ICCJ. Decizia nr. 1599/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1599/2011
Dosar nr. 2111/112/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 36 din 27 ianuarie 2010, Tribunalul Bistriţa Năsăud a respins acţiunea formulată de reclamantul K.I. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bistriţa Năsăud reţinând că infracţiunea de neprezentare la încorporare pentru care a fost condamnat reclamantul la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. pen. nu are caracter politic.
In considerente s-a reţinut că reclamantul s-a opus încorporării pe motive religioase, întrucât fiind adeptul cultului Martorii lui Iehova, credinţa nu îi permite satisfacerea serviciului militar.
De altfel, prin Decizia în interesul legii nr. 32/2009 s-a dispus, obligatoriu pentru instanţe, că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul învederând că legea nu defineşte noţiunea de condamnare politică şi, ca atare, instanţa este cea care trebuie să stabilească acest caracter pe baza probelor administrate. Susţine că refuzul la încorporare datorat convingerilor religioase echivalează cu o opoziţie neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, iar condamnarea pentru această faptă are caracter politic.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 133 A din 13 mai 2010 a respins apelul şi a menţinut sentinţa.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel, respectiv că legea nu defineşte noţiunea de condamnare politică şi, ca atare, instanţa este cea care trebuie să stabilească acest caracter pe baza probelor administrate şi că refuzul la încorporare datorat convingerilor religioase echivalează cu o opoziţie neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, iar condamnarea pentru această faptă are caracter politic.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de drept comun, fără să urmărească împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Constituţia României din anul 1965, a garantat în art. 30 libertatea conştiinţei şi libertatea cultului religios, iar prin art. 40 a instituit obligaţia îndeplinirii serviciul militar.
Faţă de aceste dispoziţii, condamnările în temeiul art. 334 şi art. 335 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de insubordonare sau de neprezentare la încorporare, nu pot fi înţelese ca încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ori ca negări şi nerespectări ale drepturilor civile şi politice.
Asemenea condamnări, nu au fost dispuse pe criteriul apartenenţei la un anumit cult religios, în speţă "Martorii lui Iehova", ci pentru săvârşirea unor fapte strict determinate de norme penale, iar problema libertăţii de conştiinţă şi de religie în legătură cu obligaţia de satisfacere a stagiului militar, nu poate fi considerată ca fiind indisolubil legată de regimul politic existent în acea perioadă, deoarece nu are la bază raţionamente ce ţineau de valorile comuniste, ci de organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Infracţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, există şi în prezent în Codul penal, nefiind abrogată expres, iar actuala Constituţie prevede printre puţinele obligaţii ale cetăţenilor români, şi pe aceea de apărare a ţării.
Ca atare, restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, în fostul regim comunist, nu ţinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada post-decembristă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist.
De altfel, în practica CEDO, prin Hotărârea Comisiei din 14 octombrie 1985 în cauza Johansen contra Norvegiei, s-a decis că dispoziţiile art. 4 parag. 3 lit. b), nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituţie a serviciului militar, pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conştiinţă, obligaţia îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigenţele textului Convenţiei.
Ca atare, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (4) şi de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, pentru a se constata caracterul politic al infracţiunii de drept comun şi a i se acorda reclamantului daunele morale solicitate.
Faţă de aceste considerente recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.I. împotriva deciziei nr. 133 A din 13 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1600/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 16/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
