ICCJ. Decizia nr. 1372/2011. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1372/2011
Dosar nr. 2686/62/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 175/S din 9 iunie 2009 Tribunalul Braşov a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul-pârât reconvenţional B.P. în contradictoriu cu pârâţii R.S. - reclamant reconvenţional, R.A.F. şi SC B.I. SRL. A admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional R.S., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional B.P. şi în consecinţă a dispus rezoluţiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi C.D.I. şi C.I.S. A obligat reclamantul-pârât reconvenţional B.P. să plătească pârâtului-reclamant reconvenţional R.S. suma de 10.190 lei şi pârâţilor R.A.F. şi SC B.I. SRL suma de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 139 Ap din 17 noiembrie 2009 Curtea de Apel Braşov a admis apelul reclamantului B.P. şi al pârâţilor R.A.F. şi SC B.I.I. SRL anulând sentinţa şi reţinând cauza spre rejudecare având în vedere că încheierile de amânare a pronunţării din datele de 25 mai şi 1 iunie 2009 nu au fost semnate de către completul de judecată fiind astfel incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Rejudecând cauza instanţa de apel a admis şi administrat proba cu înscrisuri şi declaraţii de martori.
In ce priveşte cererea de chemare în judecată s-a reţinut că reclamantul B.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii R.S., R.A.F. şi SC B.I.I. SRL Bucureşti să se constate că prin actul de schimb autentificat sub nr. 18/1999 încheiat între pârâtul R.S. şi mama reclamantei B.V., pârâtul a transmis acesteia dreptul de proprietate asupra imobilelor de 15.100 mp, 9500 mp şi 20.000 mp situate în extravilanul Comunei Feldioara, identificate în sola 54 parcela 1131/1, sola 46 parcela 914/8/1 şi sola 86 parcela 1389/5. S-a mai solicitat să se constate că proprietatea asupra acestor imobile s-a transmis reclamantului prin moştenire, urmare decesului mamei sale. Să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 2007 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3770 din 10 decembrie 2007 de BNP B.V., pentru nevalabilitatea obiectului tranzacţiei, cauză ilicită şi fraudă la lege. Să se dispună rectificarea înscrierilor efectuate în C.F. 7359 Feldioara nr.cad.727 sub B+2-5,prin radierea menţiunilor făcute acolo, prin întabularea dreptului de proprietate al mamei sale prin schimb şi al său prin moştenire asupra imobilului. Să se dispună înscrierea în C.F. 7478 Feldioara nr.cad.845 şi în C.F. 7477 Feldioara nr.cad. 843 a dreptului de proprietate al mamei sale prin schimb şi al său prin moştenire, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii sale, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. civ., art. 1405, art. 1406, art. 942, art. 948 pct. 3 şi 4, art. 964, art. 966-968, art. 644 C. civ., art. 27, art. 28, art. 29, art. 35, art. 36 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 7/1996 şi art. 274 C. proc. civ., reclamantul a arătat că între mama sa şi pârâta R.S. s-a încheiat un contract de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 de BNP C.D.I. prin care mama sa a devenit proprietară asupra imobilelor în litigiu.
In schimbul intervenit pârâtul a primit în proprietate terenuri în localitatea Măieruş , cei doi copermutanţi preluând posesia terenurilor, mama reclamantului declarând la Primăria Feldioara schimbul, achitând şi impozitul aferent.
In anul 2002 moare mama reclamantului acesta devenind beneficiarul întregii mase succesorale lăsate de aceasta potrivit certificatului de moştenitor nr. 333/2003 continuând să stăpânească terenurile şi plătind impozitele datorate.
In anul 2003 a vândut terenul identificat în sola 45 parcela 113/1 arendând celelalte terenuri, iar în urmă cu o lună de la înregistrarea acţiunii a aflat că pârâtul şi-a întabulat dreptul de proprietate asupra terenurilor în baza titlului de proprietate nr. 785/1995 uzând de înscrisuri false.
Prin antecontractul şi contractul de vânzare-cumpărare atacate, pârâtul R.S. a vândut celorlalţi pârâţi terenul de 20.000 mp înscris în C.F. 7359 nr. cadastral 727 în condiţiile în care proprietatea bunului nu aparţinea vânzătorului şi posesia bunului nu a fost transmisă de la vânzător la cumpărător.
Atât antecontractul cât şi contractul de vânzare-cumpărare sunt caracterizate de o cauză ilicită, părţile acţionând în vederea deposedării reclamantului de teren, vânzătorul fiind de rea credinţă.
Şi cumpărătorul a fost de rea credinţă, acesta neverificând starea faptică a terenului pentru a se convinge că vânzătorul este un „verus dominus" care exercită în fapt prerogativele dreptului de proprietate.
Această omisiune constituie o gravă neglijenţă vecină cu dolul, semnificând rea credinţă din partea cumpărătorului.
Potrivit art. 27 din Legea 7/1996 înscrierea în cartea funciară nu mai are efect translativ de proprietate.
Dreptul reclamantului este opozabil terţilor fără înscrierea în cartea funciară, provenind din succesiune, conform art. 28 din aceeaşi lege.
Prin cele două acte încheiate s-a urmărit transmiterea unui bun ce nu aparţinea vânzătorului, prevederile legale ce le reglementează fiind folosite contrar scopului lor.
Pârâtul R.S. a solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii, iar prin cererea reconvenţională a solicitat rezoluţiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 2009 la BNP C.D.I. şi C.L.S., încheiat cu antecesoarea reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Prin contractul încheiat ambele părţi s-au obligat reciproc la întabularea drepturilor în cartea funciară pârâtul reconvenţional neîntabulând dreptul pe numele autoarei sale şi apoi pe numele său în baza certificatului de moştenitor.
Autoarea pârâtului reconvenţional s-a dezinteresat total de înscrierea titlului său şi nici pârâtul, după decesul mamei sale nu a procedat la întocmirea documentaţiei necesare întabulării deşi în repetate rânduri li s-a cerut aceasta, dat fiind că după înscrierea în cartea funciară contractul putea produce efecte.
In sistemul reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938 transmiterea dreptului real se produce numai datorită efectului constitutiv al înscrierii.
Prin art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 se prevede că dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 îşi încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi al registrelor de publicitate imobiliară pe întregul teritoriu, astfel că acest decret ultraactivează cu întregul său, acţiunea sa încetând chiar în momentul fixat de legiuitor.
Art. 59 din Legea nr. 7/1996 prevede producerea efectelor actului juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept imobiliar de la data înscrierii în cartea funciară.
Dreptul autoarei reclamantului pârât nu a fost înscris în cartea funciară, astfel că nu se putea transmite acestuia pentru că nu îl avea în patrimoniu.
Antecontractul şi contractul de vânzare-cumpărare atacate de reclamant sunt încheiate în condiţii de legalitate, pârâtele fiind de bună credinţă, acestea contractând cu primul proprietar de carte funciară.
Şi pârâtele R.A.F. şi SC B.I.I. SRL, prin întâmpinare, au solicitat respingerea cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecată. S-a susţinut că, în condiţii de legalitate, au convenit cumpărarea terenului de 20.000 mp, dreptul de proprietate asupra acestuia rezultând din conţinutul C.F. 7359 Feldioara nr.cad.727 în favoarea pârâtului R.S., cu titlu de drept reconstituire conform Legii nr. 18/1991 - înscrierea fiind făcută sub nr. 67560 din 23 august 2007.
La înscrierea actelor au fost prezentate înscrisuri privind atestarea fiscală, lipsa sarcinilor fiscale şi oricăror alte sarcini, situaţie care relevă lipsa relei-credinţe a pârâţilor.
Conform prevederilor art. 966 C. civ. obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, iar prin art. 967 se prevede prezumarea cauzei până la dovada contrară şi valabilitatea convenţiei, cu toate că nu există cauză expresă.
Cauza este nelicită atunci când este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri şi ordinii publice potrivit art. 968 C. civ.
In speţă cauza convenţiei o reprezintă realizarea interesului legal de cumpărare prin achitarea preţului stabilit de 220.000 Euro şi nu s-a avut în vedere deposedarea reclamantului de proprietatea sa, care nu a existat şi nu există.
Convenţiile sunt reale, s-au produs efectele, inclusiv cel al transferului dreptului de proprietate, după cum rezultă din înscrierea de sub B5 din cartea funciară, întreaga operaţiune fiind realizată public, fără elemente oculte, cu implicarea unor terţi şi cu bună credinţă.
Prevederile art. 28 din Legea nr. 7/1996 sunt inaplicabile în raport cu cele ale art. 72 alin. (2) din aceeaşi lege. Sunt aplicabile prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 care instituie principiul constitutiv al înscrierii în C.F.
Opozabilitatea dreptului reclamantului din moştenire este inexistentă, datorită inexistenţei dreptului antecesoarei sale, întrucât numai un drept existent poate fi transmis şi nu unul inexistent.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională solicitând respingerea pretenţiilor privind rezoluţiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999.
Contractul de schimb încheiat de autoarea sa cu pârâtul este un contract consensual, sinalagmatic, translativ de proprietate şi comutativ, astfel că şi-a produs efectele de la data încheierii adică 31 martie 1999, dată la care a operat şi efectul translativ de proprietate, producându-se opozabilitatea faţă de terţi de la data înscrierii în cartea funciară.
Contractul este valabil, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi fond. La data încheierii lui era în vigoare Legea nr. 7/1996, care a înlăturat efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938.
Potrivit art. 59 din Legea nr. 7/1996 (actual art. 57) actul juridic la care se referă trebuia să fie încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996.
Rezoluţiunea unui contract reprezintă sancţiunea neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar temeiul juridic al acesteia îl constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor din contract şi, neîndeplinirea culpabilă a uneia din obligaţii lipseşte de suport juridic obligaţia reciprocă.
Obligaţia de înscriere în cartea funciară nu reprezintă o obligaţie de îndeplinirea căreia să atârne soarta contractului, transmiterea dreptului de proprietate făcându-se la data încheierii contractului.
Din contract rezultă că părţile s-au angajat să-şi intabuleze fiecare dreptul de proprietate asupra terenului dobândit prin schimb şi nu că s-au angajat să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilului transmis prin schimb.
Prin Decizia nr. 34 Ap din 30 martie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul reclamantului-pârât, a respins acţiunea, a admis cererea reconvenţională, a dispus rezoluţiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 la BNP Asociaţi C.S.I. şi C.I.S., a obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtului reclamant R.S. suma de 10.090 lei şi pârâţilor R.A.F. şi SC B.I. SRL suma de 74.000 lei.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară a fost promulgată la data de 26 martie 1996 şi a intrat în vigoare la 90 de zile de la publicare.
Conform deciziei nr. XXI din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în interesul legii efectele actului juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, valabil încheiat anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, dar neînscris în cartea funciară sunt guvernate de principiul tempus regit actum, deoarece potrivit prevederilor legii noi aceste efecte se produc numai la data înscrierii actului în cartea funciară.
Prin art. 72 alin. (2)din Legea nr. 7/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 s-a prevăzut că dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 îşi încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general al registrelor de publicitate imobiliară pe întregul teritoriu al unei unităţi administrativ-teritoriale.
Ca atare instanţa a reţinut că legea veche ultraactivează în întregul ei acţiunea sa neputând înceta decât în momentul fixat de legiuitor. Pe teritoriul judeţului Braşov nu s-au finalizat lucrările de cadastru, motiv pentru care sunt aplicabile în continuare dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938.
Contractul de schimb imobiliar a fost încheiat de către antecesoarea reclamantului la data de 31 martie 1999, iar în cuprinsul său coschimbaşii se obligă să-şi intabuleze dreptul în cartea funciară.
Prin art. 17 alin. (1) din Decretul-legea nr. 115/1938 se prevede că „drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară", pentru ca prin art. 26 din aceeaşi lege să se reglementeze că „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară, din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită şi expropriere", însă în aceste din urmă cazuri „titularul nu va putea dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea".
Aflându-ne sub imperiul acestor dispoziţii legale inexistenţa înscrierii în cartea funciară conduce la concluzia netransmiterii dreptului de proprietate pentru imobilele ce au făcut obiectul contractului de schimb, atâta timp cât ele nu au fost înscrise în cartea funciară şi ca o consecinţă inexistenţa acestor imobile în patrimoniul antecesoarei reclamantului la data decesului.
Reclamantul, a reţinut instanţa, este moştenitorul lui B.V. potrivit certificatului de moştenitor nr.33 din 3 martie 2003, (fila 8 dosar fond)care anterior decesului a încheiat cu pârâtul R.S. un contract de schimb imobiliar autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 de către BNP C.D.I., prin acelaşi act efectuându-se dezmembrarea şi partajarea voluntară a terenurilor.
Prin actul de schimb încheiat antecesoarea reclamantului a transmis pârâtului terenul agricol din extravilanul comunei Măieruş în suprafaţă de 4,24 ha iar acesta a transmis antecesoarei reclamantului terenul din Feldioara în suprafaţă de 4,46 ha situat în extravilanul localităţii şi identificat ca Sola nr. 54, parcela 1113/1 - 15.000 mp, Sola 46, parcela 914/8/l-9.500 mp şi Sola 86, parcela 1389/15-20.000 mp.
Ulterior perfectării contractului de schimb, care nu a fost niciodată intabulat în cartea funciară, la data de 23 august 2007 pârâtul R.S., în baza Titlului de Proprietate nr. 00785/1995 şi-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenurilor obţinute în baza Legii nr. 18/1991 şi care nu au făcut iniţial obiectul schimbului de terenuri.
După înscrierea terenului în litigiu la data de 23 noiembrie 2007 s-a notat antecontractul de vânzare-cumpărare dintre pârâtul R.S. şi pârâţii R.A.F. şi R.N., iar ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat între R.S. şi SC B.I.I. SRL cu radierea antecontractului.
In condiţiile în care atât semnatarii antecontractului cât şi societatea comercială cumpărătoare au încheiat actele întemeindu-se pe înscrierile din cartea funciară, care atestă dreptul de proprietate al vânzătorului nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului privind reaua-credinţă a cumpărătorilor sau cauza ilicită. Din declaraţiile martorilor instanţa a reţinut că nu rezultă cu certitudine că ar fi existat semne exterioare pe teren care să îl delimiteze şi să indice ca proprietar pe reclamant şi nu pe pârât. S-a mai reţinut că şi dacă există contracte de arendare între reclamant şi unii martori, care au declarat că au lucrat terenul în litigiu, acestea nu sunt în măsură să conducă la ideea că era de notorietate faptul că terenul avea alt proprietar decât cel înscris în cartea funciară.
Existenta tăbliţei cu indicarea numelui şi numărului de telefon al reclamantului nu este certă, martorii având susţineri contradictorii cu privire la existenţa acesteia în anul 2007, iar fotografiile depuse la dosarul primei instanţe sunt datate 2009.
Vânzarea s-a făcut prin intermediul unei agenţii imobiliare, iar la contractul de vânzare-cumpărare sunt ataşate înscrisuri provenind inclusiv de la primărie, care atestă că pârâtul R. a plătit impozitul.
S-a mai reţinut că susţinerea reclamantului privind existenţa unei cauze de nulitate a antecontractului sau a contractului de vânzare-cumpărare nu este susţinută de probe.
Referitor la cererea reconvenţională s-a reţinut că rezoluţiunea unui contract se poate cere în cazurile în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte în mod culpabil obligaţiile pe care şi le-a asumat la încheierea convenţiei. Din cuprinsul contractului de schimb rezultă că antecesoarea reclamantului s-a obligat să îşi intabuleze dreptul în cartea funciară, obligaţie neîndeplinită nici de ea, nici de moştenitorul său, deşi a fost notificat de pârât pentru clarificarea situaţiei terenurilor ce au făcut obiectul schimbului.
In temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. reclamantul, a fost obligat la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii reclamantul-pârât a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul B.P. a susţinut în esenţă următoarele:
În mod greşit, ambele instanţe, de fond şi apel, au reţinut că, în speţă sunt aplicabile prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare şi nu cele ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, întrucât contractul de schimb imobiliar ce face obiectul litigiului de faţă, s-a încheiat la 31 martie 1999, adică la trei ani după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, astfel că nu sunt incidente nici dispoziţiile deciziei nr. XXI din 12 decembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Recurentul a mai susţinut că, prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 nu se mai aplică odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, întabularea terenurilor fiind un fapt declarativ şi nu unul constitutiv de drepturi, nefiind posibil ca pe teritoriul ţării să se aplice diferenţiat o lege.
Antecontractul de vânzare-cumpărare 11118 din 22 noiembrie 2007 încheiat între pârât şi R.A.F. a avut loc înainte de a solicita rezoluţiunea actului de dezmembrare şi partaj voluntar şi a contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999, act din care rezultă faptul că, suprafaţa de 20000 mp a făcut obiectul schimbului imobiliar, aspect ce denotă reaua-credinţă a acesteia.
A mai susţinut recurentul că, R.S. a cunoscut şi faptul că, terenurile ce au făcut obiectul schimbului au fost lucrate de B.P., aspect dovedit cu înscrisuri şi martori.
În ceea ce priveşte contratele de arendă, încheiate, recurentul a precizat că, au fost înregistrate în evidenţele administraţiei financiare, nimeni nu a contestat valabilitatea lor, impozitele pe terenuri fiind plătite de recurent şi mama acestuia.
Cu privire la notificarea formulată de R.S. către B.P., recurentul a arătat că, aceasta a ajuns în posesia sa după introducerea acţiunii fiind făcută cu rea credinţă.
În continuarea criticilor, recurentul analizează răspunsul la interogatoriul luat numitului R.S. şi declaraţiile martorilor C.V., B.D. şi C.P.
Cu privire la cheltuielile de judecată recurentul a solicitat revizuirea onorariului reprezentanţilor intimatelor R.A.F. şi SC B.I.I. SRL Bucureşti întrucât acestea nu au dovedit cu înscrisuri întreaga sumă solicitată.
Faţă de cele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi respingerea cererii reconvenţionale.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu toate că recurentul a indicat drept temei juridic al criticilor formulate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea acestora rezultă că ar fi posibilă analizarea doar din prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În speţă, instanţa de apel, a expus considerentele care au fondamentat interpretarea actelor deduse judecăţii, amplu motivate şi bine argumentate, justificând soluţia pronunţată, astfel încât critica privind nemotivarea hotărârii nu poate fi primită.
Interpretarea dată probelor, respectiv răspunsul pârâtului reclamant la interogatoriul luat şi declaraţiile martorilor C.V., B.D. şi C.P. nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Celelalte critici pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., „când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Această a doua ipoteză subsumează toate cazurile de încălcare a legii sau de aplicare greşită a legii, cum ar fi interpretarea eronată a unui text de lege, aplicarea unei norme juridice dacă aceasta nu era incidentă în cauză, aplicarea unei norme generale în locul unei norme speciale, etc.
În speţă, recurentul susţine că, în cauză erau incidente dispoziţiile Legii nr. 7/1996, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară şi nu cele ale Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, întrucât contractul de schimb imobiliar ce face obiectul litigiului, s-a încheiat la 31 martie 1999.
Ca urmare, efectele actului juridic valabil încheiat respectiv a contractului de schimb imobiliar din 31 martie 1999, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, dar neînscris în cartea funciară, numai sunt guvernate de prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în ceea ce priveşte constituirea sau transmiterea de drepturi.
O astfel de critică nu poate fi primită.
Potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut că, dispoziţiile Decretului-lege nr.1 15/1938 îşi încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară pe întreg teritoriul unei unităţii administrativ-teritoriale.
Or, pe teritoriul Judeţului Braşov nu au fost finalizate lucrările de cadastru, astfel încât regimul juridic al contractului de schimb imobiliar încheiat la data de 31 martie 1999 este cel prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938.
În sensul celor de mai sus a fost pronunţată în interesul legii Decizia nr. XXI din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Potrivit art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru modificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în baza acordului de voinţă al părţilor asupra constituirii sau transmiterii dreptului, iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea funciară.
Ca atare, pentru dobândirea dreptului de proprietate în baza unui act translativ sau constitutiv al dreptului este necesară întabularea.
Cum probele administrate în cauză au dovedit că recurentul-recurent şi mama acestuia nu au făcut nici un demers pentru întabularea dreptului în cartea funciară, criticile recurentului sub acest aspect vor fi înlăturate.
Nefondată este şi critica vizând cenzurarea cheltuielilor de judecată, onorariile acordate fiind dovedite cu chitanţele aflate la dosar.
Pe altă parte, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, recurentul-reclamat nu a formulat o astfel de cerere cu ocazia concluziilor asupra fondului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de către reclamantul B.P. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva deciziei civile nr. 34 Ap din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori , de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1378/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1342/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
