ICCJ. Decizia nr. 1645/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1645/2011
Dosar nr. 47484/3/200.
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, anularea dispoziţiei nr. 9208 din 30 noiembrie 2007 emisă de acesta şi în consecinţă, restituirea în natură a terenului de 140 mp situat în sector 3, cu menţinerea dispoziţiei în ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată (de 120 mp) situată la aceeaşi adresă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a aparţinut mamei sale (dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentic încheiat în anul 1949), fiind preluat de stat fără niciun titlu în anul 1987, iar construcţia demolată ulterior.
Potrivit dispoziţiei atacate, s-a stabilit doar dreptul de a primi despăgubiri băneşti, inclusiv pentru teren, fără a se justifica în vreun fel imposibilitatea restituirii în natură, în condiţiile în care terenul există şi nu este ocupat de clădiri.
Prin sentinţa civilă nr. 794 din 5 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă contestaţia, anulată în parte dispoziţia doar în ce priveşte acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru teren şi a fost obligat intimatul să emită dispoziţie de restituire în natură către reclamantă a terenului de 145,60 mp situat în Bucureşti, sector 3, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, în ceea ce priveşte soluţia dată notificării cu privire la teren, potrivit probelor administrate în cauză - nota de reconstituire a Serviciului cadastru din PMB şi raportul de expertiză topografică la care părţile nu au formulat obiecţiuni, precum şi lipsa unui răspuns al pârâtului la interogatoriul propus de contestatoare cu privire la abandonarea/conservarea lucrărilor - terenul pretins de contestatoare putea fi restituit în natură.
S-a constatat că dispoziţia atacată încalcă prevederile art. 10 alin. (1) şi (4), cât şi pe cele ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât - indiferent dacă s-ar reţine că terenul a fost expropriat sau preluat doar în fapt de către stat - la acest moment el poate fi şi trebuie restituit în natură.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, fără a indica motivele care atrag nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 25/A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 140 mp şi măsuri prin echivalent pentru construcţia demolată.
În fapt, a rezultat (potrivit documentaţiei aferente dosarului de restituire, a notei de reconstituire), că terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare – fundaţia Operei – , fiind şantier în conservare şi carosabil, iar potrivit raportului de expertiză, terenul este situat chiar în groapa de fundaţie a fostului şantier al Operei, la cca. 7 m diferenţă de nivel faţă de B-dul Unirii, neexistând cale de acces şi fiind înconjurat de o platformă de beton. În partea de sud şi est a terenului a fost identificată o puternică fundaţie din beton armat, cu armătura în diametru de la 22 mm în sus. În partea de sud, terenul este afectat de o fundaţie, iar în nord se află pe o platformă de beton.
În drept, s-a constatat că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. (2), în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură.
S-a reţinut că sintagma „amenajări de utilitate publică" ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume, căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Instanţa de apel a constatat că nu au fost identificate astfel de amenajări de utilitate publică pe teren, cu privire la imobil fiind făcută însă afirmaţia existenţei proiectului Esplanada, deşi terenul fusese expropriat pentru construirea unei clădiri cu destinaţie de Operă Naţională.
Cu privire la construirea Operei Naţionale, Curtea a reţinut că aceasta este un proiect abandonat, nefiind depus la dosar niciun înscris în sens contrar acestei prezumţii simple deduse din starea de fapt a lucrărilor.
Pe de altă parte, cu privire la proiectul Esplanada, au fost depuse doar informări din presă, iar nu acte juridice opozabile contestatoarei, şi niciun înscris din care să rezulte utilitatea publică a acestui proiect.
Împotriva deciziei a declarat recurs Municipiul Bucureşti care a susţinut nelegalitatea soluţiei cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente:
- Situaţia juridică a imobilului a fost greşit şi simplist reţinută, cu ignorarea dispoziţiilor art. 10.1 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora, înainte de a se dispune orice măsură reparatorie trebuie verificată destinaţia actuală a terenului, a suprafeţei şi a subfeţei acestuia, fiind impediment la restituire existenţa unor amenajări subterane sau afectarea terenului de străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemănătoare.
- Sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv, supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, respectiv căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare.
Or, prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 10/2001 interzic înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este fondat, conform următoarelor considerente:
- În soluţionarea cauzei instanţele anterioare nu au ţinut seama de regimul juridic al terenului aşa cum a fost relevat de situaţia de fapt determinată de înseşi instanţele fondului, ajungându-se de aceea la o aplicare eronată a normelor de drept material.
Astfel, aşa cum în mod detaliat reţine instanţa de apel „terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare – fundaţia Operei, fiind şantier în conservare şi carosabil".
De asemenea, terenul „este situat în chiar în groapa de fundaţie a fostului şantier al Operei, la cca. 7 m diferenţă de nivel faţă de B-dul Unirii, neexistând nicio cale de acces" şi fiind afectat, conform planurilor cadastrale, de construcţia proiectată a Operei, de fundaţie, de căi de acces la şantier.
S-a mai stabilit, cu referire la situaţia terenului că acesta „este înconjurat de o platformă betonată, că în partea de sud şi est se află o puternică fundaţie din beton, cu armătura în diametru de la 22 mm în sus; în partea de sud terenul este afectat de o fundaţie iar în nord se află pe o platformă de beton".
Or, ignorând toate aceste elemente care definesc regimul juridic în prezent al imobilului, instanţa de apel concluzionează eronat că ar fi vorba de un teren liber în sensul art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice (art. 10.3) cuprinse în HG nr. 250/2007.
Faptul că terenul de 140 mp este situat în mijlocul unui şantier (de construcţie a clădirii Opera) fără nicio ieşire la calea de acces, înconjurat de platforme betonate, amplasat el însuşi în groapa de fundaţie a şantierului îl face impropriu restituirii în natură, fiind exclusă posibilitatea scoaterii acestuia din ansamblul amenajării de şantier.
Ca atare, terenul fiind afectat în totalitate de elemente de sistematizare (fundaţia Operei – şantier în conservare, carosabil), el nu putea face obiectul restituirii în natură.
Împrejurarea reţinută de instanţa de apel, că nu s-a făcut dovada demarării unui proiect edilitar (Esplanada) care să afecteze terenul respectiv este lipsită de relevanţă sub aspectul naturii măsurilor reparatorii, câtă vreme situarea terenului în interiorul unui şantier, într-o groapă de fundaţie, înconjurat de platforme betonate şi fără căi de acces îl face oricum imposibil de restituit în natură.
Statuând în sens contrar, instanţele de fond au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice incidente (art. 10.1, art. 10.3, din HG nr. 250/2007).
De asemenea, s-a făcut eronat aplicarea prevederilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (care permit restituirea în natură a terenurilor afectate de lucrări de investiţii de interes public, dacă lucrările au fost abandonate) câtă vreme, potrivit expertizei, s-au identificat şi elemente de conservare a şantierului.
În consecinţă, constatându-se greşita aplicare a legii, se va reţine incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe temeiul căruia recursul va fi admis şi modificată Decizia tribunalului în sensul admiterii apelului pârâtei.
Rejudecând apelul, va fi schimbată sentinţa de primă instanţă şi respinsă contestaţia formulată (fiind menţinută astfel, dispoziţia primarului de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent atât pentru teren, cât şi pentru construcţia demolată).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr.25A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva sentinţei nr. 794 din 5 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Schimbă în tot sentinţa şi respinge contestaţia formulată de G.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1639/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1603/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
