ICCJ. Decizia nr. 1652/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1652/2011

Dosar nr. 404/91/2010

Şedinţa publică din 24 februarie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 404/91/2010, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie în Franţa a pârâtului S.M., motivând că acesta a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat cu această ţară şi ratificat prin HG nr. 278/1994 ca urmare şi a comportamentului de care a dat dovadă pârâtul.

Prin sentinţa civilă nr. 112 din 18 februarie 2010, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 142/A din 18 mai 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul va fi anulat ca netimbrat, pentru următoarele considerente:

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală sub nr. 404/91/2010.

Deşi legal citată pentru termenul din 24 februarie 2011 cu menţiunea că este obligată să plătească taxa judiciară de timbru în valoare 4 lei noi şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei noi , întrucât taxele de timbru nu au fost plătite în momentul înregistrării recursului, recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

Sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii legale de către recurenta-reclamantă constă în anularea recursului ca netimbrat, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OUG nr. 32/1995, astfel că instanţa urmează a dispune asupra acestuia, în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 142/A din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1652/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs