. civ. cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuie suspendarea judecăţii, dispusă de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ.
Termenul de perimare începe aşadar să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în cauza care a pricinuit suspendarea judecăţii. în speţă, cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate care a constituit temeiul suspendării în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a capătului de cerere având ca obiect revendicare, a fost soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr. 932 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia contencios administrativ, la data de 07 martie 2003.
Cu toate acestea, apelanta-reclamantă a solicitat repunerea cauzei pe rol abia la data de 30 mai 2006, deci peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., astfel ca instanţa urma să constate perimată acţiunea în revendicare formulată de reclamanta L.I., reprezentată prin procurator B.L. în contradictoriu cu pârâţii SC P.I. SA Bucureşti, Consiliul Local Huşi, SC C. SA Vaslui şi SC P. SA Huşi.
Cât priveşte excepţia de inadmisibilitate invocată de intimatele-pârâte instanţa a reţinut că reclamanta a formulat în contradictoriu cu SC P.I SA Bucureşti, SC P. SA Vaslui şi SC P. SA Huşi, o acţiune prin care a solicitat acesteia să-i lase în proprietate terenuri, o clădire şi utilaje de moară şi panificaţie.
Acţiunea a fost formulată la data de 26 noiembrie 2003, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Reclamanta nu a uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 cu privire la regimul juridic al imobilelor preluate abuziv, lege prin care legiuitorul a înţeles să înlocuiască dreptul comun (mai rigid în cadrul acţiunilor în revendicare) şi care cuprinde atât norme de drept substanţial, cât şi reglementarea unei proceduri administrative, prealabile sesizării instanţei.
Prin dispoziţiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare a imobilelor naţionalizate şi fără să diminueze accesul la justiţie, astfel cum a reţinut Tribunalul Vaslui, a adus perfecţionări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc, prin norme de procedură cu caracter special.
Deci, în acest cadru legislativ nu-şi mai pot găsi aplicarea dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ., în cazul acţiunilor având ca obiect imobile naţionalizate, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cum este cazul în speţă.
Reglementarea cu caracter special din acest act normativ oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii, prin echivalent, fiind de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar dispoziţiile C. civ. au un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a considerat greşit că ele sunt aplicabile în speţă. Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum şi cele care din motive independente de voinţa lor, nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură, au deschisă calea acţiunii în revendicare.
În consecinţă sunt inadmisibile şi acţiunile în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care nu au utilizat procedura prevăzută de această lege specială.
Prin urmare, reclamantei punându-i-se la dispoziţie o procedură specială de natură a-i recunoaşte posibilitatea valorificării dreptului de proprietate încălcat, nu mai are deschisă calea dreptului comun, acţiunea sa în revendicare fiind inadmisibilă, fără ca aceasta să însemne o încălcare a accesului liber la procedurile judecătoreşti, cum greşit a reţinut instanţa de fond prin sentinţa apelată.
Cele constatate anterior fac de prisos analiza pe fond a cauzei, precum şi celelalte excepţii invocate.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă L.I.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că, total netemeinic şi nelegal, instanţa de apel a admis excepţia de perimare a acţiunii care a făcut obiectul Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi şi al Dosarului nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huşi.
Tot eronat a reţinut instanţa de apel Iaşi că s-a cerut repunerea pe rol în anul 2006 la aproape trei ani după pronunţarea Deciziei nr. 932 din 7 martie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, în Dosarul nr. 2590/2002. Recurenta a combătut acest lucru cu adresa din 15 aprilie 2003 adresată Judecătoriei Huşi, prin care a solicitat repunerea pe rol a Dosarului nr. 523/2000, la 5 săptămâni după pronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, a Deciziei nr. 932 din 7 martie 2003, în Dosarul nr. 2590/2001.
Din eroare Curtea de Apel Iaşi a reţinut că aceasta a solicitat repunerea pe rol a Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi, pentru prima dată, în anul 2006. Dar această Curte a judecat în apel Dosarul Tribunalului Vaslui nr. 2926/89/2005 ( nu /2006).
Chiar acţiunea de faţă a fost înregistrată Judecătoria Huşi sub nr. 2264 la data de 26 noiembrie 2003, revendicare pe drept comun, deci la 9 luni după pronunţarea Deciziei nr. 932 din 7 martie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, asupra primului capăt de cerere al Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi. În acest context a fost admisă irevocabil excepţia de litispendenţă a acţiunii.
Tot netemeinic şi nelegal, instanţa Curţii de Apel Iaşi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii.
Eronat a reţinut aceeaşi instanţă că reclamanta ar fi deschis acţiunea în revendicare pe drept comun după apariţia Legii nr. 10/2001, afirmaţie combătută de aceasta cu Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi pe care l-a repus pe rol şi care face obiectul acţiunii de faţă.
Legea nr. 10/2001 spune foarte clar că persoana îndreptăţită poate alege calea pe care o doreşte, revendicare pe drept comun sau revendicare pe lege specială, dacă acţiunea a fost deschisă înainte de apariţia legii speciale.
Al treilea motiv de recurs este acela că, atunci când s-a pronunţat instanţa Curţii de Apel Iaşi, nu a avut în vedere cererea reclamantei de repunere pe rol, din 15 aprilie 2003, a Dosarului nr. 532/2000 la Judecătoria Huşi.
Au fost formulate întâmpinări, invocându-se de către SC R. SA Vaslui, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că, prin Decizia civilă nr. 221/2007 a Curţii de Apel Iaşi, s-a soluţionat recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 907/2006 a Judecătoriei Huşi în Dosarul nr. 532/2000, în cuprinsul său stabilindu-se în mod irevocabil că SC P. SA- Peco Vaslui are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel încât acest aspect nu mai poate fi reiterat, intrând sub puterea lucrului judecat.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Recurenta invocă greşita aplicare în cauză a prevederilor art. 248 C. proc. civ., care reglementează sancţiunea perimării, în raport de împrejurarea că s-a apreciat greşit că a rămas în pasivitate timp de mai mult de un an de la data suspendării capătului doi al acţiunii, având ca obiect revendicare, în Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi. Recurenta se apără, arătând că a formulat cerere de repunere pe rol a Dosarului nr. 532/2000 la data de 15 04 2003, cât şi acţiune în revendicare cu acelaşi obiect, înregistrată sub nr. 2264/2003 la Judecătoria Huşi.
Verificând aceste susţineri, Înalta Curte constată că, în faza procesuală a recursului, a fost depusă o copie a cererii de repunere pe rol a Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi, având ştampila de primire a acestei judecătorii, însă printre actele Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi nu se regăseşte o astfel de cerere, chiar recurenta neputând să indice fila la care există această cerere.
Prin urmare, sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada investirii instanţei cu cererea de repunere pe rol.
De asemenea, constată că excepţia perimării a fost invocată pentru prima oară la data de 24 09 2008, după ce s-a realizat conexarea celor două dosare ca urmare a constatării litispendenţei, ocazie cu care recurenta a invocat în apărare incidenţa art. 252 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima dată în instanţa de apel.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că art. 252 pct. 3 C. proc. civ. nu este incident, iar perimarea poate fi invocată deoarece priveşte şi Dosarul conexat nr. 6118/45/06 al Curţii de Apel Iaşi, dosar care nu a fost soluţionat pe fond în primă instanţă, ca urmare a formării sale în urma admiterii excepţiei de litispendenţă şi trimiterii capătului doi al acţiunii din Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi, direct la Curtea de Apel Iaşi, astfel că nu ne aflăm într-o fază propriu-zisă de apel în acest dosar.
Recurenta a mai invocat în apărare, pe aspectul perimării, la fila 60 a Dosarului nr. 2926/89/2005 vol. II al Curţii de Apel Iaşi, faptul că prin sentinţa civilă nr. 2735/2000 a Judecătoriei Huşi nu s-a dispus disjungerea şi suspendarea conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., iar prin cererile din Dosarul nr. 1515/2001 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut trimiterea dosarului la instanţa de fond pentru soluţionarea cererii de revendicare, ceea ce face inaplicabilă sancţiunea perimării.
Verificând şi aceste susţineri, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, căci în Dosarul nr. 1515/2001 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se solicită prin cererea de recurs, cât şi prin cererea de la fila 9, trimiterea dosarului la „Tribunalul Vaslui unde s-a deschis acţiunea în revendicare pentru acest imobil conform Legii nr. 10/2001„ astfel că, făcându-se referire la Tribunalul Vaslui, nu poate fi susţinută apărarea că cererea de repunere pe rol privea Dosarul nr. 532/2000 al Judecătorie Huşi.
Este nerelevant, sub aspectul intervenirii sancţiunii perimării, faptul că prin sentinţa civilă nr. 2735/2000 a Judecătoriei Huşi nu s-a dispus disjungerea şi suspendarea conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., cât timp cauza a rămas în nelucrare, pe cel de-al doilea capăt de cerere, chiar dacă dispoziţia de disjungere şi suspendare nu se regăsesc expres în dispozitivul sentinţei.
Cu toate acestea, potrivit art. 248 C. proc. civ., perimarea intervine numai atunci când cauza a rămas în nelucrare, din vina părţii, mai mult de un an.
Înalta Curte observă că partea reclamantă în acţiunea în revendicare a imobilului care a făcut obiectul Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi nu a rămas în pasivitate timp de mai mult de un an, ci a introdus o nouă acţiune cu acelaşi obiect, în contradictoriu cu aceleaşi părţi, la aceeaşi instanţă, ceea ce dovedeşte pe deplin intenţia sa de a continua procesul şi inaplicabilitatea sancţiunii perimării.
Astfel, la data de 26 noiembie 2003, la opt luni de la data la care s-a soluţionat irevocabil cauza în raport de care s-a dispus suspendarea în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., respectiv 7 martie 2003, reclamanta a dorit să continue demersul său, prin investirea Judecătoriei Huşi în Dosarul nr. 2264/2003 cu o cerere având acelaşi obiect, aceleaşi părţi şi aceeaşi cauză, motiv pentru care a şi fost admisă excepţia de litispendenţă între cele două dosare: Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi, devenit Dosarul nr. 6118/45/06 al Curţii de Apel Iaşi, care nu a fost soluţionat pe fond în primă instanţă, şi Dosarul nr. 2926/89/05 al Curţii de Apel Iaşi, în care s-a soluţionat apelul împotriva sentinţei civile nr. 72/31 01 2005pronunţată în Dosarul nr. 2264/2003 al Judecătorie Huşi, după ce prin Decizia civilă nr. 340/2005 a Tribunalului Iaşi a fost admis apelul împotriva acestei sentinţe şi trimisă cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Iaşi, astfel încât cel de-al doilea apel a fost soluţionat de instanţa superioară, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 202/2008, care face obiectul prezentului recurs.
Investind instanţa cu o cerere identică, chiar dacă nu a solicitat repunerea cauzei pe rol, reclamanta a ieşit din pasivitate în termenul de un an de la momentul suspendării, astfel încât nu poate fi sancţionată în temeiul art. 248 C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte apreciază că a fost greşit aplicată sancţiunea perimării celui de-al doilea capăt al acţiunii din Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi, iar, în raport de această soluţie, a fost greşit admisă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huşi.
Aceasta deoarece, acţiunea introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi, trebuia să fie soluţionată în raport de dreptul comun, dacă partea nu alegea posibilitatea suspendării acesteia până la finalizarea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001, iar nu respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că, prin a doua acţiune, în Dosarul nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huşi, a fost depăşit termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001, deoarece cea de-a doua acţiune în revendicare nu o continuă pe prima, ca urmare a intervenirii sancţiunii perimării.
Având în vedere că în mod greşit acţiunea în revendicare care a format obiectul capătului doi al Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huşi nu a fost soluţionată pe fond numai în faza procesuală a apelului, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
Deoarece în cea de-a doua acţiune în revendicare, care a format obiectul Dosarului nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huşi, au fost chemate în judecată şi alte părţi, iar obiectul acţiunii a fost extins şi la alte terenuri, urmează a se analiza excepţia inadmisibilităţi acţiunii în raport de împrejurarea dacă, cu privire la acestea, reclamanta a formulat notificări cu respectarea Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite decizia spre rejudecare la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de apelanta-reclamantă L.I. împotriva Deciziei nr. 202 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 867/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 901/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
