ICCJ. Decizia nr. 16/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.16/2011
Dosar nr. 55/87/2007
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 668 din 04 iunie 2007 pronunţată de Tribuna Teleorman, secţia civilă, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtele SC A. SA şi A.V.A.S. şi a fost respinsă acţiunea promovată de reclamantul C.E.H. în contradictoriu cu pârâtele SC A.G.N. SA şi A.V.A.S., Comisia Locală Nanov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi Comisia Judeţeană Teleorman pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Investită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantul C.E.H., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 674 A din 25 octombrie 2007 a respins calea de atac ca nefondată, cu următoarea motivare.
Prin acţiunea precizată, reclamantul a solicitat instanţei să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. TR 0011 din 13 noiembrie 1998 încheiat între AV.A.S. (Fondul Proprietăţii de Stat - Direcţia Teritorială Teleorman) şi reprezentantul SC A.G.N. SA (SC A.N. SA), susţinând că, în lipsa unui titlu valabil, statul „nu putea înstrăina un bun prin privatizare".
Prin procesul-verbal de verificare nr. 268 din 16 februarie 1946 întocmit de Comisiunea de îndrumare a aplicării Reformei Agrare din judeţul Teleorman a fost confirmat procesul-verbal nr. 555 din 15 septembrie 1945 întocmit de Comitetul Local de expropriere şi împroprietărire al Comunei Nanov în baza prevederilor Legii agrare şi prin care s-a dispus exproprierea proprietăţii autorului reclamantului, C.C.A., aflată pe raza comunei Nanov, judeţul Teleorman, „în suprafaţă de 218,75 ha în care intră Conacul şi pădurea".
Primarul Comunei Nanov a respins notificarea înregistrată sub nr. 248 din 06 august 2001, prin dispoziţia nr. 269 din 13 decembrie 2004, înaintată de reclamant referitor la restituirea în natură a imobilului expropriat.
Prin adresa nr. 738 din 14 octombrie 2004 a SC A.G.N. SA s-a comunicat reclamantului că solicitarea de restituire în natură a „moşiei din satul Nanov, Alexandria, judeţul Teleorman" nu poate fi soluţionată favorabil, aşa cum nu pot fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, determinat de împrejurarea că imobilul este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, fiind aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, sens în care se impune ca notificarea să fie adresată instituţiei publice implicate în privatizare, motiv pentru care s-a şi dispus introducerea în cauză a A.V.A.S.
Primăria comunei Nanov i-a comunicat reclamantului prin adresa nr. 5703 din 08 ianuarie 2007 că deţinătorul actual al imobilului, „fost conac" şi al unei părţi din terenul aferent este SC A.G.N. SA, în favoarea căreia a fost emis Certificat de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 2610 din 12 februarie 2001.
SC A.N. SA, în prezent SC A.G.N. SA a fost înfiinţată prin HG nr. 192 din 22 martie 1991, emisă în aplicarea prevederilor Legii nr. 15/1990, în patrimoniul acesteia intrând în virtutea dispoziţiilor actului normativ arătat şi bunurile aflate în administrarea sa, în condiţiile legii.
Societatea s-a privatizat ulterior, fiind întocmit contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. TR 0011 din 13 noiembrie 1998, a cărui nulitate se cere a fi constatată prin acţiunea introductivă, prin care F.P.S. (în prezent A.V.A.S) a vândut societăţii, prin reprezentantul acesteia, 16.816 acţiuni, cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare reprezentând 69,15% din valoarea capitalului social subscris.
S-a constatat pe cale judiciară, prin sentinţele civile nr. 119 din 22 ianuarie 2001 şi nr. 1540 din 31 mai 2001 pronunţate de Judecătoria Alexandria, definitive şi irevocabile, că SC A.N. SA (în prezent SC A.G.N. SA) este proprietara terenurilor şi construcţiilor (evidenţiate în capitalul social) deţinute la data privatizării, între acestea aflându-se şi cele preluate în proprietatea statului de la autorul reclamantului; pe de altă parte, astfel cum s-a arătat anterior, în favoarea societăţii a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 2610 din 12 martie 2001.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni în litigiu, F.P.S. (A.V.A.S.) a înstrăinat acţiunile deţinute în numele statului la societatea pârâtă privatizată, astfel cum rezultă fără echivoc din cuprinsul clauzelor actului (cap. 2 paragraful 2.1 şi cap. 3, paragraful 3.1); contractul are semnificaţia unei cesiuni de acţiuni, astfel cum precizează părţile în cuprinsul cap. 14, paragraful 14.5 din act [în temeiul art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990].
Părţile (F.P.S. şi societatea privatizată) au convenit să opereze prin convenţia încheiată transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat, astfel încât operaţiunea juridică nu vizează bunurile (activele) ce compun patrimoniul societăţii.
Contractul prin care s-a realizat privatizarea societăţii antecesoare pârâtei, a consfinţit transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor statului, şi nu asupra elementelor de patrimoniu, respectiv asupra bunurilor (imobile sau mobile).
In raport de prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 preluarea imobilului proprietatea autorului reclamantului a fost una abuzivă, fiind nesocotite prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 187/1945 principiile constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, precum şi legea civilă romană (Codul civil), dar şi normele de drept internaţional şi tratatele la care România devenise parte.
Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni a fost, însă, întocmit cu respectarea normelor legale în vigoare la momentul respectiv.
Exigenţele art. 948 C. civ. au fost pe deplin respectate, fiind incidenţă ipoteza de excepţie reglementată de art. 45 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001, la care reclamantul face trimitere în acţiune şi în cuprinsul cererii precizatoare, în raport de care, actul juridic încheiat în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt salvate de la nulitate în cazul în care au fost întocmite cu bună-credinţă.
Or, dovezile administrate nu sunt de natură a răsturna buna credinţă a părţilor contractante, de vreme ce până la momentul privatizării, reclamantul nu a efectuat demersuri în scopul obţinerii restituirii, nu a notificat instituţiilor abilitate o eventuală astfel de intenţie, nu a promovat acţiuni în justiţie pentru lămurirea situaţiei juridice a bunului aflat în patrimoniul societăţii pârâte privatizate.
In mod corect a apreciat tribunalul că nu se poate reţine cauza ilicită a contractului şi nici altă cauză de nulitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, neîntemeiat în drept, reclamantul C.E.H., arătând următoarele:
Actul de privatizare încearcă să fie justificat prin buna-credinţă a părţilor. Este netemeinic a se presupune buna-credinţă a Statului român privind un bun abuziv naţionalizat când cumpărătorul cunoştea provenienţa bunului dobândit.
Regimul juridic al imobilului a fost certificat prin procesul Primăriei Nanov împotriva privatizării SC A.G.N. SA Nanov, iar pe de altă parte la data privatizării, legile în vigoare nu deschideau proprietarilor deposedaţi calea retrocedării.
Curtea de apel a prezentat cererea reclamantului drept „solicitare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. TR 0011 etc", dar prin cerere, reclamantul a cerut „anularea actului de privatizare prin care o parte din proprietatea autorului său a trecut în posesia SC A.G.N. SA Nanov".
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a temeiurilor de drept incidente cauzei reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Recurentul invocă în fapt încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. referitoare la obligativitatea judecătorului de a se pronunţa numai asupra obiectului cauzei precum şi a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, critici ce permit încadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Prima instanţă de fond, cu respectarea principiului disponibilităţii, s-a pronunţat, în limitele învestirii de către reclamant, asupra acţiunii având drept obiect constatarea „nulităţii absolute a actului de privatizare nr. TR.0011 din 13 noiembrie 1998" act de privatizare concretizat în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. TR0011 13 noiembrie 1998.
Cererea de apel formulată de reclamant, neîntemeiată în fapt şi în drept, a fost analizată în temeiul dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. exclusiv pe baza mijloacelor de apărare şi a dovezilor invocate şi administrate în prima instanţă.
Cum reclamantul nu a invocat în calea devolutivă de atac încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cererea nu poate fi formulată direct în calea extraordinară de atac, omissio medio.
Argumentele recurentului referitoare la preluarea abuzivă a imobilului notificat ce ar determina sancţiunea actului de privatizare cu nulitatea absolută, buna-credinţă neputându-se presupune, sunt nefondate faţă de dispoziţiile art. 45 alin. (2) din legea de reparaţie.
Legiuitorul, pornind de la premiza că imobilul a fost preluat abuziv, sancţionează actul de privatizare cu nulitatea absolută doar atunci când încheierea lui s-a făcut cu rea-credinţă.
Cum buna credinţă este prezumată, reclamantul este cel ce avea obligaţia să demonstreze reaua-credinţă la încheierea actului de privatizare, fiind fără relevanţă, aşa cum deja s-a arătat că părţile cunoşteau că bunul a fost preluat abuziv din patrimoniul autoarei sale M.N.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.E.H. împotriva deciziei nr. 674/A din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1599/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 1598/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
