ICCJ. Decizia nr. 958/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 958/2010
Dosar nr. 3300/30/2007
Şedinţa publică de la 16 februarie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 20 aprilie 2007, ulterior precizată, reclamanţii D.M.E., W.K., W.J., prin împuternicit D.H.K., în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Timişoara, Statul Român prin unitatea administrativ teritorială - Municipiul Timişoara, reprezentată de primarul municipiului Timişoara, Prefectura judeţului Timiş - Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi M.F.P. în calitate de reprezentant al Statului Român, au contestat Dispoziţia din 19 martie 2007 emisă de primarul municipiului Timişoara, solicitând instanţei să dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa: anularea dispoziţiei; să se constate că au calitatea de persoane îndreptăţite, conform art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001; să constate că pe terenul situat în Timişoara, Calea Torontalului km.7-9, înscris în C.F. Timişoara, au existat construcţii constând în case de locuit şi anexe gospodăreşti; să constate că aceste construcţii au fost preluate abuziv la data de 24 martie 1947, fapt ce rezultă din adresa din 24 martie 1947 şi demolate ulterior de către Statul Român; să oblige primarul municipiului Timişoara să emită o nouă dispoziţie în favoarea reclamanţilor, prin care să propună despăgubiri în echivalent bănesc pentru construcţiile preluate abuziv şi demolate, respectiv să trimită dosarul pentru actualizarea şi stabilirea cuantumului final al acestor despăgubiri la C.C.S.D.
În motivare, reclamanţi au arătat că dispoziţia atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece aceste construcţii se aflau în proprietatea părinţilor lor, fiind preluate în mod abuziv de către Statul Român şi apoi demolate.
Reclamanţii au mai arătat că, în cartea funciară imobilul este descris ca fiind compus din casă şi curte în Ciocu, în acelaşi sens fiind şi planurile de situaţie depuse. Este evident că doar Statul Român putea demola construcţiile, întrucât acesta a exercitat în fapt prerogativele de proprietar în intervalul de timp scurs de la data preluării abuzive şi până în anul 1989. Prin dispoziţia atacată, s-au încălcat prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc pentru această situaţie acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin întâmpinările depuse la dosar au fost invocate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.F.P. în calitate de reprezentant al Statului Român şi Prefectura judeţului Timiş, pe care instanţa le-a analizat cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sunt întemeiate, faţă de prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 2397/PI din 4 iunie 2008, Tribunalul Timiş a admis în parte contestaţia, a anulat dispoziţia din 19 martie 2007, a obligat primarul municipiului Timişoara la emiterea unei noi dispoziţii motivate prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru construcţiile preluate de Statul Român şi demolate de acesta, în condiţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv trimiterea dosarului la C.C.S.D., în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, contatând calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată. A respins contestaţia faţă de ceilalţi intimaţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut pe fondul cauzei că din probatoriul administrat în cauză rezultă că antecesorul reclamanţilor a fost somat să predea imobilul deţinut, care a fost expropriat, în baza art. 3 alin. a-g din Legea de reformă agrară. Bunul a fost preluat faptic de către Statul Român în anul 1947, în cauză reţinându-se aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. Faptul că în cartea funciară a imobilului nu este evidenţiată această preluare, nu este de natură să obstaculeze accesul reclamanţilor la beneficiul Legii nr. 10/2001 pentru a obţine repararea prejudiciului cauzat prin preluarea imobilului şi demolarea construcţiilor de către Statul Român.
Cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite, tribunalul a reţinut că notificatorii sunt moştenitorii legali ai proprietarului tabular al imobilului de la momentul preluării abuzive a acestuia de către stat, respectiv ai numitului W.J., această situaţie fiind confirmată şi de faptul că, în prezent, ei figurează înscrişi în C.F. ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului, cu titlu de moştenire.
În motivarea hotărârii s-a mai arătat că, din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că la momentul preluării faptice a imobilului, pe teren se afla o casă cu anexe gospodăreşti, construcţii ce aparţineau antecesorului reclamanţilor şi că acestea au fost preluate de Statul Român, care le-a demolat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Timişoara, care a arătat că prima instanţă nu a ţinut seama de dispoziţiile legale în materie şi că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, a dreptului lor de proprietate şi a faptului că imobilul revendicat a fost preluat abuziv şi demolat de Statul Român.
Prin Decizia nr. 2/A din data de 5 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul, reţinând, în esenţă, că prin vastul material probator administrat în cauză, intimaţii-reclamanţi au făcut pe deplin dovada calităţii lor de persoane îndreptăţite şi a dreptului lor de proprietate invocat, precum şi a faptului că acest imobil revendicat a fost preluat abuziv de către Statul Român, care l-a demolat, astfel încât criticile formulate în apel sunt total nefondate şi în vădită contradicţie cu dovezile de la dosar.
Reclamanţii au calitatea de moştenitori legali ai proprietarului tabular al imobilului şi, ca urmare, au calitatea de persoane îndreptăţite, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Totodată, s-a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, reiese că imobilul, încă din anul 1931 când a intrat în proprietatea numitului W.J., cu titlu de cumpărare, avea în componenţă casă şi curte în Cioca, cu teren în suprafaţă de 1 ha şi 1.219 mp. Acestea au fost preluate de către stat, care le-a demolat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Primarul municipiului Timişoara, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul respingerii acţiunii ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, pârâtul a reiterat criticile din apel, arătând că instanţele nu au ţinut cont de dispoziţiile legale în materie şi că notificarea a fost respinsă prin dispoziţia contestată, întrucât reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate invocat şi nici că imobilul revendicat a fost preluat abuziv şi demolat de Statul Român.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezei reglementate - interpretarea greşită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecăţii.
Recurentul invocă faptul că instanţele nu au aplicat dispoziţiile legale aplicabile speţei şi că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate invocat şi nici că imobilul revendicat a fost preluat abuziv şi demolat de Statul Român.
Aceste critici sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.
Instanţele fondului au stabilit, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt în cauză. Acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului care, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nemaiavând competenţa de a cenzura situaţia de fapt statuată prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele.
Analizând şi coroborând întregul material probator aflat la dosar, instanţele au stabilit că imobilul în litigiu, compus din teren şi construcţii, a aparţinut antecesorului reclamanţilor, care l-a dobândit cu titlu de cumpărare şi că acesta a fost preluat abuziv în anul 1947 de Statul Român.
Totodată, intimaţii-reclamanţi au făcut dovada calităţii de moştenitori legali ai proprietarului tabular al imobilului şi, ca urmare, au calitatea de persoane îndreptăţită la restituire, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Sub aspectul verificării existenţei edificatelor la momentul preluării imobilului de către stat, construcţii pentru care se solicită acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, instanţele au constatat că s-a făcut dovada faptului că în anul 1947, la momentul preluării faptice a bunului, pe teren se aflau o casă şi anexe gospodăreşti, ce au fost demolate ulterior de stat.
La situaţia de fapt pe deplin stabilită, instanţele au aplicat în mod corect prevederile legale incidente în speţă.
Astfel, contestatorii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Cu respectarea prevederilor art. 25, 26 raportat la art. 10 şi art. 11 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001, s-a dispus obligarea pârâtului Primarul municipiului Timişoara la emiterea unei noi dispoziţii motivate prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate şi trimiterea dosarului la C.C.S.D., în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Faţă de cele ce preced, se constată că în cauză, la situaţia de fapt stabilită, s-au aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente, ceea ce impune respingerea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa păstrării deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 2/A din data de 5 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 956/2010. Civil ŞI DE PROPREETATE... | ICCJ. Decizia nr. 959/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
