ICCJ. Decizia nr. 1983/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1983/2011
Dosar nr. 5392/1/2010
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 6 mai 2010 P.N., O.M.A. şi R.D.C. au formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire a deciziei civile nr. 448 din 6 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Revizuenţii au solicitat anularea acestei hotărâri judecătoreşti întrucât este contradictorie deciziei civile nr. 1771/A din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1005 din 16 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În fapt, reclamanţii P.N., O.M.A. şi R.D.C., actualii revizuenţi au formulat la data de 20 ianuarie 2006 o acţiune civilă în contradictoriu cu pârâţii D.S.D. şi Consiliul General al municipiului Bucureşti, prin care au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 22 iunie 2004 având ca obiect apartamentul nr. 1 situat în imobilul din Bucureşti.
Învestită cu soluţionarea cauzei Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5145 din 30 martie 2006, a respins, ca lipsită de interes, acţiunea reclamanţilor.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 1771 din 30 octombrie 2006 (rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1005 din 16 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă) a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
În rejudecare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1490 din 4 februarie 2008 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a respins acţiunea, pentru acest motiv.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 395 din 9 martie 2009 a admis apelul principal formulat de reclamanţi împotriva sentinţei anterior menţionate, a respins excepţia tardivităţii cererii de aderare la apel formulată de pârâtul D.S.D., dar a respins, ca nefondată, cererea de aderare şi, desfiinţând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare în fond la aceeaşi instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia civilă nr. 448 din 6 aprilie 2010, a cărei revizuire se solicită, a admis recursul declarat de pârâtul D.S.D., a modificat în parte decizia recurată, în sensul că, a respins apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1490 din 4 februarie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că tribunalul, după casarea cu trimitere, a statuat că reclamanţii au calitate procesuală activă, câtă vreme s-a stabilit irevocabil că au interes, iar acesta este o condiţie suficientă în legitimarea procesuală activă, ca orice persoană interesată în a solicita constatarea nulităţii absolute a unui act juridic civil.
Combătând acest raţionament, instanţa de recurs a apreciat că în situaţia în care într-un prim ciclu procesual s-a admis o excepţie procesuală de fond, absolută, peremptorie, respectiv excepţia lipsei de interes, nimic nu împiedică ca într-un al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere, să poată fi invocată şi, eventual, admisă o altă excepţie procesuală de fond, absolută, cum este cea a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Instanţa de recurs a statuat că această apreciere decurge atât din regimul juridic ala excepţiilor procesuale cât şi din faptul că instanţa de apel, în primul ciclu procesual, nu a fost învestită şi cu excepţia/mijlocul de apărare privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Analizând celelalte critici formulate instanţa de recurs a modificat decizia atacată, în sensul că, respingând apelul formulat de reclamanţi a confirmat soluţia procesuală a primei instanţe.
Revizuenţii critică, de fapt, prin calea de atac care a învestit Înalta Curte, această dezlegare juridică.
Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Astfel, acest motiv de revizuire sancţionează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părţi se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi, concomitent, anularea ultimei hotărâri.
Rezultă din aceeaşi dispoziţie procesuală nominalizată mai sus, că una din condiţiile esenţiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile aşa-zis potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că hotărârile judecătoreşti care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunţate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul aceluiaşi dosar, fiind vorba doar de cicluri procesuale diferite.
Astfel, revizuenţii critică modalitatea în care instanţa a soluţionat o excepţie procesuală de fond, invocată pentru prima dată în cel de al doilea ciclu procesual al aceleaşi pricini.
Aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.
Aceasta deoarece în cadrul aceluiaşi proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de P.N., O.M.A. şi R.D.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii P.N., O.M.A. şi R.D.C. împotriva deciziei nr. 448 din 6 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1980/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1984/2011. Civil → |
|---|
