ICCJ. Decizia nr. 1660/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1660/2011

Dosar nr. 5512/1/2010

Şedinţa publică din 24 februarie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolulÎnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, sub nr. 5512/1/2010, contestatoareaC.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3592 din 9 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, iar în motivarea contestaţiei a arătat că este proprietara de drept al imobilului compus din casă şi teren înscris în C.F. 87 nedefinitiv al localităţii Ambud, judeţul Satu Mare, solicitând instanţei anularea tuturor pretenţiilor intimatei K.B.M. şi obligarea acesteia la achitarea tuturor daunelor morale şi materiale săvârşite împotriva sa.

În şedinţa publică din 24 februarie 2011, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia admisibilităţii contestaţiei în anulare faţă de criticile formulate în raport de art. 317-318 C. proc. civ.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoareaC.I., instanţa constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3592 din 9 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, recursul declarat deC.I. a fost respins ca tardiv formulat, cu motivarea că, faţă de prevederile art.158 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „dacă instanţase declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare", şi art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa", recurenta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1569 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, la 22 decembrie 2009, cu mult peste termenul legal menţionat.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, rejudecând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală săcerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau decasare.

Ipoteza reglementată de art. 318teza a întâiaC. proc. civ., priveşte situaţia soluţionării recursului prin săvârşirea de către instanţa de judecată a unei greşeli materiale de ordin formal, însă prin criticile formulate contestatoarea nu arată de ce a greşit instanţa când a soluţionat recursul pe excepţia tardivităţii.

Pentru ainvesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare speciale, întemeiată pe art. 318 C. proc. civ., nu este suficient indicarea temeiului de drept, ci se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie acestei ipoteze.

Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, criticile formulate de contestatoareaC.I. nu vizează greşita soluţionare a recursului, prin Decizia contestată, pe excepţia tardivităţii acestuia.

De altfel, criticile formulate de contestatoarea C.I. nu se circumscriu niciunuia din motivele contestaţiei în anulare strict şi limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Prin urmare, câtă vreme criticile formulate de contestatoareaC.I. nu se circumscriu dispoziţiilor de strictă interpretare prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ., pentru însăşi admisibilitatea contestaţiei în anulare, instanţa va dispune respingerea acesteia, în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoareaC.I. împotriva deciziei nr. 3592 din 9 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1660/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs